22 octombrie 2010
Ce-am ajuns... să citez din "Gândul" ... :)
Boc pică în picioare
Este un supravieţuitor. Şi când a fost predestinat să cadă şi s-a prăvălit cu zgomot de oase, a zvâcnit din şezut, redobândindu-şi poziţia verticală, şi a mers mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. I-a luat, fără ezitare, locul lui Stolojan şi i-a scos din joc pe Iohannis, Croitoru şi Negoiţă, toţi mult mai bine cotaţi decât el. A guvernat orbeşte, într-o bezmetică goană după bani şi, când concetăţenii furioşi i-au strigat să plece, el s-a proptit mai tare în postura de bărbat al "măsurilor aspre, dar corecte". Şi, acum, când, laolaltă, se năpustesc asupra lui strada şi Parlamentul, el se va strecura afară din încercuire printre picioarele duşmanilor şi, cu figura încă şifonată, va ţine un discurs vitejesc, la televizor. Al câtelea Guvern Boc este acesta? Al cincilea sau al şaselea? Numărul lor arată de câte ori a fentat premierul Emil Boc decesul politic, ceea ce, pentru cineva care conduce Executivul de numai doi ani, este o performanţă. Singura, de altfel.
Pentru săptămâna viitoare, deznodământul deja se cunoaşte: moţiunea de cenzură nu va trece. Nici măcar Teo Trandafir, care a încălcat, surâzând, disciplina de partid la Legea pensiilor, nu crede că, de data asta, va mai vota cu Opoziţia. În ceea ce o priveşte, aceasta din urmă nu-şi face iluzii. Are nevoie de încă 30 de voturi şi nu ştie de unde să le scoată. Într-un ultim şi inutil efort, l-a lăsat pe hârşitul Adrian Năstase să negocieze cu parlamentarii minorităţilor, altele decât cea maghiară, fiindcă UDMR a obţinut de la guvern ce şi-a dorit, prin Legea Educaţiei, româna urmând să fie predată ca limbă străină în şcolile din Secuime. Toate Cabinetele de avarie pe care le fac şi le desfac PSD şi PNL, zilele acestea, sunt simple exerciţii de imaginaţie cu tema "Ce ar fi dacă...?". Faptul că se feresc să rostească numele unui premier comun este un semn că nu vor să cadă în ridicol. Majoritatea parlamentară, aşa subţire cum este, a prins vigoare şi, chiar de-ar demonstra zeci de mii de oameni în faţa Parlamentului, cum îşi doreşte Victor Ponta, e puţin probabil să se sperie şi să dea dovezi de slăbiciune la vot.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/boc-pica-in-picioare-7520635
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
În Africa de Sud lucrurile merg din ce în ce mai rău. Deşi democraţia era pusă sub semnul întrebării în timpul regimului de apa...
-
...Fiindcă o demască drept agent (de P.R.) al capitalului transnaţional. Adrian Severin se dă pe faţă: În fine, oligarhiile globale...
-
Discursul europarlamentarului britanic Godfrey Bloom ( ex-UKIP /EFD) în Parlamentul European (21 noiembrie 2013): “Ei bine, domnule...
-
Europarlamentarul britanic Andrew Duff (grupul liberal ALDE), cel care propune "democraţia post-naţională" , nu poate rosti nume...
-
NapocaNews : Primarul Oradei mută în cimitir statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului să nu se lezeze sensibilităţile UDMR I...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
Sursă bine plasată: ''Iadul se va dezlănţui, literalmente'' - Ultimul Act al piesei este pe cale să înceapă All News Pip...
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...
-
Ce nu este clar aici ?! Militari care au depus jurământ faţă de statul român şi Constituţia sa , dau consideraţie unor inşi dintr-o organiz...


2 comentarii :
mu-mi mai aminti de balena nerusinatä, cu motivärile puierile
este o intrusä cu scop.
sincer am crezut-o altfel, dar trebuia sä mä gandesc, dacä e prietenä cu badea ,nu poate fii altfel
Cine naiba mai contează pe Teo ?
N'aşa, Theo ? :)))
Trimiteți un comentariu