16 septembrie 2010
Mai există statul român ?
Sorin Ovidiu Vîntu, şoferul său, Alexandru Stoian, şi omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan vor fi cercetaţi în libertate, ca urmare a deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti. Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au interdicţie, timp de 30 de zile, de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor, a decis instanţa.
Cu două voturi "pentru" şi unul "împotrivă", completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti a decis punerea în libertate a celor trei, acuzaţi de favorizarea infractorului, respectiv a lui Nicolae Popa, condamnat, în lipsă, la 15 ani de detenţie pentru fraudarea a 300.000 de investitori ai FNI.
Mediafax
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Europarlamentarul PDL/PPE Iosif Matula a cerut în Parlamentul European reglementări pentru condamnarea "campaniilor de presă la com...
-
"Obiectivul meu nu mai este legat de procentele PDL-ului în 2012, obiectivul meu este ieşirea României din criză şi trecerea pe creşter...
-
Iulian Capsali , pe (noul) său cont Facebook : Un amestec de slugărnicie și arivism, tipic pentru politicianul român, penibilul pesedist ...
-
Focus Energetic Datoria totală a României, adică banii pe care îi au de dat înapoi atât firmele, cât şi statul, a ajuns la 99 m...
-
This is why Huxley and Orwell and Icke were able to “predict” what is going on now: there was never any prediction involved. We were living...
-
All the pawns are being slowly taken out and moved into attack position WhatDoesItMean.Com : By: Sorcha Faal, and as reported to her We...
-
Teodor Mărieş, reales preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 Cu toate acestea, el a vorbit despre o nouă construcţie politică, care...
-
După apariţia celor două submarine ruseşti foarte aproape de coasta estică a SUA, şi după "capturarea de către piraţi" a cargoul...
-
Timpul nu mai avea răbdare... (Marin Preda, Moromeţii , volumul I) Eu încă nu-mi dau seama pe ce se bazează ăştia crezând că s-ar gă...
-
ON NOVEMBER 2, 1987, A FEW SHORT YEARS BEFORE THE BERLIN WALL CAME DOWN, AND only two years after the signing of the U.S.-Soviet education...
8 comentarii :
Eram sigur încă de ieri care va fi decizia, în momentul când s-a anunţat amânarea pronunţării pentru azi.
Deliberări, studierea probelor, blabla...
Si ce "timing" cu declaratia MM ca Romania nu este in stare sa-si rezolve problemele de coruptie !
Trebuie lucrat serios de tot!
Tot reţeta Ţepeş dă rezultate.
Sau, vorba lui Petre Ţuţea: "Trebuie aplicat codul cavaleresc al toporului, că ăla taie fără consultări. Şi pe urmă vine legea şi spune: bine ai făcut!"
FSB prabuseste avioane cu presedinti de stat,iar noi ne dam domnisoare democratice virgine..
De parca razboiul rece ar fi democratic......
Asa se intampla daca apararea tarii se reduce la a citi romane politiste.
Fiecare cu meseria lui.
Daca eu, in domeniul meu mi-as face ,meseria in felul asta, as muri de foame.
Vreau nu vreau ,fiecare zi reprezinta o noua lupta pentru existenta.Azi a plans o tipa de vreo 50 de ani din cauza mea pentru ca am bestelit-o ca m-a mintit.Daca nu sunt severa, poate chiar dura cateodata ,nu rezolv nimic.Favorizez "infractorul" si tot eu am de pierdut, in final
Trebuie astupate toate crăpăturile, carcalacii ăştia sunt plaţi şi încap prin cele mai mici fisuri.
Toate lighioanele rad si jubileaza pe la televiziuni.
Sindicatele ne dau lectii
Sunt nervoasa..Ies nitel
Revin mai tarziu
mesajul meu?
http://en.wikipedia.org/wiki/Barrett_M82
Cred ca mexicanizarea tarii a inceput mai devreme decat ma asteptam.
Inca o faza amuzanta. Adica nemernicii astia aveau drept sa poarte arma (au interdictie la portul de arma)?!?! WTF?
Am citit legea cu privire la portul de arme de catre indivizi neangrenati in guvern si e imposibil sa-ti iei una sa o tii in casa pentru autoaparare.
Unfuckinbelievable!
Probabil se referă la puşti de vânătoare. Oricum, este procedură standard menţionarea interdicţiei de a purta şi de a deţine arme la restricţia impusă acuzaţilor.
Trimiteți un comentariu