Excelent, NU trebuie să aderăm la această valută muribundă. Rămâne de văzut cum rezolvăm cu clauza introdusă în Constituţia României la referendumul din 2003, care specifică modul de trecere "la moneda unică europeană, în momentul în care UE o va adopta" - anume, prin lege organică. Aţi vazut, fraierilor, ce aţi votat la referendum în 2003 ? Renunţarea la moneda naţională - leul ! (eu nu am participat la referendum).
11 august 2010
Piratu' a încărcat tunurile
Mişună prin PDL diverşi gicăcontra, care trebuie mătrăşiţi urgent.
Teo T. mai este formal membru de partid, ca şi ceilalţi 3-4 ipochimeni
(ştiuţi) care au votat pentru ultima moţiune de cenzură.
Dacă
Oajdea, Teo Trandafir, Georgică Severin &Co. bălmăjesc ceva despre
"libertatea de conştiinţă", "mandatul dat de alegători", blabla..., dăunătorii
de lux se înfăşoară în vorbe mai sofisticate, se dau
pe bloguri şi prin
televiziuni, dau interviuri prin reviste sau RFI-uri,
se scarpină în barbişon şi mai scot un panseu.
Ei ar
vrea să spună ceva, dar parcă nu ar mai spune-o de-a
dreptul, acum fac aluzii, dar mesajul este acelaşi - cooptarea PNL
la guvernare. Adică secţia liberală a PSD - chiar nu ne dăm seama ce
reprezintă acum PNL ?! Se pare că nu prea, din moment ce a primit 18-19%
din voturi (ALDE, grupul liberal de stânga la care este afiliat PNL,
are 11,5% în Parlamentul European).
"Secta" formată în PDL a beneficiat de acoperirea mediatică şi de complicitatea
Mogulistan Media, fiind prezentată drept "echipa Băsescu" din PDL, dar interviul
lui Traian Băsescu de azi lămureşte lucrurile definitiv.
Cele mai importante puncte:
"Problema este dacă România va fi suficient de consolidată financiar
şi
economic pentru a face faţă în zona euro. "Aceasta este o decizie ce nu
poate fi luată acum. Personal chem la
regândirea calendarului de aderare la zona euro ca urmare a nerezolvării
prompte a deficitelor structurale şi a problemelor pe care le avem în
finanţarea deficitelor";
Impozitarea tuturor veniturilor: "România, care împrumută ca să-şi
acopere deficitul, este o ţară cu
credibilitate redusă";
Despre guvern: "Nu ştiu dacă e vorba de slăbirea susţinerii grupului
parlamentar. Nu
pot să spun că nu m-a îngrijorat modul cum Guvernul a scăpat de moţiune.
A fost evident că au existat parlamentari ai grupului PDL care au votat
împotriva Guvernului, dar şi unii care nu au venit. Asta înseamnă că
trebuiesc clarficate lucrurile în relaţia Guvern şi grupul parlamentar
PDL";
Despre PDL: "Întâlnirile mele la Snagov, am văzut un senator care nu a
înţeles de ce ne-am întâlnit la Snagov, au fost la solicitarea
grupurilor parlamentare, iar eu am răspuns primei întâlniri pentru că
urma o moţiune de cenzură şi, fără o discuţie cu grupurile parlamentare,
în mod cert Guvernul cădea. Cea de-a doua am făcut-o pentru că le
promisesem la prima discuţie că vom mai avea o discuţie după moţiunea de
cenzură. Acum analizez dacă merită să mai fac a treia discuţie, pentru
că văd că sunt politicieni care încearcă să facă un joc pe această temă,
pe implicarea mea în partid"; "Nu am făcut-o niciodată şi vă asigur că,
dacă m-aş fi implicat, PDL ar
fi fost mult mai precis în actiunea politică, iar declaraţii şi
tolerarea atitudinilor ostile partidului ar fi fost inexistente. N-ar fi
rămas în PDL nicun politician care nu respectă regula de aur a
democraţiei interne într-un partid, adică discutăm, şi când am decis
respectăm toţi ce am decis, când a decis majoritatea"; "Indiferent că
s-ar fi numit Preda, Voinescu, Radu F. Alexandru, nu ar
fi fost în partid dacă eu conduceam partidul"; "Nu-ţi pot permite luxul
de a-ţi crea notorietate atacând partidul. Este
uşor să facă o declaraţie la televizor să devii important. Nu aşa
funcţionează partidele serioase, mai ales în momente de criză. Cred că
au destule de observat la partidele din Opoziţie".
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."
Postări populare:
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
-
Alegerile locale comasate nu sunt "despre primari", ci despre aranjarea ploilor pentru "alegerile mari", şi pentru ...
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul nr. 9, către conducerea Federației Ruse, către președintele Vladimir Putin și către Ambasada Federației R...
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
-
De glob, şi... de pod . "ISIS îşi asumă (?) şi acest atentat" ( Dave Hodges, The Common Sense Show ). Autorul remarcă o a doua ...
-
Şi eu văd cam tot la fel, poate ceva mai puţin în privinţa amplorii, duratei şi a outcome -ului. Dar deratizarea globală presupune un anumi...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Un blogger şi militar rus (sergent), Andrei Morozov / "Murz", s-a sinucis (?), ca protest extrem. Nu însă înainte de a lăsa un t...
-
- Psst! Miclovan! - Burdujel! Dă drumul femeii [... spre P.G.M.B.] Cheia este la ce vrea peneleu': vine cu Burduja fiindcă chiar-speră...
12 comentarii :
Cam era timpul sa iasa la joc de glezne.
In other news, bine le-a spus-o profesorilor cu cele 16 ore pe saptanmana.
Ies scântei ! ;-)
Aş fi de acord cu cele 16 ore, dacă ar fi vorba de învăţământ universitar, unde cursurile, seminariile, laboratoarele, etc, presupun timp afectat pentru pregătire şi documentare.
Cunosc pe cineva care a terminat filologia la stat si nu face diferenta dintre "cunostinta" si "constiinta", "inervat " si "enervat". Chestii penale, nu altceva. N-am nicio mila pentru profesorii romani. Or fi cativa buni, dar majoritatea sunt niste loseri.
Sindicatele universitare l-au susţinut pe Geoană anul trecut.
Din cati profesori am avut la Magurele, doar 3 isi meritau titlul. Unul isi luase doctoratul dupa 89 ca a refuzat sa se inscrie in partid, altul isi facuse un postdoc in Texas si statuse cativa ani pe-aici si ultimul facuse ceva scoala de mate prin Germania .In rest, niste ratati.
At last !
Sa nu mai vorbim de vacanta de trei luni pe care o au profesorii
Foarte bine ca au pus Google translate pe NR.
Este si aici si nu-l vad eu?
@Anarchix: Mulţi au plecat încă din anii '90 din cauza salariilor mici.
@despina: Am probleme cu google translate la blog, la NR, nu.
@Riddick, era previzibila iesirea presedintelui. Trebuia sa puna la punct "secta" si sa spulbere iluzia creata in jurul acestora, iluzie prin care se specula ca "secta" ar actiona la comanda si sub directa indrumare a presedintelui.
Văd că Preda a ieşit din adormire si a postat la blog:
http://cristianpreda.ro/2010/08/11/rra-rfa/#respond
Vin evoluţii interesante. Prevad o poziţie a lui madam Macovei, ASAP.
Tot vreu sa spun si uit.
La ultimul interviu de la TVR ,Rodica Culcer l-a intrebat direct ce parere are despre afirmatiile fostilor consilieri prezidentiali.
Basescu a raspuns ca nu ia in seama ceea ce declara diversi politicienti...
Acum a clarificat orice dubiu.
Nu avea timp să dezvolte subiectul atunci.
Trimiteți un comentariu