12 iulie 2010

Slovacia ezită să participe la "pachetul de salvare a euro"



Slovacia, cel mai nou membru al zonei euro, este aşteptată sa participe la "pachetul de salvare a euro" (am mai scris despre aceasta aici şi aici).

A avea moneda "naţională" euro presupune multe obligaţii.

Wall Street Journal scrie despre ezitările Slovaciei:


Slovacia, cea mai săracă ţară din zona euro, ezită să participe cu un pachet de 750 milioane euro (952 milioane de dolari) pentru membrii UE cu probleme, întârziind începerea "planului de salvare".

Noul prim-ministru (de dreapta) desemnat al Slovaciei, Iveta Radicova, a spus că va zbura la Bruxelles luni pentru a răspunde preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi a expune obiecţiile ţării sale.

Amadeu Altafaj Tardio, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri economice şi monetare, a declarat: "Comisia îşi exprimă speranţa că Slovacia îşi va onora angajamentul său şi va contribui." El a spus că planul European Financial Stability Facility, care trebuia să devină activ la 1 iulie, a fost oprit, în aşteptarea aprobării Slovaciei.

"Este în înţelegerea noastră că semnarea de către toate statele membre ale zonei euro este necesară pentru a deveni operaţional," a spus el.

Analiştii spun că lipsa de sprijin în unanimitate de către întreaga zonă euro ar putea trimite un semnal rău pieţelor financiare, ar pune sub semnul întrebării angajamentul grupului de a se sprijini reciproc.

Bratislava ar trebui să contribuie  la fondul de 4,4 miliarde € , susţinut de statele membre ale zonei euro. Fondul este menit să fie disponibil pentru ţările din blocul euro, cu probleme de creanţă.

Săptămâna trecută, doamna Radicova a spus că nu a vrut să blocheze începerea planului, dar că Slovacia vrea mai multe discuţii cu privire la participarea sa la fond, precum şi dimensiunea de ansamblu, şi alte detalii.

Liderii zonei euro, într-o întâlnire de la începutul lunii mai, dominată de liderii Franţei şi Germaniei, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, au convenit planul şi au promis sprijin. Prim-ministrul slovac (de stânga) de atunci, a dat avizul conform, dar a spus că aprobarea finală ar putea fi dată de viitorul guvern.

Doamna Radicova conduce o coaliţie de partide de centru-dreapta care a câştigat alegerile parlamentare din iunie, în campanie angajându-se să reducă cheltuielile şi să se opună la proiectele mari de "bailout" pentru zona euro .

Facilitatea de stabilizare cuprinde 440 miliarde € în garanţii pentru împrumuturi de la statele membre din zona euro, 60 miliarde € din partea Uniunii Europene, şi până la 250 miliarde € de la Fondul Monetar Internaţional. Este făcută pentru a aduna bani de pe pieţele financiare şi, datorită garanţiilor guvernamentale din zonă euro, încearcă să obţină un rating triplu-A  şi cele mai mici costuri posibile ale îndatorării.

Slovacia, care a apărut de la dizolvarea paşnică a Cehoslovaciei din 1993, a aderat la zona euro în ianuarie 2009, ca al 16-lea membru.

Spre deosebire de Grecia şi alţi câţiva membri sudici ai zonei euro, Slovacia a lucrat pentru a menţine sub control finanţele sale în ciuda confruntării cu o încetinire economică severă anul trecut. Economia s-a contractat cu 4,7% anul trecut, cu cererea pentru exporturile slovace, centrate pe autoturisme şi electronice, pulverizate.

Noul cabinet s-a angajat să reducă cheltuielile pentru a aduce deficitul bugetar la mai puţin de 3% din produsul intern brut în termen de trei ani. Deficitul se estimează a fi de 7% din PIB în acest an.

5 comentarii :

anarchix spunea...

off-topic: http://tech.slashdot.org/story/10/07/12/187215/Boeing-BAE-Systems-Show-Off-New-Unmanned-Planes?art_pos=1

Despina spunea...

Sa vedem cat rezista dna Radicova

Riddick spunea...

@anarchix: mulţam, citisem doar despre Taranis (al englezilor), via Hotnews.

@Despina: Majoritatea e la diferenţă de sub 10 voturi (din parlamentul de 150 de locuri); om vedea...

Învăţătură de minte pentru eurolătrăii de pe aici.

Anonim spunea...

ii inteleg pe germani ca nu vor sa plateasca pt puturosii de greci...

Riddick spunea...

Este ceva mai complicat, Germania vrea să folosească criza euro.

Mai multe aici:

http://riddickro.blogspot.com/2010/05/criza-europeana-este-creata-de-axa.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: