Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
UPDATE Moderatorul (Miron Manega) a menţionat pe siteul său că emisiunea a fost cenzurată : P.S. Emisiunea a fost cenzurată. Au fost...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
Mutările aparent inexplicabile din politică trebuie citite şi în cheia bipartitismului. Facţiunea aflată la putere îşi regizează o o...
-
mai 1. USL are de gând "să dea cep" bugetului USL anulează planul de investiţii de 4 de miliarde de euro, d...
-
via Conu Mişu: Strepezeli Ușa se deschise. - Mînuel Bîrrrusu e aici ? întreabă figura acră a unui chelios, cu un inconfundabil a...
-
Numit "referendum pentru revizuirea Constituţiei". Deşi a fost anunţat şi planificat pe două zile, sunt şanse ca să nu se mai aj...
-
Cum am mai spus : ori cineva l-a setat pe Ponta pe uzură rapidă , ori tactica folosită de PSD spre a-şi atinge obiectivele electorale in...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
"Eu am o învăţătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentr...
-
28 iunie 1914 Sună ciudat, dublat în portugheză, dar este titrat RO. De văzut şi Colonelul Redl , şi de acolo mai ales scenele: "direc...


16 comentarii :
superb!
bravo!
pP
Merci bien ! :)
Gelsomina (Giulietta Massina) are 33 de ani în momentul filmărilor de la filmul La Strada (1954), dar pare de 16-17, era şi scundă...
Excelent
Felicitari !
Nu mai stisam titlul filmului..
"La strada "- eram cred copil cand a aparut.
Nu mai stiu in ce an
În Vest, în 1954. Nu cred că a ajuns prea repede prin romqnia, deşi arăta "mizeria din capitalism".
Da, cred ca l-am vazut prin anii '60-70
A apărut şi pe la TVR, în prima parte a anilor '90.
M-am uitata putin pe News Reload.
Nu-mi vine sa cred ce citesc in continuare despre catastrofa aeriana....
E urat rau ,rau de tot....
Sper sa castige alegerile Jaroslaw
CNeinfectat zice ca Cameron este prim ministru .Este adevarat?.Nu vad pe Hotnews
Iese scandal mare în Polonia.
Se pare ca a fost chemat să formeze un guvern, a ieşit de la Buckingham Palace. Nu ştiu de ce, nu-mi inspiră încredere... om vedea.
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politics/election_2010/8675265.stm
@despina
e adevarat...presa aservita din romania prefera sa il injure pe basescu in loc sa relateze evenimente cu adevarat importante
@riddick
cameron face parte din upper class englezeasca, educat la eton, cu copii la scoli private, arogant, traditionalist si eurosceptic...nici mie nu prea imi inspira incredere...si mai cred ca va mentine restrictiile cu privire la romanii ce vor sa vina la munca in uk mult si bine...
1.
Eu sper ca polonezii sa faca lumina.
Vor arata exact ce crima s-a putut intampla .
Vor ajuta astfel toate tarile din Est
2.
Iti dai sema ,eu vin complet din afara politicii engleze,dar vazand ce s-a putut intampla la noi cu coalitiile,negocierile etc,-n-am nici eu, nici un fel de incredere :
Tzarisoara.... :
"I came into politics because I love this country, I think it's best days still lie ahead "
David Cameron
:))))
3.
Noapte buna !
@Neinfectat De Comunism : ţi-am pus comment la blogul tău cu doua articole despre cameron, de Gerald Warner de la Telegraph.
Din "echipa-minune" a lui Cameron, mulţi n-au prins locuri în Parlament. Indecizia sa a dus la aşa-numitul "efect UKIP", pierderea a cel puţin 20 de mandate, conservatorii dezamăgiţi de Cameron au dat voturi UKIP în circumscripţii unde erau la procente apropiate labour şi conservatives. UKIP: >3% voturi, mandate - 0.
E foarte serios ce spui tu cu privire la povestea cu UKIP...
Am auzit mai multe versiuni în legătura cu UKIP, deocamdată mă abţin. Un lucru e clar, un guvern UKIP ar scoate marea Britanie din UE. Deocamdată, tories sunt vinovaţi că au slabit ritmul.... s-au culcat pe-o ureche, anticipau o victorie uşoară, mijlocită de greşelile lui Brown.
:-) :-) :-)
Tare de tot! Excelent! Extraordinara selectie, se potriveste perfect cu trupa de zgomote din zilele noastre. Chiar ma bucur ca am dat de blogul asta.
Mulţumesc, Dragoş FRD ! :)
Trimiteți un comentariu