10 mai 2010

Clişeele sunt aceleaşi


http://www.muzeumwp.pl/dictionary/plakat-do-broni-wstepujcie-do-armii-ochotniczej,226,duzy.jpgAlegerile prezidenţiale anticipate din Polonia, din 20 iunie, sunt foarte importante. Ele vor arăta dacă polonezii vor da riposta agenţilor de ocupaţie ai Moscovei şi Bruxellesului, ori se vor complace alegând ca preşedinte pe reprezentantul acestora, Komorowski.

Faţă de alegerile din 2005, situaţia la start pare aceeaşi : candidatul conservator (acum - Jaroslav) Kaczynski pleacă de pe poziţia a doua, la distanţă de circa 15 procente faţă de candidatul stângii (atunci - Tusk, acum - Komorowski, ambii de la partidul liberal), pentru ca la numărarea voturilor Lech Kaczynski să câştige cu o diferenţă de 8 %.


Lucrurile par să evolueze negativ pentru clica guvernamentală, premierul Tusk
iese cu o declaraţie tembelă :

"Dacă vom pierde aceste alegeri, riscăm să devenim o altă ţară destabilizată din Europa", a declarat Tusk într-un interviu acordat publicaţiei Gazeta Wyborcza.


"În prezent, Grecia se confruntă cu aceste probleme, poate şi alte ţări europene, dar nu şi Polonia, din fericire"
, subliniază Tusk.


Potrivit primului-ministru, scrutinul prezidenţial organizat după decesul preşedintelui Lech Kaczynski ar putea fi "crucial" pentru economia Poloniei. "Stabilitatea economică a devenit o imagine de marcă a Poloniei. Dar să nu uităm că este un fenomen recent", atrage atenţia Tusk.


http://www.yobyot.com/wp-content/uploads/2009/06/no_stupid_people.jpg 
Dar Tusk are în spate o lungă serie de minciuni. Să observăm o coincidenţă - precum premierul liberal Tăriceanu, Tusk s-a opus schimbării avionului prezidenţial polonez Tupolev 154, în urmă cu doi ani, după ce acesta a avut probleme tehnice, iar Lech Kaczynski a fost pus în situaţia de a folosi o cursă charter pentru a putea continua călatoria. 

Aceleaşi minciuni şi aceleaşi clişee ca şi în România: Băsescu - dictator, Băsescu - Pinochet...

6 comentarii :

Anonim spunea...

TUSK; ESTE ROSU,

se stie cä e omul rusilor
liberal numai cu numele, sunt si in rom.

Riddick spunea...

Pâi la nivelul UE, gruparea liberala (ALDE) este de centru-stânga, nu-i nicio contradicţie în termeni.

Despina spunea...

Polonia este sub ocupatie.
Sa vedem ce sa intampla in Germania.
La alegerile locale de ieri din cel mai mare land ,crestin democraii au pierdut majoritatea

Anonim spunea...

Riddick, mai ca as spune ca nu-s "aceleasi clisee", ci aceleasi comenzi.

Despina spunea...

http://dreapta.net/res_400_Jaroslaw-Kaczynski-se-apropie-n-sondaje-de-Komorowski-.aspx

Nu stiu daca ati vazut si asta

http://dreapta.net/res_400_Jaroslaw-Kaczynski-se-apropie-n-sondaje-de-Komorowski-.aspx

Riddick spunea...

@Despina: Ce mi-e Merkel, ce mi-e SPD, jocul lor este acelaşi.

Am văzut, şi am folosit informaţia cu sondajul.

@Anonim: Desigur, se repetă aceeaşi placă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: