07 mai 2010
Biden : "America are nevoie de Europa"
Discursul vicepreşedintelui american Joe Biden la Parlamentul European, din 6 mai 2010 :
- "S-au schimbat multe de la discursul lui Ronald Reagan în faţa Parlamentului European, în 1985".
-"Europa rămâne cel mai important aliat şi partener comercial al SUA"
-"Nu este o întâmplare ca Europa a fost prima destinaţie a mea ca vicepreşedinte. Avem nevoie acum unul de celălalt mai mult ca oricând."
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
"Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !" Zvon, nezvon, se cam coace o alianţă cu acte-n regulă PSD-PNL-(PC)...
-
La Poiana Brașov, are loc Colegiul Director al PDL. În aceeași stațiune are loc Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai PNL. Să sperăm că nu v...
-
"Extremism" - cuvântul-clişeu folosit de stânga pentru a defini ideile de dreapta. Next time Dem...
-
Hey lucky people, North and South This is your leader, I'm called "the mouth" We're gonna play a game that's funny ...
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Premierul Emil Boc demontează speculaţiile media privind noua lege a pensiilor, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. În interviu ma...
-
"Sanieee, cu zurgălăăăăiii...vine reforma peste noi !" Tupeul acestui individ este din ce în ce mai enervant. Dup...
12 comentarii :
o fi avand u.s.a nevoie de europa dar europa stangista are mai multa nevoie de russia...din pacate...
Frumos discurs, istoric oarecum.
Sa revenim putin cu picioarele pe pamant si sa-l punem in context (Grecia, criza etc):
pag 1
pag 2
pag 3
pag 4
Restul poate fi gasit aici.
Mi se pare extrem de ironic ca tocmai Biden sa vorbesca despre drepturi naturale, despre privacy, cand tocmai astea sunt (si chiar "trebuie" sa fie) calcate acum in picioare. Si mai ironic e faptul ca tocmai din cauza politicilor sociale (socialiste) s-a ajuns aici. De parca cineva chiar asta si-a dorit.
:)
If, leaving the more marginal Greece to one side, we expand our perspective to include the more significant EU member states, we see that for them too, “Maastricht” is at best a fiction, and rather a piece of propaganda about supposed stability, aimed at the capital markets.
..
Collapse or compulsion would be the consequence. In his book, Taleb states that it is necessary to be able to think the unthinkable. In our view, it would be a great step forward if people were prepared to think the unthinkable
Failure is pre-programmed (in socialist states), for never in history has harmonisation led to lower average burdens (adica atat de multe spalatorese). That is simply a technocratic pipe-dream, way outside political reality. The incentive situation is entirely asymmetrical: the financial requirements (and the fiscal hunger) are immediate and urgent; the benefits of a lesser burden are purely hypothetical and would affect the greater prosperity of the broad general public, which is not in a position to organise itself politically with regard to the harmonisation process.
The result will be a level of taxation inimical to growth and an erosion of global competitiveness. The next step is then also pre-programmed: the ring-fencing of European markets against alleged dumping prices from the rest of the world. Such a European Union is inconceivable without a strong element of compulsion .
A representative of a think-tank recently mentioned the probability that within five to ten years, there would be in Europe one or two powerful politicians of the type of Hugo Chávez.
There would be no lack of applicants for the position, if we see things right.
Firstly, we must make every attempt, with all our (perhaps apparently absurd, and undoubtedly politically incorrect) imagination, to think the so-called unthinkable. The mere naming of Taleb’s fourth quadrant brings relief; denying its existence amounts to self-deception.
Secondly we need, in the broadest sense, to prepare “emergency reserves” for this fourth quadrant. What is the minimum that I shall need for survival, should the worst happen? That is the key question, for it is this that determines the allocation of resources, and this allocation of resources involves depriving oneself; it is, in the broadest sense, a savings process.
Cand o banca de rang 1 foloseste astfel de cuvinte ("to think the so-called unthinkable") atunci situatia chiar e pe muchie de cutit.
:|
@Neinfectat De Comunism : Nevoie au doar eurosovieţii din Babelul bruxellez.
@John Galt: În "stalinism" teroarea era baza regimului, în EUCCP este "reglementarea" (dictatura "soft").
Nu le place piaţa liberă deloc. Las' că şi Ceaşcă avea oroare de calculator.
America are nevoie mai degraba de Noua Europa, proamericana si anti ruseasca, nu de europenii mai "germanici".
Reglementarea stabilita de incompetenti duce disparitia libertatii si dictatura
@Turnofftheglory: Adevărat, dar ştie asta Administraţia Obama ?
Un comentariu de la Despina nu se încarcă, aşa că îl postez cu copy/paste:
"Reglementarea stabilita de incompetenti duce disparitia libertatii si dictatura".
Răspuns:
Asta se petrece acum, în slow-motion, şi cei care spun asta sunt fie "nebuni", fie "extremişti".
Corect,
Am mai auzit si :"fascisti"
Un alt exemplu elocvent este hotararea PE de acum 2 zile referitor la interzicerea obtinerii aurului prin untilizarea cianurilor.
Noroc ca nu are inca efect de lege
Sunt curios ce va spune Comisia Europeană (trebuie să dea un răspuns rezoluţiei). A votat-o şi grosul PPE, inclusiv Monica Macovei, provenită din ONG-uri Soros.
Cand politica facuta de incompetenti in diverse domenii ia lucul ratiunii si logicii stintifice ajungem de rasul curcilor
O lege a lui Murphy spune aşa: "dacă pe o scenă sunt 10 clowni, şi apari acolo îmbrăcat la costum, recitând din Shakespeare, pentru public eşti al 11-lea clown". :)
Circ, depinde cine da painea ....(Soros)
...dă pâinea şi goleşte conturile. ;-)
Trimiteți un comentariu