Mircea Coşea semnalează, dar nu concluzionează...

De la Uniunea Europeană la Uniunea Bugetară

Mircea Coşea - Standard.ro

Săptămâna trecută am fost invitat la Bruxelles pentru a participa la întâlnirea unui grup de lucru însărcinat să elaboreze, până la sfârşitul anului, un raport privind liniile directoare ale unei viitoare strategii europene de coordonare a politicilor economice, cu predilecţie a politicilor bugetare. Discuţiile au fost inspirate de declaraţia, considerată mai întâi şocantă şi mai apoi interesantă, cancelarului german privind necesitatea unui guvern economic european. Trebuie spus încă de la început că termenul de „guvern” nu este pe placul tuturor, atât din motive politice, cât şi semantice, dar a primit un sinonim cu mai puţine implicaţii politice, acela de „instanţă de reglare şi stabilitate”. Deocamdată este un termen de lucru, apariţia altor denumiri fiind oricând posibilă.

Se consideră că existenţa unui astfel de organism ar fi necesară din două motive, unul aparţinând prezentului, altul viitorului. Primul motiv apare ca o explicaţie a nerealizării Agendei Lisabona şi a apariţiei, în situaţie de criză, a unor verigi slabe ale uniunii cum sunt Grecia, Spania şi Irlanda. Este ineficienţa mecanismului de coordonare a politicilor economice naţionale în contextul manifestării unor puternice „individualităţi rebele şi excesiv de orientate spre interesele pieţelor naţionale” ( Franţa, Germania , Marea Britanie ). Al doilea motiv este acela al nevoii creării condiţiilor şi cadrului necesar, nu numai pentru a realiza echilibrul şi stabilitatea zonei euro, ci şi pentru realizarea obiectivelor de consolidare şi dezvoltare a Uniunii în condiţiile dificile ale competiţiei globale în perioada postcriză.

Instanţa de reglare şi stabilitate ar trebui să fie concepută ca un instrument apt de a îmbunătăţi mecanismul coordonării politicilor fiscale, dar nu înafara principiilor generale ale politicilor comunitare, formulate încă din perioada 1965-1970 de către Pierre Werner. Astfel, va trebui respectat principiul convergenţei, plecând de la ideea conform căreia o politică economică europeană comună va fi cu atât mai eficientă cu cât legislaţiile şi regulile naţionale vor fi mai reduse şi conceptual şi operaţional. Principiul solidarităţii va fi la fel de important, având în vedere nevoia întăririi mecanismului european în situaţii de contracţie economică sau recesiune.

O atenţie deosebită va trebui acordată şi principiului eficacităţii şi transparanţei actului decizional, atât pentru eliminarea barierelor birocrtaice, cât şi pentru democratizarea rapoturilor dintre instituţiile europene şi cetăţenii europeni.

Problema cea mai dificilă a creării unei instituţii de tipul guvernului economic european rămâne însă cea a cadrului inter instituţional şi inter statal în care ar putea funcţiona. Evident, eventualul guvern nu va avea prerogative de tipul autorităţii statale şi nici de tipul autonomiei federale. Prin apariţia lui nu se doreşte – cel puţin la nivel declarativ – subordonarea politicilor economice naţionale unui for suprastatal şi nici – din nou la nivel declarativ – subordonarea acestui eventual for suprastatal voinţei unei singure ţări membre sau unui tandem de ţări membre. Deşi se declară că o astfel de situaţie este exclusă, majoritatea ţărilor membre nu-şi ascund îngrijorarea faţă de o astfel de posibilitate, mai ales după rolul pe care Germania şi Franţa şi-l-au asumat în cazul Grecia.

O posibilă soluţie pentru a evita o astfel de evoluţie a modului de manifestare a guvernului european se consideră a fi dezvoltarea a patru piloni de organizare şi funcţionarea a acestuia. Primul pilon ar consta în crearea unui fond european de siguranţă menit să gestioneze situaţiile dificile sau de criză. Al dolilea pilon ar consta în întărirea rolului şi responsabilităţilor Consiliului European în direcţia creşterii puterii sale de analiză, de monitorizare, de programare şi de reprezentativitate externă. Al treilea pilon ar fi reprezentat de creşterea la nivel comunitar şi naţional a investiţiilor în educaţie, inovare, infrastructură şi în ceea ce, la nivel european, pot fi numite „ bunuri comune” ( infrastructură energetică, programe ecologice, dezvoltări de utilităţi transfrontaliere, obective academice, culturale,educaţionale cu statut european). Al patrulea pilon ar fi un acord politic asupra strategiei de convergenţă, cu accent deosebit pe întărirea mecanismelor pieţei interne prin creşterea gradului de coordonare şi compatibilizare a politicilor fiscale/bugetare, ca şi prin creşterea eficienţei utilizării fondurilor structurale accesate de diferitele ţări membre.

Deocamdată doar se discută, dar nu iese fum fără foc. Fără îndoială, ideea este amplu studiată în cancelariile principalelor puteri europene. Criza a creat condiţiile ca acestea să sesizeze oportunitatea unui nou raport de forţe la nivelul Uniunii. Poate ar trebui să ne gândim, încă de pe acum, la soarta pe care o ţară ca a noastră o va avea sub guvernarea europeană.

Desigur, Mircea Coşea nu ne putea spune că se foloseşte criza drept pretext pentru mărirea puterii Bruxellesului asupra statelor UE.

A spus şi Dominique Strauss-Kahn să nu ne grăbim cu adoptarea euro. Grecii daca nu erau în eurozonă altfel puteau reacţiona.

Şi europarlamentarul conservator britanic Daniel Hannan susţine că Marea Britanie a făcut bine că a menţinut lira sterlină.