26 decembrie 2009

Se va renunţa la minciuna IRRD ?



Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 ( IRRD ) este o creaţie a guvernării PDSR/PSD Iliescu-Năstase din anul 2004.

Legea prin care este înfiinţat este Legea 556 din 7 decembrie 2004, iar nominalizarea membrilor Colegiului Naţional s-a făcut conform legii, prin Decretul 1151 din 14 decembrie 2004, prerogativă a preşedintelui României, la acea dată Ion Iliescu.

Evident că pe listă apar, cu foarte mici excepţii, persoane apropiate acestuia, unele cu o activitate cel puţin dubioasă înainte şi în timpul "revoluţiei".

Să observăm datele adoptării legii şi decretului: între cele două tururi de scrutin, respectiv imediat după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2004, în scopul de exploatare electorală şi mai apoi de a plasa oameni "siguri" în poziţii oficiale.

Nu insist asupra "activităţii" Institutului, evident este centrată pe perpetuarea minciunilor asupra evenimentelor din decembrie 1989.
În condiţiile calităţii lui Ion Iliescu, de cercetat penal în dosarul decembrie 1989, şi a dubiilor întemeiate asupra activităţii, componenţei şi utilităţii Institutului, se pune problema dacă acesta mai trebuie să existe, fiind finanţat de la bugetul de stat.

O aşa-zisă initiativă legislativă de desfiinţare a institutului a avut-o senatorul PNL Puiu Haşotti, la 8 decembrie 2006, adică cu circa 10 zile înaintea asumării Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România de către preşedintele Traian Băsescu, iniţiativă menită a deruta votanţii PNL asupra adevăratei linii politice a PNL. Evident, iniţiativa legislativă a fost retrasă în februarie 2007, când deja se stabilise scoaterea de la guvernare a PDL şi suspendarea preşedintelui.

Cât va mai continua sfidarea românilor, pe banii lor ?

4 comentarii :

Francesco spunea...

IRRD si-a facut "datoria" catre Ion Iliescu si regimul comunist prin declaratia lui Claudiu Iordache:

"Raportul Tismăneanu - un model nefericit de anulare a istoriei recente".

Riddick spunea...

Iordache ăsta are şi ceva la scufiţă, este de-a dreptul penibil.

A mai dat o declaraţie recent, ceva cu "România". Lousy schmuck....

niku_elektriku spunea...

trebuia sa'i dea ilici si lu' iordache scufitza asta un salar, ca'l dadea nefasta afar' din casa, ca nici batrinu iordachescu nu mai marca banu' ca altadata !
chiar, o mai trai batrinu' iordachescu ?

Riddick spunea...

Daaa, mi-aduc aminte cum se smiorcăia acum mai bine de zece ani, "că-i şomer şi este în mizerie"...

Dacă te gândeşti la Dan Iordăchescu, trăieşte, este de-o seamă cu Ilici :) (artistul de operă, ma refeream la el).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: