Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Olanda se erijează în principala parte vătămată şi pretinde că este investigatorul "autorizat" al incidentului doborârii cursei ...
-
They aren't going to defund the police. Just the opposite. They are going to use these manufactured riots to continue to overfund the ...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
Mămăliga ia foc. "Ăştia au ştate vechi în omorât oameni" (adică: USR/Voiculescu - ce se întâmplă cu întubaţii prin ATI, şi cu ...
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
O propunere controversată a fost lansată joi de comisarul european pentru Economie, Olli Rehn (ALDE, Finlanda), la o reuniune a think-ta...
-
Îi "salut" cu ocazia zilei de 14 iulie pe "prietenii" noştri francezi. ...
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Nu-mi fac iluzii că PnL s-ar putea disocia de acest mesaj: Liberalii europeni se declară dezamăgiţi de rezultatele summitului Sark...
-
În Africa de Sud lucrurile merg din ce în ce mai rău. Deşi democraţia era pusă sub semnul întrebării în timpul regimului de apa...


4 comentarii :
spalatoarea de creiere a mogulilor a dat roade se pare...prostimea slab educata din mizil, dabuleni, dambovita, etc, plus tembelii de liberali au pus botul la vrajeala lui chucky...asteptam numaratoarea...om vedea...mai sunt oare bilete pt burkina fasso?
Aşteptăm. Daca iese rău, PDL trebuie să facă opoziţie feroce şi să fie partid majoritar la următoarele alegeri.
Bate Basescu, sa avem rabdare.
Sunt aproape sigur. Urmează lupta cu parlamentul.
Trimiteți un comentariu