12 noiembrie 2009

Lisabona e în regulă, democraţia are probleme



Articol pe blogul lui TRU de la RFE/RL

Semnat de  Traian Ungureanu


Mare satisfacţie în Parlamentul European, după ce Preşedintele ceh Vaclav Klaus a semnat Tratatul de la Lisabona. Mai mult, imediat după ce Klaus a semnat şi Tratatul de la Lisabona a fost ratificat de ultima ţară care ezita, a mai dispărut un posibil obstacol.

David Cameron, liderul Conservatorilor britanici şi, foarte probabil, viitorul Prim Ministru britanic, a anunţat că renunţă la organizarea unui referendum pe tema Tratatului de la Lisabona, în Marea Britanie. Referendumul fusese promis explicit de laburişti, partidul de guvernămînt, şi a fost susţinut energic de conservatori. Ulerior laburiştii au dat, treptat, înapoi, şi au renunţat, sub diverse argumente, la organizarea referendumului care făcea parte, iniţial din Programul lor de Guvernare. Acum, Conservatorii, care erau consideraţi, partidul anti-unionist prin excelenţă, au renunţat deasemenea. Argumentul lor: Tratatul de la Lisabona a devenit, practic, o realitate, după ce a fost ratificat de toată Europa. Argumentul nu e greşit dar realitatea pe care o apără e deficitară.

În fond, după aventurile Tratatului de la Lisabona, ansamblul UE iese bine, în timp ce bunele practici şi reputaţia democraţiei nu ies deloc bine. Mai întîi, pentru că Tratatul de la Lisabona e urmaşul fostului Tratat Constituţional care a fost respins, prin referendum, de alegătorii francezi şi olandezi. Votul lor a fost clar dar valoarea lui finală a fost nulă. Imediat după eşec, Tratatul Consituţional a fost retras, trimis în depou, rebotezat şi retrimis pe piaţă, sub numele de Tratatul de la Lisabona. Evident, nimeni n-a mai avut curajul să rişte şi Tratatul de la Lisabona n-a fost trimis în faţa alegătorilor francezi şi olandezi ci ratificat de parlamentele francez şi olandez. Din votul franco-olandez n-a rămas nimic. Rezultatul operaţiunii le comunică multor europeni că votul lor are o utilitate limitată.

Apoi, Tratatul de la Lisabona a fost învins de alegătorii din Irlanda. După un an şi jumătate, irlandezii au aflat, încă, că votul nu e corect şi trebuie să voteze din nou. A doua oară, Tratatul de la Lsiabona a trecut şi - nu e clar de ce - de data asta votul a fost declarat valid. Rezultatul acestei operaţiuni: destui europeni au înţeles că democraţia e variabilă şi nu decide ce decide.

În sfîrşit, capitularea partidelor britanice e, la rîndul ei, un episod mai mult decît discutabil. Promisiuni scrise solemne au fost retrase iar această substituire a aliementat masiv proasta reputaţie a politicienilor democraţi. În al doilea rînd, după ce a anunţat că renunţă la referendum, Cameron a lansat proiectul unei legi care stabileşte - atenţie! - că, de acum înainte, orice Tratat European va fi supus obligatoriu referendumului. Episodul e hilar şi echivalează cu: legea e sfîntă pentru toţi cei de după mine dar nu pentru mine.

Adoptatea Tratatului European nu e o poveste întru totul armonioasă. Vechi principii şi obişnuinţe democratice au fost relativizate sau chiar încălcate. Cine porneşte pe acest drum se poate aştepta la surprize.

4 comentarii :

Anonim spunea...

cameron e un pompous ass...si asta i-o spun englezii lui...de fapt e doaar un politician mincinos...care ar vrea daca se poate sa se integreze UE in UK...

te astept la mine pe blog unde discutam cum O blogeritza de stanga ne roaga sa nu votam cu Basescu ca ne condamnam la moarte copiii...

Riddick spunea...

Cameron este o marioneta a NWO, trebuie dat jos urgent. Sper să se ocupe conservatorii, aşa cum trebuie.

Andrei from USA spunea...

Cred ca pentu romani, la ora actuala, asta trebuie sa fie mai de interes:
http://andreisamericandream.wordpress.com/2009/11/13/alegeri-prezidentiale-haideti-sa-eliminam-culoarea-rosie-din-istoria-lumii-viitoare/

Riddick spunea...

Desigur, însă mai avem de furcă şi cu scârbele de la Bruxelles. Aici UERSS, la tine "peste baltă" negroteiul kenyan marxist.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: