Stupiditatea stângii din România nu este întrecută decât de ticăloşia ei. După ce au sfidat electoratul, cu guvernarea "20 %", au încercat să saboteze guvernarea din interior.
Au reuşit, parţial, până ce li s-a dat peste bot, când au crezut că România este sat făra câini.
Şi cu grevele au dat-o chix, lumea de la ghişee, din spitale şi din sălile de judecată ştie bine ce salarii, sporuri şi şpăgi sunt în realitate.
Mai au jucărica asta la parlament, moţiunea de cenzură. Puşi la cale de mumia aia de Ilici, petroliberalii se bagă în seamă cu altă moţiune de cenzură.
Au luat-o înaintea PSD, ca să dea semnalul către electoratul de stânga, moment sincronizat cu lansarea "independentului" Oprescu. Manevră care are scopul de a lua voturi de la Geoană şi de a-l plasa pe Antonescu la turul doi. Începutul scindării PSD, despre care am mai scris AICI.
Aş vrea să treacă moţiunea, ca în preajma alegerilor prezidenţiale să se vadă mai clar culorile de pe tricouri.
Aud că petroliberalii vin cu variante aiuritoare de genul "guvern de tehnocraţi".
Să vină cu ce-or vrea, odată ce începe hora, trebuie jucată.
6 comentarii :
acest partid de mumii bolsevice nu are nici un drept in a reprezenta soarta romanilor....iar pe ilici doar tanti cu coasa il va pedepsi pt nelegiuirile lui...
Pâi nu mai prosteşte prea multă lume...
Liberalii au spart totul daca vin cu Johannis, asa cum am auzit.
Da' ce, Johannis asta o fi Rommel ?!
Nu ţine cioaca, nici PSD nu pune botu' la endependentu, nici Piratu' nu-i dă cheile cetăţii, că doar s-a fript o dată cu Trotinetă.
FSN-ul la puşcărie! Şi unii, şi alţii!
Pâi Roman e liberal, acu'... :)
Trimiteți un comentariu