Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
O propunere controversată a fost lansată joi de comisarul european pentru Economie, Olli Rehn (ALDE, Finlanda), la o reuniune a think-ta...
-
A apărut acest anunţ incredibil pe siteul Asociaţiei victimelor mineriadelor 1990-1991 din România : COMUNICAT DE PRESĂ ...
-
În Africa de Sud lucrurile merg din ce în ce mai rău. Deşi democraţia era pusă sub semnul întrebării în timpul regimului de apa...
-
Senatorul PSD Cătălin Voicu îi dezvăluie colegului său Alexandru Mazăre, într-o discuţie înregistrată de procurorii DNA şi redată în refera...
-
Mămăliga ia foc. "Ăştia au ştate vechi în omorât oameni" (adică: USR/Voiculescu - ce se întâmplă cu întubaţii prin ATI, şi cu ...
-
Acest text a apărut în The Brussels Journal în martie 2007. Mass-media din România (şi nu numai) l-a ignorat, cum ignoră şi problemele ...


9 comentarii :
Asa sa fie! De dreapta. Dar nu cu cioara vopsita in ... portocaliu :))
Oricum, noul titlu al blogului tau, suna bine.
Drammie, doar the real thing !
Pai ce faci? Si tu iti schimbi denumirea blogului ca si PD-ul doctrina? Sper ca nu. Vezi ca in portocaliu e o doza mare de rosu.
Mai degraba este o updatare. La PD, apoi PDL, a fost o necesitate obiectiva, cei ,,de vita veche'', fie s-au sinucis (PNTCD), fie au dezertat (PNL).
Hahaha! Buna gluma!
Nu este nicio gluma. Poate doar pentru cei care, ca sa nu vada realitatea, renunta voluntar la ochi.
Radio Avramescu nu si-a lasat loc de-ntors la comentarii de frica sa nu-i umple blogosfera gura cu carne cruda ?
Cristi Preda e mai cu tupeu , asa s-a nascut, mai are curajul raspunderii , le mai lasa sa treaca din cand in cand.Pacat de ei, baieti buni dar putin cam sensibili pentru secolul 21.Trebuiau sa se nasca acum vreo 300 de ani.
Ei, fiecare cu ale lui. preda uneori pare cam timid la TV Vantu. Am o mica colectie din Revista 22, scria foarte bine in anii '90.
A doua actualizare, pe care ar fi trebuit s-o fi făcut-o mult mai devreme:
https://riddickro.blogspot.com/2021/12/da-o-noua-etapa-si-o-lupta-care-sta-sa.html
Trimiteți un comentariu