Oamenii politici ai anului 2018 (bilanţ)

Internaţional, cu plus:

1. Matteo Salvini
2. Mişcarea "Gillets Jaunes" ("Bluzele galbene")
3. "Rebelii" Houthi din Yemen
4. Poporul sirian
5. Khalifa Haftar

  Matteo Salvini este un politician italian naţionalist, eurosceptic, care le şi zice dar le mai şi face. Şi le face destul de bine. Şi n-are odihnă. O stea în urcare.
  Bluzele Galbene sunt o mişcare antisistem reală, cu bază în mase. Care provoacă coşmaruri globaliştilor.
  Houthi-ii sunt la ei acasă, şi dacă ei sunt "rebeli", atunci guvernul-marionetă sprijinit de (mercenari) saudiţi, ce mai este?!
  Sirienii au demonstrat rezistenţă şi solidaritate, şi încep să întrezărească sfârşitul conflictului militar. Dar calea este încă lungă până acolo.
  Haftar este un militar (mareşal) libian care este pe cale să oprească degradarea statului post-Gaddafi. Dar are 75 de ani şi nu-i clar dacă "opera" îi va supravieţui.

Internaţional, cu minus:

1. Donald Trump
2. Theresa May
3. Emmanuel Macron
4. O.N.U. - Pactul pentru Migraţie
5. Sebastian Kurz

  Pare surprinzătoare nominalizarea lui Donald Trump, dar mă obligă la asta denunţarea iminentă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF Treaty), anunţată drept "reacţie la nerespectarea de către Rusia a tratatului". Rază scurtă înseamnă plasarea de arme nucleare în zone limitrofe Rusiei, printre care şi România, şi apropierea de pragul unui război nuclear. N-am remarcat în România nici măcar discutarea critică a "eventualităţii amplasării", darmite vreo opoziţie asumată. C-or avea ruşii rachete similare amplasate within range, ce, asta înseamnă că am scăpa... dacă-i imităm? Şi esenţialul este că butonul n-ar fi la noi - deci ne-am lua-o wrongfully, dacă nu ruşii ar lansa primii. Aşa că o fi Trump superstar cu alte chestii, dar aici e pe minus-minus, şi într-un "dosar" care ne-ar putea afecta grav şi direct. Thanks, but no thanks!
  Babeta May sabotează la greu Brexitul, şi nici măcar nu prea se mai ascunde (înainte de referendum milita împotrivă).
  Macron începe să-i trezească în mod neplăcut pe francezi. Dar neplăcerile îl vor vizita şi pe el.
  Un document votat de Adunarea Generală a O.N.U., care pune "bazele legale" amestecului de populaţii şi care este îndreptat mai ales împotriva albilor creştini (un sorosist critica conceptul de naţiune omogenă etnic drept "naţional-comunism", "ceauşism"). România s-a abţinut la vot, deşi Iohannis a semnat documentul "cu mandat de la guvern". Să vedem, va fi vot de ratificare la parlament? Şi care va fi el?
  În scurta sa vizită la Bucureşti, cancelarul austriac Kurz s-a dovedit un pion al eurosistemului, şi nicidecum un jucător din aceeaşi ligă cu Salvini sau cu vişegrazii, cum îl descrie mainstream-ul.

România, cu plus:

1. Daniel Dragomir
2. Darius Vâlcov
3. Liviu Pleşoianu
4. Mircea Badea
5. Blogosfera naţionalist-eurosceptică

  Daniel Dragomir este portavocea mişcării România 3.0, nucleul unui mult-aşteptat partid naţionalist românesc. Dar dacă nu va fi creat în 2019, echipa îşi pierde credibilitatea.
  Vâlcov ar trebui să fie premier. Şi să facă mult mai mult.
  Pleşoianu este o voce distinctă în PSD, şi ori PSD se va schimba în aceeaşi direcţie ori va eşua ca "partid principal": gata, nu mai ţine cioaca cu ilici-consensul, ori cu eurosocialismul. Naţionaliştii vor the real thing, dar şi stângiştii (începe Vanghelie ceva, PRO-România lui Ponta este o caricatură cu target corporatist).
  Pe Mircea Badea l-am înjurat constant cam 3/4 de deceniu, dându-i totuşi dreptate la anumite momente (faptul că a demascat printre primii aşa-zisul Grup de la Cluj m-a făcut să-l "reconsider critic" încă de pe atunci). L-am nominalizat mai ales pentru rezistenţa sa într-un mediu parazitat de radutudori, gâzi, urşi, chirieaci, pieleni, chere şi alte lighioane cu voci false din menajeria Varanului, trust care (încă mai) trece drept antisistem deşi este aliniat la CNN şi la "valorile UE/NATO".
  Blogosfera naţionalist-eurosceptică, nu că n-ar exista, dar încă nu este percepută ca forţă mediatică. Deşi se mişcă tot mai bine, mai are multe de făcut. Şi timpu'-i scurt.

România, cu minus:

1. Klaus Iohannis
2. Tăriceanu-Dragnea-DUEncilă
3. Gabriela Firea
4. Miscarea "haştag" / #REZIST
5. Laurenţiu Rebega

  N-o să spun despre Klaus Iohannis decât atât: face ce face fiindcă-i merge.
  Şi-i merge mai ales fiindcă există tripleta complice Tăriceanu-Dragnea-DUEncilă. Enumerarea este în ordinea descrescătoare a "periculozităţii": Tăriceanu cred că va defecta din majoritate cu tot cu ALDEle lui (nu-i văd ieşind din narativul liberalisto-ueist spre "altceva", ever). Dragnea este LA A PATRA nominalizare bizară de premier: după Shhaideh, Grindeanu, Tudose, acum - DUEncilă (ce, nici acum... "n-a ştiut"?!).
  Firea provoacă şi acumulează percepţii negative în mod deliberat, decontabile la PSD, unde "încă mai figurează". O vreme a urmat ostentativ o agendă progresistă oarecum în răspăr cu "noua linie" PSD, acum sabotează direct, ştiind că-i pe plecare din partid.
  Haştagii pun la cale un Maidan o nasulie pentru 2019 (cică începând cu 15 ianuarie; Eminescu?!). Dar, la fel ca şi-n cazul Dragomir-3.0: it's now or never.
  Rebega s-a dat eurosceptic şi naţionalist şi mulţi l-au şi crezut (vai, chiar şi eu!). Apoi a trecut la "conservatori" (ECR) susţinând că eurogrupul naţionalist (ENF) "nu poate oferi soluţii". Cu campania europarlamentară 2019, îl şi aud lăudând "stânga (pro-)europeană". Ca membru al partidului lui Ponta.