Vai, cât de neconvenabil; ce anormalitate !

O "anormalitate", după mintea vuvuzelei de Bruxelles, Ovidiu Nahoi: "deciziile statelor-membre le răstoarnă pe cele ale instituţiilor europene".

Dacă aceia care militează pentru „Europa naţiunilor“ şi pentru sistemul interguvernamental, împotriva Europei integrate, îşi vor vedea visul cu ochii, atunci ziua de 22 septembrie 2011 va fi trecută cu litere de aur în istoria pe care sigur ei o vor (re)scrie cîndva. 

În plină confuzie, una dintre televiziunile de ştiri de la Bucureşti titra, în seara Consiliului JAI de la Bruxelles, în care Olanda şi Finlanda blocau aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen: „Europa nu ne vrea“. Este o uriaşă exagerare, dacă nu cumva un fals de la un capăt la altul. Nu „Europa unită“ ne-a respins, ci tocmai „cealaltă Europă“, în care deciziile statelor-membre le răstoarnă pe cele ale instituţiilor europene. Raportul care atesta pregătirea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen fusese însuşit de Comisia Europeană şi avizat de Parlament, cu o majoritate confortabilă. Cum s-ar spune, reprezentantul legitim al cetăţenilor europeni spusese „da“ României şi Bulgariei. Doar că această decizie trebuia să primească girul unanim al Consiliului, unde sînt reprezentate statele membre. Şi aici, două opinii contra, de la Haga şi Helsinki, au răsturnat totul. Dar ce au în comun Olanda şi Finlanda? Guvernele lor fragile sînt supuse presiunii constante din partea unor formaţiuni naţionalist-populiste, eurosceptice, de „tip nou“: Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi. Acestea reuşesc să-şi impună o parte din promisiunile electorale, fără însă a suporta şi erodarea inerentă participării la guvernare. De teama pierderii sprijinului parlamentar, fragilele guverne de la Haga şi Helsinki acceptă jocul. Cuvîntul de ordine al acestor partide populiste este: „Nici o concesie Uniunii Europene!“. [...]

Folosind abuziv, dar inteligent, regula unanimităţii, două guverne, sub presiunea a două partide minoritare, populiste şi antieuropene, nu doar că au spus „stop“ României şi Bulgariei. Dar au aruncat în aer reforma Spaţiului Schengen. O reformă care ar urma să împiedice state precum Danemarca, Franţa ori Italia să reia controalele la frontiere, fără acordul prealabil al Comisiei.

Atac la principii: suveranitate ("controalele la frontiere, fără acordul prealabil al Comisiei"), democraţie (naţională), egalitate ("regula unanimităţii"), şi, nu în ultimul rând, statalitate. Ce altceva poate însemna "Europa unită" ? (se utilizează, cu abilitate, "u" mic, dar ştim toţi ce înseamnă, de fapt).

Împrumuturile care creează un stat federal (Presseurop)

Confruntată cu criza, Europa îşi arată unitatea "Ne scufundăm împreună..."

Infuziile financiare nu funcţionează, dar ele permit Uniunii Europene să-și întărească centralizarea puterii pe cheltuiala guvernelor naţiunilor membre, comentează editorialistul Anatole Kaletsky, de la The Times.

Un an nou a adus și un nou conflict între puterile politice și cele economice din Europa. Anul trecut, la ora 1 a dimineții de luni, 10 mai 2010, conducătorii Uniunii Europene au făcut un pas, care părea unul dintre cei mai importanţi, în maratonul creării unei federaţii politice complete, pas mult mai important decât însăşi lansarea monedei unice în 1999. Obiectivul vizat a fost crearea unui fond de 750 miliarde euro garantat colectiv de contribuabilii europeni, fond care să protejeze naţiunile membre de situaţia în care se afla Grecia în acea noapte: de a alege între abandonarea monedei euro sau declararea falimentului prin neplata datoriilor guvernului.

Creditarea Greciei, un eşec

Acum, la un an după acel eveniment, este evidentă eşuarea creditării Greciei. Prin urmare, Europa a hotărât să repete istoria. Grecia a ratat ţinta la toţi indicatorii economici. A epuizat 75 de miliarde din cele 110 miliarde disponibile din împrumutul de urgenţă, iar guvernul grec şi-a dat seama săptămâna trecută că un alt credit uriaş va fi necesar pentru a putea executa plăţile datoriei de anul trecut.

Oficialii germani disidenţi insinuează în mod deliberat în ziarele financiare cum că Grecia ar putea fi aruncată afară din zona euro sau că Atena va fi în curând falită. Și, într-adevăr, câţiva dintre creditorii particulari ai Greciei, care nu s-au mai implicat în achiziţionarea de acţiuni la Banca Naţională Europeană sau în fondurile de credit ale Uniunii europene, au 60 – 75 % şanse de a nu-şi primi banii. Între timp, BCE și Comisia Europeană continuă să subestimeze ideea de neîndeplinire a obligaţiilor financiare sau de restructurare a datoriilor, considerându-le ca de ”neimaginat”, aşa cum a făcut și cu un an în urmă.

Patru posibile elemente pentru recreearea crizei

The E.U. Cracks Up

Political upheaval has hit Finland, and it’s merely a foreshadowing of bigger changes ahead. The core issue is whether Finland ought to be paying for bailouts for other EU states. In reaction to establishment support for the bailout, voters ousted the pro-bailout ruling party and gave an upset victory to the bailout-critical conservative party. Against every expectation, the eternal rule of the social democrats is at an end.

But most striking of all are the gains made by a previously invisible party called True Finns. This is the only party to take a hardcore position: no bailouts at all. It also so happens that this party is predictably nationalist on issues of trade and immigration. But that’s not the source of the appeal. The bailout is what is on everyone’s mind. And you know that the anger must be palpable if it fired up the usually sleepy world of Finnish politics. 

In the sweep of history, few issues are as politically volatile as tax-funded bailouts of foreign countries, especially during difficult economic times. It’s a policy that provokes dramatic political change. The 20th century’s most famous case was in interwar Germany, when nationwide resentment against payments to conquering allied nations ushered in National Socialist rule.