05 mai 2021

Ultrascurte

  • Bombă! Foștii bolnavi Covid, mult mai imuni decât vaccinații / Imunitatea celor care au trecut prin Covid este mult mai puternică decât a vaccinaților, susțin medicii specialiști. Chiar dacă titrul de anticorpi scade, sistemul imunitar recunoaște virusul și produce, în câteva zile, anticorpi care distrug virusul. Pe acest considerent, în România avem, la ora actuală, peste 50% din populație imună la noul coronavirus.
  • ...fiindcă "şmecheria" nu este să ai acum în organism în cantitate mare anticorpii specifici (cei "din vaccinare" or fi chiar ce trebuie?!), ci să-i poţi "fabrica" rapid şi de fiecare dată când este nevoie de ei - ca la orice viroză, de altfel.
  • Păstorul care a rătăcit turma / Coincidență sau nu, de când a intrat în ea Papa Francisc, stegarul globalismului, în Catedrala Mântuirii Neamului nu s-a mai ținut nicio slujbă. În afară de mediatizare, acea vizită nu-și avea rostul, cu atât mai puțin rugăciunea în comun. Efectul în opinia publică a fost totuși trecător, papa s-a ales cu elogiile presei extaziate, iar patriarhul cu beștelelile obișnuite, pe post de oaie neagră. Prima dată când Patriarhul Daniel a fost lăudat de presa ostilă creștinilor a fost chiar de acest Paște, când a spus ceva favorabil vaccinării. Picătură, care a umplut paharul după peste un an de pandemie și m-a determinat să scriu acest articol.
  • Kissinger: UE nu are identitate, va fi un apendice al Eurasiei / "Consider că, în încercarea de a-și defini rolul global, Europa este tentată să-și asume o altă politică externă decât Statele Unite. Pe termen scurt, consecințele vor fi pozitive și pentru Europa, și pentru SUA. Însă pe termen lung, autonomia va duce la două lucruri. Va reduce Europa la statutul de apendice al Eurasiei. Iar astfel, Europa va fi mai preocupată de tensiunile generate de competiția dintre țările din Asia și țările din Orientul Mijlociu. În acest caz, America ar deveni o insulă între Oceanele Atlantic și Pacific și va avea o politică externă tipică pentru statele insulare față de statele continentale, iar această politică este de a-i asmuți pe cel slabi împotriva celor puternici. Asta înseamnă că America se va concentra tot mai mult pe scindarea lumii, nu pe construcția ei."
  • UE oricum nu are identitate, şi deja este apendice: "transatlantic". Asta nu este deci "o problemă nouă", şi în niciun caz "pentru UE". SUA duc/e şi acum politica de asmuţire între potenţiali parteneri iar piaţa asiatică este piaţa (SUA+Canada) x 8...10. Şi de când globalişti gen Kissinger ne căinează iar noi să credem că ne-ar vrea binele?!
  • Jews Secretly Call Biden ‘White Trash’ / Behind the scenes Leftist Jews reveal how truly they despise Biden. According to John Bolton’s nephew, Greg T Dixon, a Masonic High School friend and informant deeply connected with Freemasonry, Biden merely is a useful idiot working for Leftist Jews.
  • Hand in Hand to Hell: The Black/Jewish “Alliance” / The Holocaust card had a good, long run (especially in Europe), but the black card is the kind of traffic-stopper, the kind of argument-ender, that the Jew card can no longer be. Rich and powerful Jews love using proxies to fight their wars anyway, and that goes for stealthy race wars as much as brick-and-mortar (shell) ones. Civilization-destroying monster George Soros, and those like him in politics, business, academia, and the media, use blacks as their proxies, their fronts. After all, how can you empty prisons and abolish policing if you’re acting in the name of Jews, arguably the least imprisoned, least arrested group in the nation? You can’t disarm whites by claiming they “shoot too many Jews.” You can’t push qualified whites out of the workforce by claiming there are too many unemployed Jews.
  • The future of the European right / A kind of decorative-right is being built with props, slogans, and visual elements evoking an atmosphere of conservatism, but not jeopardizing any strategic goals of progressive forces. Part of this large-scale mission is to blur differences between cultures, merge populations of continents, and weaken societies’ internal cohesion.
  • Despinning Tucker Carlson / Tucker's longest segment yesterday was devoted to outing Republican operative Frank Luntz (Jewish, of course, and an obvious psychopath) and he did a pretty good job of it. Tucker cut both of his legs out from under him, and he should never get on his feet again. Tucker proved Luntz was actually not a Republican operative, despite being one of the party's top idea men. Tucker showed Luntz was a mole from the left, supported and supporting Big Tech and Intelligence. However, I don't think Luntz will break stride much despite that, and we should ask ourself why that is. It is because, as usual, Tucker takes us only halfway in, begging many questions but not answering them. Tucker's segment on Luntz proves that beyond any doubt, though—strangely—Tucker doesn't draw your attention to it. If anything, he draws your attention away from it. If the Republican party platform and talking points are coming from the left or from above—via the CIA—then that alone proves the two parties are just smokescreens. If the same puppetmaster is pulling the strings of both parties, we must have a de facto tyranny just posing as a democracy.
  • Ten Years On: Inside the Bin Ladin Raid: A Conversation with McRaven and Rasmussen, April 27, 2021 / I had a framework for how I wanted this thing to go. Then at about the 20 or 25-minute marker, I get a call from the ground force commander and he says, “Hey sir, we have found a treasure trove of intelligence on the second floor, and we were starting to bundle this up.” I looked at my watch, and I’m thinking, “Oh man, I’m not comfortable with this.” But I said, “OK, grab as much as you can.” Thirty minutes comes, then 35 minutes, 40 minutes, and of course at 40 minutes, I called him back and I said, “Hey, I gotta be honest with you, getting a little nervous here.” He goes, “Sir, there’s just so much stuff here. We’re throwing it into trash bags.” They were just loading this stuff up. Finally, at the 45-minute mark, I said, “OK everybody, get out of there,” and I think at 48 minutes we were off the target. 
  • Adunat, timpul activităţii "neautorizate"/nenotificate în Pakistan ar trece binişor de o oră, şi mi se pare imposibil ca să fi intrat-lucrat-ieşit "nedetectaţi" (aia cu "elicoptere stealth prototip" e cioacă: măcar vizual/auditiv tot puteau fi reperaţi). Şi ce-au făcut ăia acolo "20-25 de minute" până la contactarea Centrului (durată care înseamnă enorm în asemenea situaţii)? S-au convins că nu vor suna "nemotivat", şi au verificat mai întâi marfa? Peste trei luni, participanţii în misiune din SEAL Team Six (15 "din 24") aveau să moară în Afganistan, elicopterul CH-47 Chinook fiind "doborât de către talibani".
  • Something Is Wrong When You Need A High Rate Of Fire But Ammunition Costs $500 Million Per Shot / The interceptors are designed to crash into and destroy incoming missiles from an adversary such as North Korea or Iran. They would be installed on missiles based in Alaska. Each of the 31 interceptors is estimated to cost about $498 million. But North Korea could MIRV its missiles, i.e. put Multiple Independent Reentry Vehicles on top of each of them. They do not need to carry expensive nuclear warheads. One missile carrying seven decoys would be enough to empty all of the Ground Based Missile Defense (GMD) silos. That would leave the U.S. unprotected from the next shot which could or could not come.  One missile, build for probably a few million dollars, could easily put the new $18 billion defense missiles to waste.
  • Je ne regarde plus Russia Today / Au départ, c’était censé être un média russe offrant au moins autant d’exposition à la droite identitaire qu’à la gauche radicale. Actuellement, même CNews est beaucoup plus représentatif de l’opposition de droite que ce média. Dans un pays où la droite populiste rassemble un nombre record d’électeurs et de sympathisants, RT FRANCE opère au contraire un virage toujours plus gauchisant pour séduire les mélenchonistes qui pèsent à peine 10% de l’électorat.
  • Russia Is Prepared To Disconnect From SWIFT Payment System: Foreign Ministry / Zakharova pointed out that cooperation between the Russian payment system “MIR” and foreign counterparts, in particular, the Chinese UnionPay, the Japanese JCB and the international Maestro are developing. These payments providers operate both in Russia and abroad. However, it is too early to talk about the specific timing for the completion of a comprehensive national toolkit for payment transactions and its promotion to international markets, as this is a lengthy and time-consuming process. Russia has been attempting to push its Mir payment system since 2019, with Russian lawmakers backing the international use of a Russian alternative system for the global financial messaging network SWIFT designed by Moscow to eliminate the risk of Western sanctions.
  • Că doar nu s-o speria ursu' de-un beţişor vârât prin gard de globalişti. Totuşi, asocierea cu japonezii şi cu sanchi-neutrii de la Maestro ar putea crea unele probleme. Chiar era nevoie şi de ăştia?!

12 comentarii :

Anonim spunea...

1] Asta este la mintea cocosului , pai cat de prost sa fi incat sa nu sti atat lucru si in loc sa te concentrezi pe-o vaccinare OBLIGATORIE si NEDORITA nici azi dupa cate vad , sa nu incerci sa-ti dozezi eforturile pentru vindecarea alora de-s deja bolnavi ? Fix ceea ce nu fac " oamenii de stiinta " din Romania !2]Sa dea Dumnezeu sa tina slujbe acolo , atunci cand va vizita Cristos { ca tot a inviat } aceasta Catedrala !!! 3] La final cel putzin Henrry Kissinger are dreptate : " America se va concentra tot mai mult pe scindarea lumii, nu pe construcția ei."Intrebarea ar fi : cand vreodata America a facut altceva decat sa incerce sa scindeze lumea ? Abia azi m-am prins cum se foloseste chestia aia cu " Aflati mai multe " asa incat , te-ntreb : SIFILITICUL ALA DE BARNA , CHIAR CREDE CA ,APA DIN PANZA FREATICA , ESTE FOLOSITA PENTRU IRIGAT ??? Si cand ma gandesc ca ...credeam , ca doar eu sunt prost !!!

Riddick spunea...

Surprinzătoare afirmaţie pentru unul ca Barna, care "a mai trecut" şi prin Politehnică. Deşi la bază are Dreptul, dar a absolvit şi un curs de management de proiecte la Universitatea Politehnică Bucureşti. Chiar dacă are de urmat o agendă anti-irigaţii, putea minţi mai credibil.

Riddick spunea...

Ei, e clar că "ai aflat mai multe". :-) ;-)

Anonim spunea...

Omule , chiar ca am aflat multe si drept dovada , am dat iama printre postarile dumitale { cel putin alea de cand iti bantui blogul } si am vazut cate chestii am pierdut ... doar pentru ca , n-am avut minima curiozitate de-a incerca macar sa aflu , ce se ascunde dupa acel " Aflați mai multe » ". Nu cred ca-i mare bai mai ales acum , cand aflu ca , un " ales " , un intelectual { pe la Facultatea de Drept , am trecut si eu pe vremea cand le faceam alora reparatiile programate la centrala de incalzire } , sa poata fi mai prost decat mine si ...chiar sa creada o asemena tampenie cu...apa freatica si modul in care -crede el - este folosita in Romania sau aiurea-n lume ! M-am convins in fine , inca odata daca mai era necesar , de calitatea intelectuala absolut indoielnica a multora dintre " alesi " .

Anonim spunea...

Domnul Dan Diletant Barna prin 2017: "Veniturile din buget refuză sa se multiplice precum pâinile în Cana Galileei". Pntru ochiul mai insensibil, aia cu painile nu s-a intamplat la vestita nunta, pana si ateii stiu asta din cultura generala.

Riddick spunea...

"peşti", din doi - mai mulţi, şi "apa" - devine vin. :)

Anonim spunea...

Tucker Goes All In, Tells the Truth About Untold Number of Deaths from “Vaccine”
(vezi https://tny.im/xaKE7)

Tucker merge până la capăt și spune adevărul despre numărul incalculabil de decese cauzate de "vaccinuri"

Miercuri, Tucker Carlson a făcut un monolog uimitor despre vaccinul coronavirus, subliniind că, potrivit sistemului de raportare a evenimentelor adverse la vaccinuri (VAERS) al CDC, aproape 4.000 de americani au murit deja din cauza vaccinului coronavirus.

Monologul nu se află pe canalul YouTube al Fox News, așa cum sunt de obicei monologurile lui Tucker. Presupun că Fox News a fost pur și simplu conștient de faptul că este împotriva politicii YouTube să menționeze cifrele VAERS sau să critice ceva legat de vaccin sau de modul în care guvernul gestionează lansarea acestuia și pur și simplu a renunțat să îl încarce.

Cu toate acestea, întreaga emisiune, inclusiv monologul, este disponibilă pe BitChute la momentul redactării acestui articol. Vezi:
Tucker- How many Americans have died after taking COVID vaccines?
https://tinyurl.com/yhoxa6jw

Tucker nu a raportat pur și simplu decesele, ci a remarcat și faptul că este aproape ilegal să raportezi aceste cifre guvernamentale. El a menționat că LifeSiteNews a fost recent interzis de pe Facebook pentru că a postat cifrele VAERS.

Trebuie să ne întrebăm cât timp va mai putea scăpa cu această afirmație chiar la Fox News.

Tucker a remarcat că acest număr reprezintă mai multe decese decât în urma tuturor campaniilor de vaccinare anterioare din America din ultimii 30 de ani - la un loc. De asemenea, el a remarcat că criticii sistemului VAERS au estimat că acesta raportează doar mai puțin de 1% din totalul evenimentelor adverse.

El a continuat să noteze că sistemul VAERS este defect până la punctul de a fi chiar ridicol și că guvernul refuză categoric să facă orice încercare de a ține evidența efectelor acestor medicamente experimentale.

Mass-media pretinde adesea că baza de date VAERS nu prea este fiabilă, deoarece este auto-raportată (multe dintre rapoarte sunt făcute de medici). Adevărul este că aproape sigur nu este exactă, dar în cealaltă direcție.

În afară de prefața "Sunt sigur că vaccinurile sunt bune și totul este în regulă, DAR", segmentul lui Tucker a fost la fel de dur ca orice altceva pe care îl veți citi pe acest site.

Curajul lui Tucker este la fel de inspirațional ca orice altceva pe care l-am văzut în viața mea. El merge cu capul înainte. Trebuie să știe că nu există nicio speranță - nu există nicio altă cale de ieșire decât aceea de a sfârși mort sau în închisoare, sau cel puțin redus la tăcere și dat în judecată până la uitare. Nu face acest lucru pentru niciun alt motiv decât că acesta este lucrul corect de făcut. Se va scufunda odată cu nava.

Într-o zi, fiecare oraș din această țară va avea o statuie a lui Tucker Carlson.

Translated with www.DeepL.com/Translator

Riddick spunea...

Tucker face ce poate, ştiind că lucrează totuşi la un trust compromis, "cică-conservator". Poate şi autorul de la linkul meu (Miles W. Mathis) este "prea exigent"...

Anonim spunea...

Foarte-foarte bun Iurie Rosca in interventia asta. Ar merita sa il popularizezi facindu-i o postare, ca sa il asculte cit mai multi:
https://iurierosca.md/video/parada-prostilor-maia-s-a-intepat.html/

Riddick spunea...

Bun, clipul. O să-l "plasez".

Gabriel spunea...

Tocmai ăsta-i "stresul" lui Kissinger, nu că i-ar păsa lui de Europa: că s-ar putea transforma din apendice SUA în apendice eurasiatic.
Dar Eurasia din care face parte de fapt Europa, înseamnă acum Rusia + China, care nici pe departe n-au capacitatea să transforme Europa în apendicele lor, rușii nici cu Ucraina aproape jumate rusească nu se descurcă.
Așadar, e vorba de ieșirea de sub tutela SUA, asta echivalează pentru Kissinger "apendice eurasiatic", pe principiul " cine nu-i cu noi e împotriva noastră".

Riddick spunea...

Sunt înnebuniţi c-au pierdut "the battle for hearts and minds": nemţii, majoritar, indică SUA drept duşmanul principal, nu Rusia sau China.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Liga Pro Europa, 2005:
Regiunile să fie recunoscute constituţional ca entităţi teritoriale şi politico-administrative, dispunînd de competenţe conferite prin transferul acestora de la nivel statal la nivel regional în domenii ca: sănătatea, educaţia, administraţia locală, asistenţa socială, construirea de locuinţe, dezvoltarea economică, transporturile, politicile de mediu, agricultură, sport, artă, cultură, cercetare, etc. Regiunile ar urma să dispună de legislative şi executive regionale. Primele alegeri regionale ar urma să aibă loc în 2008. Fondul de solidaritate regională, administrat în mod transparent şi la care regiunile ar contribui în mod diferenţiat, după puterea lor economică, ar avea menirea să atenueze disparităţile regionale.
Parlamentul. Parlamentul României ar urma să îşi păstreze caracterul bicameral, cu competenţe distincte şi clare pentru fiecare cameră, inclusiv mecanisme de alegere diferite.
Senatul – Camera Superioară – i-ar include pe reprezentanţii regiunilor, ai minorităţilor naţionale, ai cultelor, ai românilor din afara graniţelor. Foştii şefi de stat ar putea fi senatori de drept.
Camera Deputaţilor – Camera Inferioară, ar urma să includă exclusiv parlamentari reprezentînd partide politice (nu şi reprezentanţi ai minorităţilor, în afara cazului cînd acestea îşi constituie partide şi ating pragul electoral). Sistemul de vot pentru Camera Deputaţilor ar urma să combine circumscripţiile uninominale şi sistemul de vot pe liste.
Guvernul. O parte însemnată a competenţelor guvernamentale ar urma să fie delegate în sus, odată cu integrarea europeană, către Comisia Europeană, iar o altă parte semnificativă ar urma să fie transferată către executivele regionale, în baza principiului subsidiarităţii, creîndu-se astfel premizele unei administraţii eficiente, flexibile şi ieftine.
 

 

Postări populare: