30 aprilie 2021

Era clar ce hram poartă ActiveNews cel puţin de când a venit acolo şef Victor Roncea

Eu îi mirosisem demult, venirea roncului n-a fost decât the elephant in the room. Dar venirea aducerea avea ca scop şi garanţia că acolo nu va urma o preluare antisistem. Mult mai important, se vede treaba, decât sesizarea câtorva privind impostura "de la vârf".

 

Mai sunt şi alte siteuri de-astea, plantate de Sistem, cum ar fi nationalisti.ro unde din cinci articole ai vreo două mai uşurele şi unul cu anticorupţia (mă rog, în ultima vreme au devenit mai prudenţi şi îşi plasează într-un mod ceva mai sofisticat şopârlele). Despre fraţii Roncea ca agenţi ai Sistemului, citiţi aici şi aici.

5 comentarii :

Anonim spunea...

Eu bănuiesc şi IncorectPolitic că ar fi "murdărit", deoarece de vreo 2 ani se fac că "iau atitudine" şi atât. Exact ca în povestea lui Creangă, cu drobul de sare.

Fără să dea soluţii, fără să insinueze vreun program de curăţare a leprelor.
Iar când le-am scris despre asta, au şters comentariul.
Ştiam de mult că adevărul supără.

Riddick spunea...

Să mă uit mai atent, poate sunt "mai subtili" şi se camuflează mai bine.

Cu "Fluierul" am un mare dubiu dar doar dubiu rămâne. Până la o eventuală confirmare:

Linkul lor iniţial era www.whereareyouthgoing.eu/ (link acum inactiv), prin 2014-2015 încă nu era http://www.fluierul.ro/, era o perioada "de tranziţie" şi un link gen https://web.archive.org/web/20150222134343/http://www.whereareyouthgoing.eu/ ducea la "Fluierul", în 2013 era încă "altceva", https://web.archive.org/web/20130602122112/www.whereareyouthgoing.eu/, cel mai vechi fiind din 2011 (https://web.archive.org/web/20111125232953/www.whereareyouthgoing.eu/)

Linkul pare un fost site activistic globalist în engleză, cum apare explicat aici: http://www.ternype.eu/category/post-blog-category/youth-info?page=2, dar acum "avem Fluierul", şi care atacă destul de des ActiveNews pe care îi acuză de impostură.

"Dar cum de 'a rămas vacant' linkul iniţial, cum de s-a făcut... tranziţia?!"

Riddick spunea...

".eu" este un sufix de link atribuit ("ne-condiţionat", gratuit) de o entitate a UE, iar Fluierul... critica şi critică... UE.

Anonim spunea...

Ce potrivire ! Am gasit aici o referire la saitul Incorect Politic cu care sunt de acord 100%. Daca vrea cineva o dovada, sa citeasca cuvintele lui Mihai Serban, care nu se fereste sa declare ca el s-a mutat din Romania (asta mizer...) in Franta. Iar acum ne "invata" ca trebuie sa ne lepadam "de afara" !!!

articolul: https://www.incorectpolitic.com/societatea-civila-reactioneaza-la-totalitarismul-strategiei-de-combatere-a-antisemitismului-xenofobiei-si-discursului-instigator-la-ura-2021-2023/

Riddick spunea...

Bună cartea, ştiam de ea dar o pierdusem din vedere. Acum o s-o caut, să o am si să o citesc.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: