08 octombrie 2020

Dacă-i băgat acolo Borbely, e clar!

Nu are importanţă dacă Laszlo Borbely mai are sau nu carnet UDMR cu cotizaţia la zi. Îl vedem însă agăţat precum ciulinul de oaie, din guvern în guvern - indiferent pe ce majoritate ar fi -, veşnicul consilier de stat şi coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Pare o poziţie relativ minoră. Dar nu-i aşa, ăsta dirijează implementarea în România a programului globalist Agenda 21 (actualizată, acum "Agenda 2030"). Şi nu numai abia din 2017, atunci doar i s-a oficializat poziţia. Permanentizarea lui prin guverne arată că este piesă grea, şi pe telecomandă externă.

Aflăm la Naţional că UDMR a încheiat la Târgu Mureş un protocol "local, secret" cu PnL/Iohannis. Şi patronat de Borbely. De altfel, chiar preşedintele UDMR mai scăpa aluzii despre o viitoare colaborare.

La Târgu Mureş a câştigat primăria "un udemerist" dar unul cu trecut oengistic. Alegerea viceprimarului va arăta care-i majoritatea formată de UDMR în CL Târgu Mureş: cu PnL sau cu opoziţia. Protocolul local "descoperit" arată mult mai mult, el dă indicii despre o colaborare subterană intensă, cu mult peste judeţul Mureş.

UDMR mai joacă sau nu cu FIDESZ? Vrea Viktor Orbán să aibă şi după alegeri tot un regim ostil la Bucureşti? EU alligned. Dacă în continuare UDMR va avea uşi deschise la Budapesta, s-ar confirma cele mai negre supoziţii, deja sugerate de neieşirea FIDESZ din PPE.

2 comentarii :

Anonim spunea...

Pai bine frate dar , nu mancau astia KAKAT , penelistii astia de carton ca nu vor face aliante cu nimeni adica...UDMR fiind exclus din start ? Pe Johannis al pot intelege da-l dracului de bivol germanic , chiar si pe LOrban ca si asta are destul sange unguresc in el cat sa-i inece pe toti oagarii din Tg. Mures dar...PNL-ul are destui insi care , in mod normal trebuiau sa se opuna...de forma macar . Oare nu le mai ajunge COLABORAREA cu PSD-CIOLACU ? Ne indreptam cumva catre acel partid UNIC de care ne-am despartit cu chiu cu vai in Decembrie 1989 ? Cine face chestia asta ? Klaus Werner Johannis , omul de la care...chiar ne asteptam la asa ceva mai devreme sau mai tarziu deoarece NIMENI NU I-A RETEZAT GHIARELE ATUNCI CAND TREBUIA : JUSTITIA , POLITICIENII , PARLAMENTUL , CCR-ul... MORTILOR MAMII LOR ! Mi-ai stricat ziua Riddick pe cinstea mea !!!

Riddick spunea...

Doar câţiva de la PnL au zis "fără UDMR". Dar uite ce este, de fapt!


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: