01 martie 2010

Sunaţi alarma împotriva "Dezvoltării Durabile" (I)



În traducere, partea întâi a analizei lui Tom A. DeWeese : "SOUND THE ALARM AGAINST SUSTAINABLE DEVELOPMENT", pe situl NewsWithViews.com. La finalul postării este link spre partea a doua.


SOUND THE ALARM AGAINST SUSTAINABLE DEVELOPMENT

by Tom DeWeese
March 1, 2010
NewsWithViews.com


După mai mult de 15 ani de încercări de a avertiza americanii despre pericolele Dezvoltării Durabile (Sustainable Development), în cele din urmă, mulţi din mişcarea pentru libertate au început să înţeleagă că aceasta este rădăcina celor mai multe dintre problemele pe care le combatem astăzi. Dar este o problemă complicată, vastă, care este greu de înţeles - chiar şi pentru aceia dintre noi care au studiat-o atât de mult. Este esenţial ca toţi americanii iubitori de libertate să înţeleagă adevărata forţă distructivă a răului, care este Dezvoltarea Durabilă.

În acest scop, eu redau aici un interviu recent pe care I-am dat  pe site-ul de ştiri din Internet "The Post & Email." Ştiu că s-au concentrat o mulţime de articole de-ale mele pe această temă în ultima vreme, dar cred că acest interviu este una dintre cele mai  cuprinzătoare explicaţii pe care le-am dat vreodată. Dar este, de asemenea, foarte simplu de înţeles. Vă rugăm să faceţi copii la această ediţie a DeWeese Report şi să le transmiteţi tuturor. --- TAD

Interviu pentru The Post & Email:

P&E: Dezvoltarea Durabilă este un fel de mantră pe care o auzim utilizată frecvent în discuţii privind politicile guvernamentale din întreaga lume. Dar, la fel ca majoritatea americanilor, nu am avut nici o idee privind ceea ce defineşte.

Î: Unde şi când a apărut această frază ?

TAD: Termenul de "dezvoltare durabilă", s-a născut în paginile din "Viitorul nostru comun", raportul oficial al Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1987, autorul fiind Gro Harlem Brundtland, vicepreşedinte al Partidului Socialist Mondial (Internaţionala Socialistă). Pentru prima dată, mediul a fost ataşat la obiectivele constante ale socialismului, de redistribuire a bogăţiei pe plan internaţional. Spune Raportul : "Sărăcia este o cauză majoră şi efect al problemelor de mediu la nivel mondial. Prin urmare, este inutil să încercăm să facem faţă problemelor de mediu, fără o perspectivă mai largă care cuprinde factorii care stau la baza sărăciei în lume şi a inegalităţii internaţionale".

Termenul a intrat în vigoare în întregime în 1992; într-o iniţiativă a Organizaţiei Naţiunilor Unite numită Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 21, sau cum aceasta a devenit cunoscută în întreaga lume, pur şi simplu - Agenda 21. A fost lansată în 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED), trâmbiţată ca Summit-ul Pământului. De fapt, Summit-ul Pământului a fost una dintre măsurile solicitate în raportul Brundtland, ca un mijloc de punere în aplicare a Dezvoltării Durabile în întreaga lume.
Mai mult de 178 de naţiuni au adoptat Agenda 21 ca politică oficială. Preşedintele George H.W. Bush a fost semnatarul pentru Statele Unite.

Î: Ce fel de grupuri politice promovează aceasta pe plan internaţional?

TAD: La partea de sus a grămezii este Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Creat în 1973 de către Adunarea Generală a ONU, UNEP este catalizatorul prin care agenda globală de mediu este pusă în aplicare. Practic toate programele internaţionale de mediu şi schimbările politice care au avut loc la nivel global în ultimele trei decenii sunt rezultatul eforturilor UNEP.

Dar UNEP nu operează pe cont propriu. La influenţarea sa şi ajutând la scrierea de politici sunt angrenate mii de organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri).

ONG-urile nu sunt pur şi simplu orice grup privat, cu speranţa de a influenţa politica. ONG-urile, în realitate, sunt acceptate în mod oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Un astfel de statut a fost creat prin Rezoluţia ONU 1296 din 1948, dând oficial ONG-urilor "statut consultativ" la ONU. Asta înseamnă că ei nu pot asista numai pe la reuniuni internaţionale, dar pot participa în mod activ în crearea de politici, de-a dreptul alături de reprezentanţii guvernelor.

Astăzi, aceste ONG-uri au o putere aproape egală cu naţiunile membre, atunci când vine vorba de redactat politicile ONU. De fapt, de cele mai multe ori, politicile ONU sunt, în primul rând, dezbătute şi apoi scrise de către ONG-uri şi prezentate oficialilor guvernamentali naţionali, la întâlniri internaţionale, pentru aprobare şi ratificare. Politicile, uneori, vin sub formă de tratate internaţionale sau pur şi simplu ca linii directoare de politică. Prin intermediul acestui sistem Dezvoltarea Durabilă a devenit politică internaţională.

Cele trei ONG-uri dintre cele mai puternice care influenţează politica UNEP-ului, sunt trei ONG-uri internaţionale. Ele sunt Fondul Mondial pentru Natură (WWF), World Resources Institute (WRI) şi Uniunea Internaţională pentru Conservare şi Natură (IUCN). Aceste trei grupuri au furnizat filozofia, obiectivele şi metodologia agendei internaţionale de mediu printr-o serie de rapoarte oficiale şi studii, cum ar fi: Strategia de Conservare Mondială, publicată în 1980 de către toate cele trei grupuri; Strategia Globala a Biodiversităţii, publicată în 1992; si Evaluarea Globală a Biodiversităţii, publicată în 1996.

Aceste grupuri nu numai că influenţează ordinea de zi a UNEP, de asemenea ele influenţează o gamă întreagă de ONG-uri internaţionale şi naţionale din întreaga lume. Jay Hair, fostul şef al National Wildlife Federation, una dintre cele mai mari organizaţii de mediu ale SUA, a fost odată preşedinte al UICN. Hair mai târziu a promovat până în calitatea de co-preşedinte al Consiliului Preşedinţilor privind Dezvoltarea Durabilă.

UICN, WWR, precum şi WRI scriu documentele necesare pentru punerea în aplicare a agendei de dezvoltare durabilă. Acestea sunt furnizate la WWF, care are o reţea de centre naţionale în întreaga lume. Acestea, la rândul lor, influenţează, dacă nu chiar domină activităţile ONG-urilor la nivel naţional. Este la nivel naţional unde ONG-urile fac agitaţie şi lobby pe lângă guvernele naţionale, ca să pună în aplicare acele politici care sunt avansate de către UNEP. În acest mod, ONU şi ONG-urile sale aduc lumea tot mai aproape de guvernarea globală.

Î: Ce tipuri de grupuri promovează aceasta în SUA?

TAD: În 1995, preşedintele Bill Clinton, în conformitate cu Agenda 21, a creat Consiliul Preşedintelui privind Dezvoltarea Durabilă. Cu fanfară mare, Consiliul a emis un raport complet care conţine toate liniile directoare privind modul în care guvernul nostru va trebui să fie reinventat sub efectul aplicării agendei Dezvoltării Durabile. Aceste linii directoare au fost create pentru a direcţiona politicile pentru fiecare agenţie federală în parte, administraţia publică a statelor şi administraţiile comunităţilor locale.

Mulţi americani se întreabă cum se pot impune politicile internaţionale periculoase, în mod brusc, în guvernările statelor şi administraţiilor locale, totul aparent uniform cu cele din comunităţile din întreaga lume.

Răspunsul - prin ICLEI, o fundaţie privată non-profit, dedicată ajutorării primarului dumneavoastră pentru a pune în aplicare toate promisiunile. Iniţial cunoscută sub numele de Consiliul International pentru Iniţiative Locale de Mediu (ICLEI), azi grupul pur şi simplu se autointitulează "ICLEI - Local Governments for Sustainability."

În 1992, ICLEI a fost unul dintre grupurile instrumentale în crearea Agendei 21. Misiunea grupului este de a presa comunităţile locale să reglementeze mediul - şi are un succes enorm.

În prezent, există 544 de oraşe americane, în care ICLEI este plătită cu dolari din taxele de la consiliile locale pentru a implementa şi a pune în aplicare Dezvoltarea Durabilă. ICLEI este acolo pentru a asigura că primarii ţin promisiunile şi îşi ating obiectivele. Schimbările climatice, desigur, sunt mantra ICLEI.

Mai degrabă decât protejarea mediului înconjurător, programele lor sunt pentru reinventarea unei guvernări cu o agendă politică specifică. ICLEI şi alţii sunt dedicaţi pentru controlul oficialităţilor alese de public la nivel local, ca să pună în aplicare în linişte o tiranie atotcuprinzătoare asupra fiecărei comunităţi din naţiune.

Ca o boală, ICLEI (sau altele de acest fel) este înrădăcinată în cele mai multe oraşe americane, dictând politicile sale funcţionarilor aleşi ai dvs. de pe plan local, controlând politicile şi asigurând că aceştia nu ascultă de protestele dumneavoastră.

În plus faţă de ICLEI, grupuri cum ar fi Sierra Club, Nature Conservancy şi Audubon Society, ONG-uri care au contribuit, de asemenea, la scrierea politicii de dezvoltare durabilă, au nuclee în aproape fiecare oraş. Ei ştiu că Congresul SUA a scris o legislaţie care prevede acordarea de fonduri (grants) pentru oraşele care pun în aplicare politica "Sustainablist". Ei fac agitaţie pentru a face oraşele să accepte subvenţiile. În cazul în care un oraş respinge planul, ulterior ei agită publicul, spunându-i că reprezentanţii aleşi ai acestora au privat oraşul de milioane de dolari din taxele "lor". În cele din urmă, ONG-urile, de obicei, obţin ceea ce vor.

Î: Promovarea "Dezvoltării Durabile" a început, ca parte a unor mişcari tip grassroots, sau a fost promovată la nivel central de către cercurile socialiste sau marxiste?

TAD: Aşa cum s-a menţionat mai sus, acestea nu sunt organizatii grassroots. Ele fac parte dintr-un cartel internaţional al organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) care lucrează împreună, în special prin intermediul ONU spre a scrie politici şi a influenţa acceptarea lor în iniţiativele locale şi naţionale.

Î: Ce ne spun aceste grupuri despre "Dezvoltarea Durabilă" ?

TAD: Aici este o definiţie a comunităţii durabile din Raportul din 1996 al preşedintelui Consiliului privind Dezvoltarea Durabilă: "comunităţile durabile încurajează oamenii să lucreze împreună pentru a crea comunităţi sănătoase în care resursele naturale şi  resursele istorice sunt conservate, locurile de muncă sunt disponibile, risipa este îngrădită, cartierele sunt sigure, educaţia este pe tot parcursul vieţii, transport şi îngrijirea sănătăţii sunt accesibile, şi toţi cetăţenii au oportunităţi de a îmbunătăţi calitatea vieţii lor".

Aici este un citat mai revelator : "Natura are un set integral din diferite valori (culturale, spirituale şi materiale) în care oamenii sunt un singur fir de iarbă al naturii şi toate fiinţele vii sunt considerate egale. Prin urmare, un mod natural este normalitatea şi activităţile umane ar trebui să fie modelate după ritmurile naturii". Din Tratatul Biodiversităţii al ONU prezentat la Summit-ul ONU al Pământului din 1992.

Acest citat stabileşte regulile de bază pentru agenda integrală a Dezvoltării Durabile. Se spune că oamenii nu sunt nimic special - doar un singur fir de iarbă în natura lucrurilor, sau, altfel spus, oamenii sunt pur şi simplu resurse biologice. Politica "Sustainablist" este de a supraveghea orice aspect în care omul reacţionează cu natura, care, desigur, înseamnă literalmente totul. Şi pentru că mediul vine întotdeauna în primul rând, trebuie să existe restricţii mari asupra proprietăţii private, şi control. Acest lucru este necesar, "Sustainablist"-ii spun, pentru că numai oamenii degradează natura. De fapt, Raportul din 1976 de la Conferinţa ONU de Habitat spunea : "Terenul ... nu poate fi tratat ca un activ obişnuit, controlat de către persoane fizice şi sub rezerva presiunilor şi lipsei de eficienţă a pieţei. Deţinerea în proprietate privată a terenului, de asemenea, este un instrument principal  de acumulare şi concentrarea a bogăţiei, prin urmare, contribuie la nedreptatea socială".

Î: Despre ce este vorba de fapt , cu toate acestea?

TAD: Imaginati-vă o Americă, în care un anumit "principiu de guvernământ" este creat pentru a decide buna comportare socială pentru fiecare cetăţean. Acest principiu ar putea fi folosit pentru a lua în considerare reglementările privind tot ceea ce mâncaţi, tipul de casă în care vă este permis să locuiţi, ce metodă de transport utilizaţi pentru a ajunge la locul de muncă, ce fel de muncă este posibil să aveţi, felul în care îndepărtaţi deşeurile, poate chiar de numărul de copii pe care i-aţi putea avea, precum şi calitatea şi cantitatea de educaţia pe care copiiidumneavoastră o pot primi. Dezvoltarea durabilă cuprinde fiecare aspect al vieţii noastre.

Potrivit autorilor acesteia, obiectivul de dezvoltare durabilă este de a integra politicile economice, sociale şi de mediu pentru a obţine un consum redus, echitatea socială, precum şi conservarea şi restaurarea biodiversităţii.

"Sustainablists"-ii insistă ca societatea să fie transformată într-o guvernare cvasi-feudală prin stabilirea Naturii drept principiul central de organizare pentru economia şi societatea noastră. Ca atare, orice decizie a societăţii ar fi mai înainte analizată cu privire la modul în care aceasta ar putea afecta mediul înconjurător. Pentru a realiza acest lucru, politica "Sustainablist" se concentrează pe trei componente: utilizarea terenurilor, educaţia, precum şi controlul şi reducerea populaţiei.

Logo-ul dezvoltării durabile utilizat cel mai frecvent în literatura pe această temă conţine trei cercuri intersectate cu etichetele: Echitate socială; Prosperitatea economică şi Integritate ecologică (cunoscute de obicei ca 3 Es).

Echitatea socială

Echitatea socială a Dezvoltării Durabile se bazează pe o cerere pentru ceva numit "justiţia socială". Trebuie menţionat faptul că prima persoană care a lansat expresia "justiţia socială", a fost Karl Marx. Astăzi, fraza este utilizată în întreaga literatură "Sustainablist". Sistemul  "Sustainablist" se bazează pe principiul că indivizii trebuie să renunţe la dorinţele egoiste pentru nevoile binelui comun, sau al comunităţii. Prin ce diferă acest lucru de comunism?

În lumea "Sustainablist", orice persoană are dreptul la un loc de muncă cu un salariu bun, un drept la asistenţă medicală şi dreptul la locuinţă. Pentru a asigura aceste drepturi, averea trebuie să fie redistribuită. În limbajul "Sustianablists", "proprietatea asupra capitalului este sistematic deconcentrată şi pusă la dispoziţie direct, pentru fiecare persoană".  Asta, spun ei, este Justiţie Socială. Asta înseamnă că nu va mai fi niciun deţinător unic de proprietate sau de afaceri. Toate vor fi controlate de către societate pentru binele comun.

Aceasta este aceeaşi politică care îndeamnă să se elimine frontierele naţiunii noastre, pentru a permite "migraţia" celor din alte naţiuni în Statele Unite, spre a fi părtaşi la bogăţia noastră acumulată în mod individual şi la programele sociale guvernamentale plătite din taxarea contribuabililor. Spun "Sustainablists"-ii : "Justiţia şi eficienţa merg mână în mână". "Frontierele sunt nedrepte", spun ei.

În cadrul sistemului "Sustainablist", proprietatea privată este un rău, care este utilizat, pur şi simplu, pentru a crea bogăţie pentru câţiva. Deci, de asemenea, este şi deţinerea de afaceri. În schimb, "orice lucrător / persoană va fi un proprietar direct de capital". Proprietăţile şi întreprinderile trebuie să fie păstrate pe numele proprietarilor, menţinându-le responsabilităţile pentru taxe şi alte cheltuieli, cu toate acestea controlul se află în mâinile comunităţii (a se citi, a guvernului).

În conformitate cu Dezvoltarea Durabilă, voinţa, nevoile şi dorinţele individului urmează să fie conforme cu punctele de vedere şi dictatele planificatorilor sociali. Harvey Ruvin, vicepreşedinte al Consiliului Internaţional pentru Iniţiative Locale de Mediu (ICLEI) a declarat: "drepturile individuale, vor trebui să treacă dinapoia colectivului", în procesul de punere în aplicare a Dezvoltării Durabile.


Prosperitatea economică

Politica de Dezvoltare Durabilă în domeniul economic se bazează pe o premisă majoră: faptul că bogăţia lumii a fost făcută în detrimentul celor săraci. Se impune ca, în cazul în care condiţia săracilor trebuie să fie îmbunătăţită, averea trebuie să fie mai întâi prelevată de la cei bogaţi. Prin urmare, politica de dezvoltare durabilă economică nu se bazează pe iniţiativa privată, ci pe parteneriate publice / private.

În trecutul pieţei libere din America, majoritatea întreprinderilor au fost iniţiate de către persoane fizice care au văzut o nevoie pentru un produs sau un serviciu şi aceştia au stabilit că pot să o satisfacă. Unele întreprinderi au prosperat pentru a deveni corporaţii mari, unele au rămas mici - magazine "mom and pop", altele nu au reuşit şi s-au dizolvat. Majoritatea proprietarilor de afaceri au fost fericiţi să fie lăsaţi în pace pentru a avea şansele lor de a desfăşura afacerile pe cont propriu, nu grevaţi de o multitudine de reglementări guvernamentale. În cazul în care nu au reuşit, cei mai mulţi au găsit o modalitate de a încerca din nou. La începutul Republicii americane, implicarea guvernului a fost doar spre a garanta că au oportunitatea de a încerca.

Cu toate acestea, pentru a îşi asigura ele însele un avantaj faţă de concurenţă, unele afaceri - în mod deosebit marile corporaţii - acum găsesc un mare avantaj în tratarea directă cu guvernul, în lobby-ul activ pentru o legislaţie care va inunda companiile mai mici cu reglementări pe care acestea nu pot respecta, eventual nu pot ţine pasul cu ele. Această cârdăşie guvern/mari corporaţii a fost întotdeauna o practică periculoasă, deoarece puterea economică ar trebui să fie un control pozitiv asupra puterii de stat, şi viceversa. În cazul în care cele două ar trebui să devină vreodată combinate, controlul unei astfel de puteri masive nu poate conduce decât la tiranie. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens a fost modelul italian, în prima jumătate a secolului al XX-lea, fascismul lui Mussolini.

Ca urmare, politica de dezvoltare durabilă redefineşte comerţul liber drept comerţ centralizat la nivel mondial "cu trecere liberă" peste (sau eliminarea) graniţelor naţionale. Cu siguranţă nu înseamnă oameni şi societăţi comerciale cu relaţii economice libere. Efectul său real este de a redistribui fabricaţia americană, averea, şi locurile de muncă în afara graniţelor noastre şi pentru a bloca resursele naturale americane. După ce regulamentele au fost puse în aplicare, literalmente distrugând întregi industrii, noi industrii "verzi", create cu subvenţii federale aduc averea descoperită astfel la "parteneri". Aceasta este ceea ce se referă "Sustainablists" că ar fi prosperitatea economică.

 "Parteneriatele" Dezvoltării Durabile includ unele corporaţii atât naţionale cât şi multinaţionale. Acestea la rândul lor sunt în parteneriat cu politicienii care îşi folosesc puterile legislative şi administrative pentru a jefui Trezoreria spre a finanţa şi a aplica acest sistem.

Desigur, cum nouă elită calcă în picioare nevoia de concurenţă, prin puterea guvernului, pierzătorul real este consumatorul, care nu mai contează în deciziile pieţii. Subvenţii guvernamentale sunt acum utilizate de industrie pentru a crea produse ecologice prescrise precum energia eoliană şi solară. Produsele sunt introduse pe piaţă cu risc mic al industriei, lăsând consumatorii cu o selecţie mai limitată din care să aleagă. Adevăratele pieţe libere sunt eliminate în favoarea economiilor controlate, care dictează disponibilitatea şi calitatea produselor.

Pentru partea a doua faceţi clic aici.

UPDATE - Partea a doua, în traducere, am postat-o AICI.

4 comentarii :

Despina spunea...

Sunt siderata de vremurile pe care le traiesc.
A innebunit lumea.
Astia vor s-o ia de la capat cu comunismul din ce in ce mai serios.

Pur si simplu nu stiu ce-i de facut !

Riddick spunea...

Păi cred că dialogul cu ăştia este pierdere de timp, trebuie luaţi cu parul.

Despina spunea...

Fenomenul a crescut imens, mai ales de cand cu Obama.
Nu stiu ce-l mai poate opri.
Tembelizarea asta cu :"sa protejam mai intai natura" este anticrestina.

In primul rand trebuie sa protejam omul

Cateodata ma simt extenuata.Ca acum
Poate maine va fi mai bine
:)
Noape buna

Riddick spunea...

Au expunere mediatică, dar nu au consistenţă. Au acumulat în timp, dar acum pierd teren pas cu pas.

Noapte bună !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Béla Markó, 2009: "România trebuie regionalizată, fostele regiuni trebuie restructurate şi să li se dea competenţe teritoriale. Nu este suficient să acordăm competenţe mai largi autorităţilor locale, trebuie făcută o nouă regionalizare în care Ardealul să fie o entitate distinctă, la fel şi celelalte regiuni istorice: Moldova, Muntenia, Dobrogea. Este posibil un al treilea pas, dacă vom ajunge la descentralizare şi regionalizare, împreună cu formarea autonomiilor. Un alt subiect de dezbatere este şi federalizarea, care pentru unii este ca un postav roşu, dar trebuie să vorbim despre asta şi vedeţi că eu vorbesc cu mare precauţie".

Béla Markó, 2015: "În urma refugiaților mă tem că se va întări nu Europa Unită, ci se vor întări statele naționale, pe care de-acum câțiva ani am sperat să le demolăm".

 

Postări populare: