30 august 2020

Ţinta era ideală: trei "prinşi dintr-un singur act de adopţie", şi o bunică după moartea căreia n-ar mai întreba nimeni nimic


Încă mai există filmările-cheie care îl asociază pe inspectorul şcolar Klaus Iohannis şi pe nevastă-sa cu dispariţia "legală" a trei copii, în 1990. De fapt au fost patru ("3+1"), toţi în acelaşi dosar de adopţie (!). Victimele par alese atent: trei copii orfani de ambii părinţi (morţi într-un accident), şi doar cu bunici, despre care se speră că n-o vor duce mult, astfel încât să se mai intereseze dacă povestea iniţială "este adevărată şi în timp". Vârstele celor trei la adopţie: 3,5 şi 7 ani. Probabil doar cei doi mai mari erau de interes pentru prelevarea de organe, cel mic fiind doar victimă colaterală, "pentru închiderea cazului". Ca şi cel (cea) de-al patrulea, de numai patru luni, aleasă aşa "pentru credibilizarea adopţiei". Iohannis nu era atunci decât inspector şcolar, nu cred că "s-ar fi recurs atunci la o înscenare atât de sofisticată pentru a-l discredita". Este posibil totuşi ca încă de pe atunci Factorul Extern să-l fi recrutat (vom afla asta abia mai târziu - în 2000 şi apoi şi în 2009), şi ăia să-i fi plantat bila asta neagră (faptă reală!), ca "întrerupător"* ori ca mijloc de şantaj dacă n-ar mai asculta - asta presupune totuşi că era avut în vedere încă de pe atunci pentru un rol deosebit de important. Nu cred că a fost singurul avut în vedere, şi nu cred că s-a limitat cu traficarea "doar" la trei (patru!) copii.

- - - - - - -
* mă hazardez, un defector deocamdată-suspectat nu aşa îl opreşti, dându-l de gol cu ce-a făcut mai demult: dacă la proces dă din gură şi dezvăluie "tot"? dar poate-n '90 s-a mers şi pe metoda asta, ori poate iniţial nu era avut în vedere pentru vreun rol mai mare decât cel de "mijlocitor"


Din filmări reiese că după vreo 9 ani nu se mai ştia nimic despre copii (Iohannis devine primar abia în 2000). Şi totuşi: bunicii acceptă "cedarea" tuturor nepoţilor, lipsindu-se astfel de "singurul sprijin la bătrâneţe" [update: mai aveau cel puţin o fiică, mătuşa copiilor, "deci... dar, orişicât..."]. Ce li s-o fi promis? Ce vor fi gândit ei atunci? "Să nu despărţim fraţii"? Dacă mamaia era văduvă, poate ar fi oprit măcar unul dintre nepoţi. Dar făptaşii îi vroiau pe toţi, ca nu cumva vreun frate supravieţuitor şi rămas în ţară să se mai intereseze, cine ştie când, de soarta celuilalt/celorlalţi.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: