25 mai 2019

Dragnea are - la acest moment - un singur mod de a semnaliza "cu cine joacă"


Nu înşir acum suspiciunile - inclusiv proprii - privindu-l pe Dragnea, să arăt toate momentele în care în loc să facă ce trebuie a ţinut cu ursu'.

Sunt două variante:

1) A jucat la două capete până hăăăăt, târziu, când şi-a dat seama că "negocierile personale" sunt inutile şi şi-o ia oricum.
2) Este un agent adânc conspirat care joacă într-o regie bine pusă la punct, spre a sabota cât mai eficient, "direct la sursă".

Însă acum, după alegerile europarlamentare, poate demonta măcar parţial suspiciunile, ieşind cu PSD din grupul eurosocialist. Primul pas, care ar fi obligatoriu, definitoriu. What you see is what you get. Desigur, maskirovka se poate perpetua, "el a vrut, dar când s-a pus la vot în partid, n-a ieşit, blabla". Nu cred nici eventuala variantă "gata, l-au băgat la pârnaie, acum ce mai vreţi să facă?!" - pâi, "acum" este asaltul final, iar pentru Dragnia, "extragerea" (vine CEDO, vine anularea primei condamnări caduce, scapă mai încolo dar dezastrul ce l-a creat rămâne). Sunt sceptic, componenţa listei PSD pentru "parlamentul european" nu-mi inspiră încredere, nici celelalte. Deci voi sta acasă "la tura asta". Nu însă şi la toamnă. Atunci nu va fi vorba doar despre natura candidaţilor ci va fi vorba şi dacă să i se permită sau nu lui Iohannis un "repetier". Ceea ce trebuie blocat, indiferent de contracandidat.

Cotidianul: De ce tace Dragnea?

Nu înțeleg de ce Dragnea tace și răspunde ironic cînd pui de extremiști strigă mereu „ciuma roșie, ciuma roșie!”. Visează să cadă la pace cu ei? Nu pricepe că el este o țintă trecătoare și că toată orchestrația dincolo de fluierături ascunde o campanie de mari proporții pentru demolarea PSD-ului? 
De ce tace Liviu Dragnea și nu își înfruntă adversarii? Se teme sau n-are idei? E agățat sau o coace? De ce înghite în sec de parcă i-ar plăcea? Să fie acesta semnul neputinței sau al răzbunării amînate? Dacă un SRI chitit să-l scoată din joc și un DNA disperat să-l înfunde nu reușesc mai nimic (în mod ciudat, toate acuzele cu care vor să-l îngroape nu depășesc nivelul unor amenzi!) înseamnă că tăcerea lui Dragnea mai ascunde ceva.

2 comentarii :

Riddick spunea...

(13 mai 2019)

Dragnea s-a eschivat, fiind întrebat la Antena3 dacă îl susţine pe Timmermans (el şi partidul, ca nou preşedinte al CE):
- Îl susţineţi pe domnul Timmermans?
- Dar dumnealui mai vrea? (zâmbeşte şmechereşte, şi "răspunde" prin altă întrebare)
- Îl susţineţi?
- Dumnealui mai vrea? Suntem înghețați (PSD cu PES, Dragnea clipeşte şi se uită-n jos, îl încurcă întrebarea repetată, "n-a scăpat de prima dată"). Păi nu au stabilit ei că suntem înghețați? Mă rog, doi-trei. Avem de gând să scoatem un scor bun la alegeri, să trimitem cât mai mulți europarlamentari din PSD la Bruxelles.

Deci oficial PSD n-a rupt-o definitiv cu eurosocialiştii. Boooon....

Riddick spunea...

Pentru 2020, la alegerile generale, m-am fixat pe două variante. Prima, PAN (Partidul Alianţa Naţională), recent creat de un grup din care face parte Daniel Dragomir (ex-SRI). A doua, PSD sau cum s-o mai numi "dacă apar schimbările acum abia sugerate".
PAN, doar dacă se consolidează şi dacă nu se repetă clişeele preluate inclusiv de DD ("partenerii externi strategici", "Europa"). "PSD"-sau-cam-aşa-ceva, doar dacă se pun cu paru' pe oengeuri şi pe europeişti. Voi fi atent la activitatea lor în "parlamentul european".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: