Acum câţiva ani, mă mai interesa

Existenţa în România a unor partide conservatoare, mai exact afiliate la A(ECR). Apăruse atunci ong-ul apoi şi partidul Noua Republică, fondate de Mihail Neamţu. Personajul era evident "din alt film", ca şi ceilalţi conservatori autodeclaraţi (Baconschi, Papahagi şi Voinescu-Cotoi, care însă nu au intrat în PNR). Dar necesitatea unui partid conservator atenua reacţia de respingere a mesagerului, atenţia fiind către substanţă şi nu către "recipient". Wrong!

Văzusem în A(ECR) alternativa la pseudodreapta PPE (din care se separase, vezi AdieuEPP.com). Până atunci, popularii erau consideraţi "conservatori" (mai aud şi acum expresia la ştiri, de exemplu pentru partidul lui Merkel). Dar iluziile nu au durat prea mult. Chiar nucleul conservatorilor, cel britanic, dădea semnale îngrijorătoare: legiferarea "căsătoriilor" gay şi tărăgănarea apoi sabotarea referendumului de ieşire din UE. Şi nu numai Cameron şi Tories, ci şi al doilea partid conservator important, PiS din Polonia (Kaczynski ceruse înfiinţarea "Armatei UE"). Mai bine merge partidul conservator din Cehia (fondat de Vaclav Klaus).

Iar acum, din nou, Mihail Neamţu. Veche şulfă sorosistă, a fost plantat încă din stadiul de larvă în incipienta mişcare naţionalistă din anii '90 (rămasă tot aşa şi acum!), apoi ţuţăr discipol al lui Pleşu şi Troţkimăneanu, afişând un "conservatorism liberal" (adică negându-l, de fapt) şi bântuind prin mediile ortodoxe ecumeniste (alt fake, desigur). Neamţu îşi anunţă intrarea în PnL, probabil primul gest public autentic, după multă vreme.

Conservatori cu numele sunt acum în România, Partidul Noua Republică şi Partidul M10 (al lui Macovei). Dacă va fi vreodată o mişcare conservatoare (naţionalistă, eurosceptică) în România, va trebui să respecte porunca "să nu-ţi faci chip cioplit", să înţeleagă că fără un fond autohton nu poţi exista, că nu te poţi baza doar pe traineri, simpozioane şi workshopuri.