29 ianuarie 2017
Cristoiu s-a prins
Se ocupă PSD de Abuzurile Sistemului? Firește că nu. PSD se ocupă de Ordonanța Grațierii!
[...] De la 11 decembrie 2017 a trecut o lună şi mai bine.
S-a angajat PSD şi ALDE într-o bătălie cu Sistemul?
S-au angajat pe dracu’!
PSD şi ALDE s-au angajat într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru Ordonanţa Graţierii.
Adoptată, Ordonanţa Graţierii nu atinge Sistemul nici cu o păpădie.
Dimpotrivă, ea întărește Sistemul, pentru că graţierea iartă pe cei condamnaţi, confirmînd condamnarea lor chiar şi în cazurile cînd a fost vorba de abuzurile Sistemului.
Din acest punct de vedere, eu consider Ordonanţa Graţierii ca o diversiune a PSD.
PSD se ocupă de orice altceva decît de înfrîngerea Sistemului.
Printre notele Sistemului treceam „absenţa unui control democratic real”.
Şi dădeam drept exemplu comisiile de control parlamentar al SRI şi al SIE.
Cazul Coldea a fost pentru PSD, prin Comisia de control al SRI, dominată de PSD, un prim şi mare prilej de a începe controlul democratic al Sistemului.
S-a realizat asta?
După Conferinţa de presă de la finele audierii lui Eduard Hellvig, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, PSD-istul Adrian Ţuţuianu a făcut turul televiziunilor pentru a vorbi despre această primă şedinţă a unei Comisii, publicitate de propaganda PSD-istă ca fiind, în fine, debutul unui control parlamentar autentic al SRI și SIE.
Pentru cine n-a urmărit – ca mine – Scandalul Florian Coldea, supunîndu-l verificării critice, şi pentru cine a fost interesat – tot ca mine – de relaţia dintre Serviciile de Intelligence şi societate în democraţiile adevărate, campania asumată de Adrian Ţuţuianu, cuprinzînd şi conferinţa de presă din seara lui 25 ianuarie 2017, transmisă în direct, va fi părut darea de seamă a unei Comisiii care s-a aplecat asupra Cazului Coldea cu maximum de exigenţă.
Pentru mine, campania a reprezentat una dintre cele mai mari diversiuni antidemocratice din România:
Imbatabil la tras pe sfoară, Adrian Ţuţuianu a reuşit patru mari lovituri date democraţiei:
1. Să blocheze cercetarea Adevărului în cazul Dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă.
2. Să pună capăt multor întrebări rămase fără răspuns în opinia publică.
3. Să prezinte Minciunile drept Adevăr.
4. Să creeze premisele pentru ca noua Comisie SRI, prin nimic deosebită de celelalte, anterioare, să treacă în opinia publică drept adevărata Comisie de control parlamentar, astfel încît toate miș-mașurile ei cu SRI de acum încolo să treacă neobservate.
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-30-ianuarie-2017/
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Coasta de Fildeş este sub agresiune politică, economică, mediatică şi militară internaţională, principalul factor al acestei agresiuni fii...
-
Cam aşa văd scenariul. Cel despre care se spune că va fi propus premier (ultima strigare - Cristian Popa) răspunde în BNR de politica mone...
-
După ce au apărut mai multe news-alert-uri despre o posibilă concentrare de trupe ale R.P. Chineze în Mexic ( link 1 , link 2 ), iată şi ...
-
Traducerea articolului apărut la Free Poland Info , Hungarian intellectuals' dramatic letter ( "Scrisoarea dramatică a intel...
-
Curentul: Ambasadorul Franţei la Bucuresti este homosexual Liberté - égalité - homosexualité Zilele trecute, sărbătorirea la Buc...
-
The cure to Europe’s calamity is genuine democracy - government by the people not by unelected bureaucrats parading as experts. Members of ...
-
Cameramanul care a filmat clipul în care se aud focuri de armă , în pădurea de lângă aeroportul Smolensk, unde s-a prăbuşit avionul pre...
-
The Slog : C onfessions of a non-violent extremist T here are three things in the way of cultural progress, and they all end in ‘y’. ...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu