"Intră ăştia, ca-n brânză"

— Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare?
— Să nu te îndoiești, măria-ta, răspunse curtezanul, țara geme subt asuprirea Tomșei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa.
— Să deie Dumnezeu să n-aibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ți-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dînșii.
(Alexandru Lăpuşneanul)

Citisem undeva, demult, o discuţie în care cineva (care trăise în epocă) afirma că pe la '46-'47 sovietizarea a intrat "ca-n brânză": statul român ajunsese deja o piesă de decor, putregaiul lucrase, pregătise terenul.

Pe "repede-înainte" 70 de ani, şi avem aceeaşi stare de fapt. Avem și o Uniune (tot n-am scăpat...). Un simulacru de stat, iar cetăţeanul e pus între paranteze, şi adus în situaţia de a-şi accepta - ba chiar dori ! - condiţia de "legumă social-politică". Cele trei forţe sociale care ar trebui să fie actori majori, sunt moarte, anihilate, deturnate, re-programate (sindicatele, intelectualitatea, antreprenorii).

SPQR:

Pragul: boicotul istoriei

Dacia romană: „Istoria de înaltă anvergură presupune totdeauna ca organ al ei, o populație de energii organizate. Când populația din Dacia pre-românească a părăsit nu de bună voie și nici din proprie inițiativă această viață potențată și de forme complexe, ea se retrăgea eo ipso din «istorie» într-o viață anistorică.” (Blaga: 298)

Am scris recent despre pragul trecut recent de noua lume, odată cu masa mare de imigranți, terorism, capitalismul fără etică etc. (Noua lume, 1 decembrie 2015). Dar se cuvine completat tabloul cu situația noastră concretă. Cât se poate de concretă. ...

 În inima României, din bani publici, manifestările antisemite sunt permise (vezi Dan Tănasa, 20 apr. 2016). În ciuda legii 217 din 2015.

La 25 de ani de la „revoluție” țara este condusă pentru prima oară de oameni care și-au luat concedii prelungite, cu abilități nedemonstrate nici măcar în cv-urile lor. O spune unul dintre politicienii care au înscris țara în actualul ciclu subistoric („Am înțeles că este vorba despre un guvern de funcționari bruxellezi ... aflați în concediu la București” - Evenimentul Zilei, 31 mar 2016). Falimentul clasei politice este cvasitotal. Dar și al neînceputei epoci postpolitice - aceea a „tehnocraților”.

Iată doi indicatori care trimit la un singur lucru: poporul român a devenit non-prezență în raport cu guvernarea, intelectualitatea dominantă și mass-media. El există doar ca obiect de prelevare și, eventual, de moralizare: el nu mai are dreptul la istorie, avem intelectuali care sunt plătiți din bani publici să predice poporului și străinilor că, odată cu ei, românii nu mai au dreptul la demnitate națională, istoria României fiind o colecție de cai verzi pe pereți, „de mituri” lipsite de relevanță. Cum se manifestă dreptul la istorie al popoarelor? Prin „dreptul la energii organizate”. Paradoxul este că istoria nu iartă. Ieșirea din ea te taie la buzunar, din simplul motiv că banii sunt simbolul valorii muncii organizate (al întreprinderilor tale, ca proprietar sau ca angajat, tu, care ești reprezentat în valoarea monedei în care îți primești veniturile, nu doar de parlamentarii pe care îi alegi au ba). Dar dacă tu nu mai ești organizat? În momentul în care tinerii sunt „trăinuiți” de corporații și universității că ei au dreptul să decidă, să aleagă, sunt incluși în consiliile facultăților, în senatele universitare, se trag de șireturi cu managerii schimbând per-tu-uri ce par esențiale, sunt mai non-persoane decât oricând. Mărturie stă mizeria economică în care se zbat sau care îi așteaptă: 70% dintre angajați câștigă sub 1700 lei lunar (Ziarul Financiar, 6 mai 2016). Na de fă „economie de piață”, na de te laudă cu „progresele democratice” și ale „integrării europene”, tu, cel care nu mai vrei să știi nimic despre patrie, națiune, popor - care constituie „piața” și, în fond, obiectul „integrării” și al „europenizării”. 

Ce este non-persoana? Nu este nici „performer” (demn de a urca pe vreo „scenă”, să pună „la cale” vreun „act”), nici „public” (demn de a aviza vreun „joc”). Pur și simplu non-persoana are o funcție strict statistică, „tehnică”, prezența lui necontând, fiind tratat ca și când n-ar fi de față, deși prezența lui este cerută mereu (ca servitor). Despre jocul acesta periculos de depersonalizator a scris Goffman, fără să ducă însă discuția la aceste ultime consecințe: ce se întâmplă când comunități întregi sunt anonimizate, iar membrii lor devin non-persoane? 

Boicotul istoriei. Aceasta este etapa în care, probabil, ne aflăm acum. Termenul aparține lui Blaga. Blaga, nu doar un excepțional tălmăcitor al marilor sensuri, dar, prin aceasta, și un la fel de mare vizionar, fără a dispune de algoritmi, supercomputere, cookie-uri, keyloggere, supersalarii, wikileaksuri, siri-uri și cortane care trimit la serverul mamă cam tot ce lucrăm, camere de vedere la colț de stradă (inutile, faptele oricum se produc - are Steinhard o vorbă de duh despre spionaj de stă istoria în coadă: „Spionii de cele mai multe ori transmit inutil, de două ori inutil: pentru că se ştia, pentru că nu sunt crezuţi.”) - pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit, cred că citatul de mai jos ne descrie năucitor de limpede situația în care am intrat după 2008, de când a (re)început cenzura în cultura și spațiul public la adresa majorității, moment care a culminat cu guvernarea de ciborgi superficial „programați” să adune taxe și impozite: „Seminții revărsate din coșul Mumei Noroadelor, seminții germanice, hunice, slave, bulgare, avare, pecenege, cumane, ungare, toate au venit, au stat, s-au dus sau au rămas. Mulți dintre cei rămași s-a întâmplat să fie absorbiți de buretele anonim al unei populații autohtone, care nu voia în nici un fel să se lase târâtă în «istorie». Aceasta era trăsătura cea mai izbitoare a populației autohtone. În adevăr timp de o mie de ani aproape, pre-românii și românii manifestă un fel de atitudine instinctivă de autoapărare, care se poate numi boicot al istoriei. Ei nu se adună în mase organizate, ca să se lanseze în acțiuni de largă desfășurare, care i-ar fi ademenit epic, în istorie. O populație, în care câtva timp a trăit poate vag amintirea unei vieți de tip major, boicota instinctiv, pe urmă chiar și fără de acea amintire, orice încercare de a o smulge din viața de tip organic și de a o atrage în vârtejurile și în apele istoriei. Ea presimțea că această istorie, ce se făcea și se desfăcea în protuberanțe inconsistente, nu putea în nici un chip să fie a ei.” (Blaga, „Trilogia culturii”, p.302) 

Dacă identificarea este corectă, înseamnă că:
  1. oricât ne-am strădui să creștem performanța în învățământ, nu vom reuși, atâta vreme cât poporul transmite misterios „semnalul” vlăstarelor sale că aparenta lene, de fapt dezangajare din istorie, e cea mai bună strategie de conservare a comunității de voință, de fapt a „matricei stilistice”, cum ar spune Blaga - singura purtătoare de energie formativă (de voință) pe termen lung. 
  2. vor veni vremuri și mai dificile, în sensul că spațiul românesc va ajunge o veritabilă centrifugă a unui complex de interese străine divergente - așa-numiții „actori ai istoriei”. Bucureștii vor deveni, dacă nu deja sunt, un câmp de bătălie „bin plasat” între interesele străine. Noi ne vom uita la toate acestea precum vițelul la poarta nouă. Fără înțeles și fără interes. Cel mult, cu curiozitate trecătoare: nu vom avea nici mijloacele să pricepem, nici pe cele de acțiune. Cred că deja suntem prima societate în care serviciile sunt mulțumite de sine ... dar cu poporul cum rămâne?: „România este o țară care produce securitate, este un model de securitate în regiune”, arăta recent șeful SRI (Evenimentul Zilei, 20 apr. 2016). Da, așa o fi, pentru că spațiul s-a golit de interesul național, nu mai ai ce apăra, produci în lohn securitate pentru alții: doar zisărăm mai înainte - 70% dintre salariați abia își duc zilele. Pe termen lung, chiar în dezavantajul marilor protectori, pentru că securitatea e întotdeauna națională, iar securitate înseamnă bună-stare ca rezultat al energiilor organizate (să nu uităm, „România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ce privește rata sărăciei relative, cu un procentaj e 25,4%” - Cotidianul, 7 apr. 2016).

Pentru cei interesați. 
Ce-a fost înainte de boicotul istoriei? A fost Imperiul roman, mai exact participarea organică a acestui spațiu la o cultură majoră. Și mai înainte de asta tot o construcție majoră a fost: a Daciei și, mai înainte de aceasta, Civilizația Străvechii Europe (primele orașe, primul scris, - Cucuteni și Vinca-Turdaș). A urmat boicotul istoric, până la regăsirea noastră în epoca voievodală - cea atât de criticată de actualul lumpen al scribilor istoriei. Epoca voievodală a fost urmată de un alt ciclu al boicotului istoriei odată cu pierderea liniei Dunării, în sec. XVI, după Țepeș și Ștefan. A urmat vârful de reacție al lui Mihai Viteazul - când iar am intrat în istorie, definind-o prin suprapunerea instituției supreme - statul, peste comunitatea de tradiție (poporul) - Prima Unire. După Mihai avem iarăși boicot, cu scurte momente de reacție mai mult sau mai puțin reușite, de tipul Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu. După consumarea acestora în vâltoarea celor trei imperii (primul ca și consilier al celui mai agresiv imperiu din istorie și decapitarea celui de-al doilea, cu familia, la Stambul), intrăm iarăși într-o perioadă de boicot istoric, din care nu mai ieșim decât târziu, prin Rege și Cultura critică a Junimii, când voința intelectuală organizată se suprapune iarăși cu imperativul dezvoltării organizate (naționale), moment care culminează cu Marea Unire de la 1918. Intrăm iarăși în boicot după 1944, nu fără reacții strălucitoare, prin șirul martirilor interziși astăzi de facto. Am crezut că prin accesul la creditarea ieftină de după 2006 ne controlăm destinele. Dimpotrivă, ne sunt controlate prin ... credit. Cine nu crede, să-și facă artimetica. Nu ne facem iluzii, literatorii condeiului, cei prea bine plătiți din bani publici nu vor fi convinși de acest scurt raționament (după Blaga), după cum sătulul nu crede săracului.
Dacă România e să devină un partener de nădejde aici, la încheietura Europei cu Asia, statul trebuie să devină organic, nu doar o cochilie colectoare de taxe, să fie cu poporul. Poporul, nu populația. Istoria o fac popoarele. Iar primul pas este să terminăm joaca cu istoria. Dacă nu, partenerii noștri vor trebui să suporte singuri costurile avanpostului de aici, de la Gurile Dunării, oricât de convenabilă ar fi, în aparență, slăbiciunea lingușitoare a elitelor locale.

PS.

În ultima vreme am scris mai rar. Ca să scrii, trebuie să te destăinui. Trebuie ceva curaj. În fața golului, însă, ne oprim. Iar golul este tocmai plecarea românilor de azi din istorie, boicotând-o. Suntem singuri într-o epocă în care nu ne mai aparținem. Românii reduc realitatea la carapacea ei: majoritatea covârșitoare a tinerilor vor o diplomă, pentru ca după aceea să dorească doar bani. Distanța dintre dor și casă (atunci când există) rămâne ... goală, neacoperită de fapte (tocmai pentru că din școală nu-au ieșit decât cu ... diploma, cu „competența”).

"Foarte mulți se rezumă la propria lor persoană, la familia lor, la un mic cerc de prieteni. Și dincolo de asta nu mai văd nimic. Or dincolo de asta este Țara.”, arăta recent academicianul Berindei (Active News, 7 mai 2016).

Blaga, Lucian, Trilogia culturii, Opere IX, Ed. Minerva, București, 1985

Goffman, Erving, Presentation of the Self in Everyday Life, Doubleday, 1959

Steinhardt, Nicolae, Jurnalul Fericirii, Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p.36

Active News, 7 mai 2016, „Academicianul Dan Berindei, înainte de 9 mai, Ziua Independenței de Stat a României: Există pericolul dispariției patriotismului! Mass media prezintă patriotismul cu ironie, în cel mai bun caz, dacă nu ca pe ceva negativ”, http://www.activenews.ro/stiri/Academicianul-Dan-Berindei-inainte-de-9-mai-Ziua-Independentei-de-Stat-a-Romaniei-Exista-pericolul-disparitiei-patriotismului-Mass-media-prezinta-patriotismul-cu-ironie-in-cel-mai-bun-caz-daca-nu-ca-pe-ceva-negativ-132968 

Dan Tănasă, 20 apr. 2016, „Covasna. Criminalul de război Wass Albert, comemorat public cu poezii recitat de copii de 7 și 8 ani”, http://www.dantanasa.ro/covasna-criminalul-de-razboi-wass-albert-comemorat-public-cu-poezii-recitate-de-copii-de-7-si-8-ani/ 

Cotidianul, 7 apr. 2016, „Ultimii din Europa. Ce face Guvernul în țara cu cea mai mare rată a sărăciei relative din UE”, http://www.cotidianul.ro/ce-face-guvernul-in-tara-cu-cea-mai-mare-rata-a-saraciei-relative-din-ue-279170/ 

Evenimentul Zilei, 31 mar 2016, „Băsescu desființează guvernul Cioloș: Este inutil”, http://www.evz.ro/basescu-desfiinteaza-guvernul-ciolos-este-inutil.html

Evenimentul Zilei, 20 apr. 2016, „Interviu exclusiv EVZ. Șeful SRI Eduard Hellvig: „Când opinia publică nu găsește ușor o explicație pentru o decizie politică, există tendința de a implica SRI-ul””, http://www.evz.ro/interviu-exclusiv-evz-seful-sri-eduard-hellvig-cand-opinia-publica-nu-gaseste-usor-o-explicatie-pentru-o-decizie-politica-exista-tendinta-de-a-implica-sri-ul.html 

Ziarul Financiar, 6 mai 2016, „Pentru prima oară ZF prezintă distribuția detaliată a salariilor din România. 34.000 de angajați câtșigă peste 10.000 lei net pe lună. La polul opus, 70% dintre salariați câștigă sub 1.700 lei lunar, salariul mediu pe economie”, http://www.zf.ro/eveniment/prima-oara-zf-prezinta-distributia-detaliata-salariilor-romania-34-000-angajati-castiga-peste-10-000-lei-net-luna-polul-opus-70-dintre-salariati-castiga-1-700-lei-lunar-salariul-mediu-economie-15284575