Începe bine, dar la final o dă-n lozinci

Declaraţia politică a senatoarei PSD Gabriela Creţu. Prima atitudine a unui parlamentar, prin care să conteste narativul oficial în privinţa evenimentelor din Ucraina/Novorossia. Totuşi, soluţiile/alternativele reale nu sunt enunţate, recurge la lozinci (finalul, cu litere cursive).


Tensiunile din regiune cresc. Noul război rece, care deja s-a instalat deși nu o recunoaștem, da semne că se poate transforma oricând în război; punct. Dialogul politic și aplicarea fragilelor acorduri existente sunt subminate prin gesturi și declarații belicoase.

Unii decidenți par să fi uitat că pacea este mai bună decât orice război, chiar și decât un război victorios; alții au liniștea celui care a învățat bine lecția leului — voi duceți războiul, că noi câștigam pacea.

Cetățenii sunt îngrijorați; cei tineri, și mai mult. Ei se întreabă și ne întreabă direct, dacă Parlamentul mai există și dacă-i aude. Alții întreabă dacă România se comportă ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană și în NATO și care-i poziția ei.

Cetățenii știu un lucru simplu, lucru pe care strategii par să-l fi uitat. În orice alianță, dar cu precădere în cele realizate între inegali, atunci când se adoptă măsuri, unii au interese mari și riscuri mici iar alții viceversa — nu au niciun interes dar suporta toate riscurile.

Din păcate, se aplică și la nivel statal regulă binecunoscută și confirmată de istorie — războaiele și crizele sunt declanșate de cei bogați și plătite cu sângele și sudoarea celor săraci.

Cetățenii au dreptate. Dezbaterea, la orice nivel, cu privire la ceea ce se întâmpla și la ceea ce ar trebui să facem e total absenta. Parlamentul este doar informat că în țară vin trupe străine; decidenții se sperie dacă-i întrebi câte sunt și cât stau; ce caută, pare de la sine înțeles — ne pregătim să ne batem... cu rușii.

Ca de obicei, noi avem orgolii dar nu avem interese; interese definite democratic, care să se reflecte în conținutul deciziilor adoptate; de aliați și de noi înșine. Cu privire la realitate, adoptăm politica struțului.

Înalți reprezentanți ai statutului declara că noi suntem loiali parteneriatelor și organizațiilor din care facem parte. Loialitatea este o atitudine corectă, de apreciat, o susțin. Dar cred că e o confuzie la mijloc. Atât timp cât riscurile pe care cetățenii acestei țări trebuie să le înfrunte sunt enorme iar avantajele ce se întrevăd sunt zero, se cheamă că ne supunem, nu că suntem loiali. Supuși. Atât.

Suntem în 2015. Se împlinesc 40 de ani de la semnarea Actului final de la Helsinki. În ciuda adaptărilor suferite, sau poate tocmai din cauza lor, el nu mai are greutatea pe care a avut-o; se vede în rolul ca și inexistent al OSCE. Situația geostrategica este alta, actorii sunt alții sau în altă situație.

Dacă România vrea să existe pe scena internațională astăzi, obiectivul politicii noastre externe și de securitate ar trebui să fie convocarea urgentă a unei alte, noi Conferințe pentru securitate și cooperare în Europa. Găsirea de aliați pentru a determina o asemenea decizie e posibilă, pentru că nu toate statele sunt în competiție pentru locul de întâi la declarații inadecvate și care-i irită pe toți, parteneri sau nu.

Voința poate fi alimentată de suportul popular. Avem curajul politic și competență diplomatică să o facem?! Aceasta e întrebarea!

Gabriela Crețu — senatoare PSD