Grecia şi datoriile de război germaneCât mai valorează votul democratic pentru UE şi FMI

Cotidianul:

În urmă cu o săptămână, premierul Alexis Tsipras a cerut Germaniei să plătească datoriile acumulate faţă de Grecia în timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. “După reunificarea Germaniei în 1990, au apărut condiţiile politice şi legale pentru soluţionarea acestei situaţii”, a spus Tsipras în faţa parlamentului elen. “Numai că începând de atunci, guvernul german a ales tăcerea, trucurile legale şi tergiversările. Şi, pentru că tot există discuţii astăzi la nivel european despre chestiuni morale, mai întreb: este morală această atitudine?”

Săptămânalul Der Spiegel a scris la începutul acestui an că Helmut Kohl, fostul cvancelar german, a folosit o serie de trucuri legislative pentru a evita plata reparaţiilor de război pentru Grecia, la începutul anilor 1990.

Până la debutul actualei dispute dintre Berlin şi noul guvern de stânga de la Atena, cancelaria federală a susţinut că îşi asumă responsabilitatea ocupaţiei naziste din Grecia, însă nu şi plata reparaţiilor de război. În primul rând, Germania nu recunoaşte Acordul de la Paris din 1946 privind reparaţiile, pentru că în acel moment nu exista un stat german. Republica Federală a Germaniei urma să apară abia în 1949 şi tocmai de aceea s-a mai semnat un acord privind reaparţiile, la Londra, în 1953. Nu este însă deloc limpede dacă acest din urmă acord anulează sau nu prevederile acordului de la Paris. A urmat apoi aşa-numitul acord “4+2” din 1990, care recunoaştea reunificarea Germaniei şi care preciza că are valoare de “tratat de pace”. Grecia a recunoscut oficial acest acord, iar el nu are nicio prevedere referitoare la despagubiri. Mai mult, Berlinul susţine că Grecia a primit după încheierea războiului echivalentul a 25 de miliarde de euro şi, mai mult, că guvernele conservatoare ale Greciei din acei ani nu au deschis deloc discuţia despre despăgubiri.

Noi documente scoase din arhive de cercetătorii şi finanţiştii greci vin să dea o mână de ajutor guvernului actual, scrie Der Spiegel. Autorităţile de la Atena sunt conştiente că guvernele precedente au renuntat de jure la reparaţiile de război în momentul în care au acceptat acordul din 1990, dar acum se pune şi proplema împrumuturilor forţate acordate de banca centrală a Greciei ocupanţilor nazişti, începând din 1941. Pot intra aceste împrumuturi în categoria clasică a reparaţiilor de război? Ei bine, scrie Der Spiegel, experţii greci susţin că ele nu se inscriu în această categorie şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa acordului din 1990. Prin urmare, Germania poate fi bună de plată.

 Este vorba despre o sumă care depăşeşte cu mult cele 115 milioane de marci germane plătite de fosta RFG începând din 1961 pentru suferinţele produse populaţiei din anumite localităţi ale Greciei în timpul ocupaţiei naziste. Experţii greci au ajuns la concluzia că împrumuturile forţate oferite naziştilor se ridică la circa 476 de milioane de mărci germane în 1945, respectiv 11 miliarde de euro (incluzând şi o dobândă pe care ocupanţii germani o acceptaseră în 1941).

Istoria acestor împrumuturi forţate acordate ocupanţilor începe în aprilie 1941, când armata germană a venit în ajutorul celei italiene şi a ocupat Grecia. Utilizând Convenţia de la Haga, din 1907, care permitea ca toate costurile ocupaţiei să fie suportate de către cei ocupaţi, Germania a cerut rambursarea cheltuielilor trupelor staţionate în Grecia. Mai mult, naziştii au cerut Greciei să finanţeze şi cheltuielile trupelor care se aflau în Rusia sau în Africa de Nord, până la o limita care nu a mai putut fi atinsă de guvernul elen. Acesta a fost momentul în care Reichul german a decis să plafoneze cheltuielile din Grecia, însă cu condiţia contractării unor imprumuturi nelimitate de la banca centrală elenă.

Istoricul german Hagen Fleischer, care trăieşte de mulţi ani la Atena şi a obtinut cetăţenia elenă, spune că aceste datorii trebuie plătite de Germania “fără niciun dar şi niciun poate”. Fleischer mai susţine că acestea sunt datorii, şi nu reparaţii de război. Prin urmare, Berlinul nu trebuie să fie îngrijorat că plata acestora ar crea un precedent pentru alte state. “Reparaţiile se negociază politic. Datoriile sunt datorii şi trebuie plătite, chiar şi între prieteni”.

Cu aceste noi studii legate de datoriile de război ale Germaniei, premierul Tsipras merge la întâlnirea de luni cu cancelarul Angela Merkel. Soluţionarea eventualelor revendicări ale Greciei este mai mult o utopie, însă Tsipras urmăreşte un alt scop: nu se poate justifica refuzul restructurării datoriilor Greciei , atât timp cât o Germanie mult mai vinovată a avut parte de o asemenea măsura imediat după Al Doilea Război Mondial.

De la finalul lunii februarie, Grecia se află într-o poziţie de inferioritate în negocierile cu celelalte state din zona euro, iar la fiecare întrunire a eurogrupului se aude acelaşi discurs moralizator la adresa Atenei – angajamentele trebuie respectate, datoriile trebuie plătite. Practic, liderii europeni cer unui guvern care a primit votul unei mari majorităţi a electoratului să respecte angajamentele luate de guverne anterioare tehnocrate, care nu au avut parte de un asemenea sprijin şi ale căror măsuri au fost contestate de majoritatea populaţiei. Premierul Tsipras, ales in urma unui vot impotriva umilintei, se apără într-un mod care poate fi socotit mai puţin legitim, dar cât se poate de logic şi menit sa-i mentina statura politica pe plan intern – dacă Atena este obligată,îin ciuda votului democratic al electoratului, să respecte angajamente nepopulare făcute de foste guverne, atunci şi Berlinul este obligat să respecte angajamentele facute de guvernul german cu mai bine de 70 de ani în urmă, oricât de nepopular ar fi fost acel guvern.