01 iulie 2014
Canonul stânga/dreapta: ceaţă pentru axa centru-periferie (II)
Ilie Şerbănescu (la Jurnalul Naţional):
Când stânga din România se plângea că Monica Macovei pâra pe la Bruxelles România în beneficiul dreptei germane, totul se desfăşura de fapt pe axa centru-periferie şi nu cumva pe axa dreapta-stânga. Dna Macovei pâra România la Bruxelles în beneficiul Germaniei. Dreapta germană era doar un vehicul. Când de la Berlin şi Bruxelles a venit decizia de a se arunca la coş votul a 8,5 milioane de români la referendumul din 2012 (ceea ce votaseră era o altă problemă), verdictul a fost dat nu doar de dreapta care se întâmpla a fi la putere, ci de pe aliniamentele centru-periferie. În mod suprasemnificativ, dl Schulz, şeful stângii „europene”, mai întâi neamţ şi apoi de stânga, l-a „sfătuit” atunci pe şeful stângii de la Bucureşti, dl Ponta, să se supună necondiţionat ultimatumului formulat de dreapta. Si, vai, există probabil câţiva naivi prin România care credeau că ţara va fi salvată dacă vine stânga la putere pe la Bruxelles. Salvată de la ce?! Din statutul de colonie?! Doamne păzeşte! Nu dreapta sau stânga germană, nu dreapta sau stânga franceză, nu dreapta sau stânga olandeză, ci Germania, Franţa şi Olanda au barat fără echivoc primirea României în spaţiul Schengen! Nu dreapta sau stânga din aceleaşi tări şi altele asemenea de prin „centrul” vest-european, ci statele respective ne-au pus pe cap jegoşenia de MCV şi ne acuză de toate mizeriile din lume! Statele şi nu dreapta sau stânga – de fapt, mai degrabă spus, statele respective indiferent dacă la putere se află dreapta sau stânga – ne culpabilizează permanent, inclusiv că ne put picioarele dacă nu găsesc altceva, pentru simplul motiv că vinovatul de serviciu nu are drept să spună nimic şi i se poate lua tot din ogradă fără măcar să îndrăznească a crâcni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană".
Postări populare:
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
Nu că n-ar putea fi mâna organizaţiei Illuminati ("Les Illuminés") ; dar în limba franceză - care are multe subtilităţi -, "...
-
Ori sunt praf (organizaţional), ori sabotajul este extins la nivele înalte. Pâi cum să "pleci mai departe" - două din trei elico...
-
Într-un articol din Gândul, scrie aşa: "Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil ...
-
Curtea Constituţională a respins legea interceptărilor ("Big Brother") cu majoritate de voturi, nu în unanimitate - ceea ce mă ...
-
În timp ce posibilităţile capitalului românesc se rezumă în evazionarea fiscalizării profitului la neînregistrări în acte şi artificii co...
-
Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty. partea a doua partea a treia Parte...
-
Polémia : Les funérailles de Charb et de Stéphane Charbonnier Frédéric Malaval, philosophe, écologiste, essayiste… ♦ Le vendred...
-
Nu-i clar dacă şi "operatorii" sunt complici, ori dacă îşi dau seama despre implicaţii. Atenţie de ce instituţii aparţin ei, poate...
2 comentarii :
DEZASTRU !
Trebuie alte partide.
Trimiteți un comentariu