Factorul cultural-identitar în strategiile stângii şi dreptei

A venit timpul ca dreapta să-şi schimbe direcţia şi comportamentul şi să ia apărarea poporului, nu a mass-mediei. Noile tehnologii o permit. Este suficient doar să aibă curaj. Un program vast! Timpul compromisului patetic şi al jumătăţilor de măsură a trecut, pentru că duce la moarte lentă, la "Marea Înlocuire" (Renaud Camus). Marea înlocuire a poporului şi a alegătorilor.

Traducerea articolului Les stratégies possibles des droites (ou des populistes?): comment reconquérir durablement le pouvoir politique?, de la Polémia:

Colocviu la Institutul de geopolitica populaţiilor - 13 Aprilie 2013 - Imigraţie şi alegeri: dreapta mai poate câştiga?

Strategiile posibile ale partidelor de dreapta (sau populiste?) : 
cum să recucerească în mod durabil puterea politică?
 
Comunicare - Jean-Yves Le Gallou,
Președintele Polémia

Obama și Hollande : doi aleşi ai minorităților etnice

1 - François Mitterrand a ştiut să beneficieze la timpul său de votul imigranților. El a obţinut prin clientelizare votul comunităţilor etnice, promovând un discurs pretins antirasist, pronunţându-se (fără să o finalizeze însă) pentru dreptul la vot al străinilor la alegerile locale, împânzind teritoriul cu o reţea de asociaţii subvenţionate în numele politicilor urbane.

2 - Fundaţia Terra Nova, la a cărei conducere tocmai a venit François Chérèque, fost şef la CFDT, a mers chiar mai departe: a teoretizat înlocuirea în cadrul electoratului socialist, a electoratului popular francez cu electoratul yuppie ("bobo" - fr.) din cartierele mai selecte, precum şi cu electoratul provenit din imigraţie sau cu cel din teritoriile franceze de peste mări. Aceasta este reţeta electorală care a permis succesul lui François Hollande în mai 2012. Diferenţa de voturi de 1.139.316 faţă de Nicolas Sarkozy, a fost formată de cele 600.000 voturi provenite din teritoriile de peste mări dar şi din voturile musulmanilor, puternic mobilizaţi, care eu votat între 86% şi 93% pentru François Hollande: un președinte ales de o minoritate din rândul francezilor get-beget.

3 - Este adevărat că strategii socialişti au avut ca exemplu campania prezidenţială a lui Obama, care i-a asigurat din 2008 încoace accesul la Casa Albă datorită votului minorităţilor etnice. O strategie de mobilizare rasială a electoratului de culoare şi una de mobilizare culturală a electoratului hispanic i-au permis să redobândească victoria în 2012, chiar dacă 61% dintre bărbaţii albi au votat pentru adversarul său.

4 - În urma acestor rezultate mass-media a pus la îndoială strategia republicanilor, care se opuneau până atunci legalizării statulului emigranţilor clandestini. Presiunea mediatică a dat roade: republicanii tocmai s-au înţeles cu democraţii pentru legalizarea statutului milioanelor de imigranţi ilegali, accelerând astfel procesul de hispanizare al SUA, despre care ne avertizase Samuel Huntington, autorul cărţilor "Cine suntem noi?" şi "Ciocnirea civilizațiilor".

Dreapta, să găsească votanţi în bazinul imigranţilor: marea iluzie!

5 - Nu este nicio îndoială, organele de propagandă franceze – vorbim aici despre mass-media oligarhiei - nu vor pierde niciun prilej pentru a prezenta acest exemplu drept o mişcare "înțeleaptă" a republicanilor, şi va încuraja UMP să se îndrepte către alegătorii imigranți, multiplicând astfel demersurile clienteliste către minorităţi. Tentația există, şi mai mult, promotorii ei, cei precum Le Maire, Jouanno sau NKM fiind răsfăţaţii mass-mediei. Normal, este vorba de mediagogi, de bărbații și femeile a căror prosperitate politică este direct legată de permanenta linguşire din partea mass-mediei.

6 - Fiind atașat suveranităţii şi identităţii franceze (în particular componentei sale culturale și civilizaționale), personal nu pot decât să condamn o astfel de atitudine. Dar aici nu sentimentul meu este cel care contează, ci faptele. Întrebarea este următoarea: independent de principii, a curta electoratul imigrant este pertinent sau nu din punct de vedere electoral pentru forțele de dreapta? Aduce sau nu voturi ? Experimental vorbind, răspunsul este nu. Acest lucru a fost deja încercat şi s-a dovedit a fi ineficient!

7 - Contrar a ceea ce se afirmă mediatic, nici Jean-Marie Le Pen şi nici fiica sa Marine nu sunt câtuşi de puţin rasişti. Jean-Marie Le Pen are chiar o adevărată afecțiune pentru cei care vin din Franța de peste mări și din fostele teritorii franceze. La fiecare ciclu electoral el a visat să capteze o parte din voturile imigranţilor. El a fost primul pe ale cărui liste au fost alese aşa-numitele "minorități vizibile": Soraya Djebbour în 1986, în Île-de-France, apoi Sid-Ahmed Yayaoui, apoi Farid Smahi, fără să le uităm pe Stéphane Durbec sau Huguette Fatna. Aceste gesturi puternice, însoţite de discursurile acompaniatoare, nu au captat niciodată nici cel mai mic izvor electoral. În 2007, Jean-Marie Le Pen a mers şi mai departe: afişul-cheie al campaniei sale prezidențiale a fost o maghrebiană imigrantă. Și, la sfatul lui Alain Soral, un genial intelectual, adept al abordărilor atipice, ultimul "hit" al campaniei a fost la Argenteuil, când Jean-Marie Le Pen a explicat în faţa unei audienţe de femei acoperite cu vălul islamic, că arabii și africanii (imigranţi) sunt "ramuri ale copacului numit Franța". Rezultatul a fost 10,44% din voturi, o catastrofă electorală în care alegătorii tradiționali au fugit, fără a fi înlocuiţi de alegătorii imigranţi!

8 - UMF a avut desigur, aceleași ispite. În primul său guvern, Nicolas Sarkozy a promovat în funcții-cheie pe franco-senegaleza Rama Yade și pe franco-marocana Rachida Dati. Aceste icoane mediatice ale "diversităţii" nu au avut efect electoral asupra comunității lor. Şi nici discursul halucinant ţinut în data de 17 decembrie de Nicolas Sarkozy, în acest templu al meritului republican care este Politehnica. Citez: "Scopul este să înlăturăm tabuul metisajului (interrasial) (...) Nu este o alegere, ci este o obligație. (...) Nu putem face altfel. Cu riscul de a ne confrunta cu probleme considerabile. (...) Trebuie făcută schimbarea (...) peste tot, în același timp - în afaceri, în administraţie, în educație, în partidele politice. Și vom cere rezultate performante. Dacă acest voluntarism republican nu va funcționa, va trebui (sic) ca Republica să treacă la metode mai constrângătoare". Aceasta frenezie în favoarea "discriminării pozitive" nu a adus niciun alegător în mai 2012. Dimpotrivă, nu este stăină, în schimb, de comportamentul multora dintre cei 11.196.503 cu drept de vot care s-au abţinut şi al celor 2.146.408 de alegători care au votat in alb.

9 - Astfel, se explică destul de bine de ce în alegerile naționale atât UMP, cât și FN au căzut din eșec în eșec în încercările lor de a cuceri electoratul imigrant:

- mulţi franco-imigranți rămân ataşaţi în primul rând de rădăcinile lor, deci este normal ca preferinţele lor să meargă către un partid socialist cu accente deschis cosmopolite, mai degrabă decât în favoarea unui partid cu intonaţii naționale; tonalităţile republicane din discursul Frontului Naţional nu pot decat să se adauge disconfortului multor musulmani;
- mulţi franco-imigranţi beneficiază pe larg de binefacerile statului social, domeniu în care stânga are o ofertă mai bună;
- în sfârșit, o majoritate foarte largă de franco-imigranți locuiesc în comune sau sunt clienţi  ai municipalităților de stânga sau de extremă stânga, fiind deci subventionaţi de asociaţiile de stânga sau extremă stânga.

10 - Pe scurt, ca atât UMP cât şi FN să câştige o parte semnificativă a electoratului pe care prietenul nostru Laulan a numit-o TAM - Turcia / Africa / Maghreb - este o provocare. Doar o minoritate a minorităților, şi anume cea integrată, cea mai bine asimilată, este probabil să voteze pentru partidele care poartă sau afișează un mesaj patriotic. În acest caz, discursul tradițional al UMP sau FN trebuie să placă mai mult decât contorsiunile clienteliste. Acelaşi raționament este valabil şi pentru minoritatea asiatică, al cărei comportament este câteodată diferențiat şi prost cunoscut, dar şi mai puțin ostil partidelor de dreapta. În ceea ce privește imigranții de origine europeană - spaniolă, italiană, portugheză și poloneză – cei de origine europeană au același comportament electoral ca şi cel al francezilor de baştină.

Armata de rezervă a absenteiştilor

11 - Hai să facem un pic de  aritmetică, dacă nu va supăraţi: în SUA, minoritățile etnice reprezintă deja mai mult de 20% din electorat. În Franța "TAM" nu se ajunge încă la 10%. Cu toate acestea, în turul doi al ultimelor alegeri prezidențiale din mai 2012, 29% dintre alegători au absentat sau au votat în alb, sau au avut vot nul. Abținerile s-au ridicat la 47% în alegerile parlamentare şi la mai mult de 50% dintre votanţii tineri şi activi. Peste 50% dintre cei cu vârsta sub patruzeci și patru de ani şi peste 50% dintre angajaţi şi muncitori. Este vorba de un electorat care nu conştientizează suficient, sau e dezamăgit de ofertele politice. Aceasta este armata de rezervă a dreptei de mâine, sau poate mai probabil a populiştilor ... cu condiția să adopte o schimbare radicală de strategie pentru a construi o majoritate sociologică, o majoritate ideologică, o majoritate strategică și o majoritate numerică.

Majoritatea sociologică: Franţa autohtonă şi Franţa periferiilor

12 - Majoritatea sociologică trebuie mai întâi să fie găsită în majoritatea etnică a Franței: francezii de origine franceză sau în sens mai larg, francezii de origine europeană, întrucât francezii de origine italiană, spaniolă sau portugheză votează ca şi franco-francezii. Trebuie deci să ne adresăm Franței native, franco-europenilor care manifestă o preferinţă clară pentru tradițiile, obiceiurile, gusturile lor, cultura lor şi religia lor. Acest discurs, de altfel, nu va fi respins de cei care vin din sudul Mediteranei atunci când devin complet asimilaţi.

13 - Majoritatea sociologică poate fi căutată de asemenea în suburbiile din Franța, în Franța care suferă. În Franța claselor populare şi de mijloc. În Franța care lucrează, care a lucrat sau care este în căutare de muncă, în zonele industriale aflate în criză. În Franța ostracizată de propaganda neîncetată a mass-mediei oligarhiei. Acolo este un rezervor electoral formidabil, în special din rândul absenteiştilor: 47,60% dintre alegători în al doilea tur al alegerilor legislative din 17 iunie 2012.

Majoritatea ideologică: identitate şi tradiţii

14 - Francezii nu mai cred minciunile care le sunt servite, nu mai cred că "globalizarea aduce fericirea" şi nici că "imigraţia este o şansă pentru Franţa" sau că "revoluţiile arabe vor aduce democraţia". Cu atât mai puţin că ar trebui "să facem loc pentru islam în Franţa". Lumea care vine nu mai este atrasă de dogmele corectitudinii politice. Mersul lumii se supune valorilor contrare: identitate, familie, credinţă, naţiune, protecţionism, cultură, civilizaţie. Opinia publică franceză, în ciuda nedumeririi mass-mediei şi conform sondajelor, este împotriva corectudinii politice, cu două treimi dintre respondenţi.

15 - Toate sondajele de opinie arată o radicalizare a opiniei privind problemele de imigraţie şi de identitate:

- 65% dintre francezi spun că identitatea Franţei s-a fragilizat (sondaj TNS Sofres, Les Echos din 8 februarie 2010).

- 59% dintre respondenţi au fost de acord cu afirmaţia că "Sunt prea mulţi imigranţi în Franţa" (sondaj Way Avizul / CEVIPOF, Le Monde din 1 februarie 2011).

- 65% dintre respondenţi cred că există prea mulţi imigranţi (studiu CEVIPOF între 5-20 decembrie 2012).

- 55% cred că "imigranţii, în general, nu fac eforturi pentru a se integra în Franţa" (sondaj IPSOS Public Affairs/Le Monde/Fundaţia Jean-Jaurès/CEVIPOF, între 9-15 ianuarie 2013).

Desigur, acest lucru se traduce şi mai rău în discursul politic. Pentru un motiv simplu: laţul mediatic se strânge din nou. Este totuşi destul de simplu să se ştie ceea îşi doreşte poporul. Acest lucru este opusul corectudinii politice: imigraţie mai puţină, o reprimare mai severă a infractorilor, o revenire la protecţionism şi mai puţine taxe, o şcoală şi o universitate mai selective şi respect faţă de valorile familiei. Toate acestea sunt coerente: pentru că mai mult protecţionism, mai puţină imigraţie şi o şcoală mai selectivă înseamnă mai puţine cheltuieli şi mai puţine impozite.

Majoritatea strategică

16 - Principalul handicap al dreptei - al curentelor de dreapta - este credibilitatea. În timp a apărut o mare diferenţă între vorbele spuse şi politicile realizate. Această diferenţă explică cele două milioane de voturi care i-au lipsit lui Sarkozy în mai 2012.

17 - Pentru a încerca să recâştige încrederea alegătorilor, va trebui să aibă loc o reconectare cu adevăratele valori:

- curajul: dacă reformele socialiste, mai ales cele societale, sunt considerate ca fiind rele, ele trebuie să fie abrogate. Nu trebuie să mai avem un set de "drepturi câştigate" ("acquis"-uri) sau "progrese" socialiste ireversibile, nici în privinţa pseudo-căsatoriilor homosexuale, nici în ceea ce priveşte drepturile străinilor.

- reciprocitatea: este unul dintre fundamentele relaţiilor umane, în mod constant încălcat de către dreapta timp de douăzeci şi cinci de ani; concret, UMP nu poate cere alegătorilor FN să-i susţină candidaţii (la turul doi) dacă continuă să le spună alor săi la turul al doilea să nu voteze candidatul FN: o separare nu poate fi decât reciprocă;

- încrederea în oameni: este punctul esenţial. Pentru a recâştiga încrederea poporului, dreapta trebuie să arate că are încredere în el şi că îl va implica cu adevărat în procesul legislativ. Primul pas este acela de a oferi posibilitatea referendumului la iniţiativă populară. Trebuie să legifereze că un referendum la iniţiativă populară este posibil din momentul în care este solicitat de cel puţin 500.000 de alegători înregistraţi.

Majoritatea numerică

18 - Este evident că nu trebuie să ne imaginăm că vom putea face cunoscut un astfel de proiect prin intermediul mass-mediei oligarhice, pe care de fapt trebuie s-o denunţăm, ca fiind părtinitoare. Mass-media oligarhiei, iată inamicul! Din fericire, este posibil s-o ocolim, ba chiar s-o evităm complet, datorită mediei alternative.

19 - Dorinţa de emancipare de toxinele mass-mediei a apărut la sfârşitul alegerilor prezidenţiale din Franţa din primăvara anului 2012. În străinătate, unii oameni politici s-au eliberat deja din tirania mass-mediei: în Ungaria, Viktor Orban guvernează din 2010, în ciuda opoziţiei principalelor mijloace mass-media achiziţionate de superclasa mondială; în Belgia, Bart De Wever, şeful partidului naţionalist NVA, a câştigat alegerile municipale din 14 octombrie 2012 şi tocmai a preluat primăria orasului Anvers, după ce a refuzat să participe la mai multe dezbateri ale televiziunilor flamande pe care le-a denunţat ca fiind părtinitoare; în Italia, Beppe Grillo a adunat 25% din voturi fără a trece prin cutia televizorului, ci numai prin mitinguri de stradă şi prin siturile de Internet; în Franţa, un guvern rupt de popor descoperă uluit că mieii blânzi ai Manifestaţiei pentru toţi devin solidari cu lupii tineri ai Primăverii franceze.

20 - A venit timpul ca dreapta să-şi schimbe direcţia şi comportamentul şi să ia apărarea poporului, nu a mass-mediei. Noile tehnologii o permit. Este suficient doar să aibă curaj. Un program vast! Timpul compromisului patetic şi al jumătăţilor de măsură a trecut, pentru că duce la moarte lentă, la "Marea Înlocuire" (Le Grand Remplacement, Renaud Camus). Marea înlocuire a poporului şi a alegătorilor.

Acestea nu mai sunt dorite de popor. Poporul se răscoală împotriva dictaturii minorităţilor etnice şi religioase, sexuale şi sectare, financiare sau mediatice. A venit timpul majorităţii. A venit timpul radicalităţii.

Jean-Yves Le Gallou
Preşedintele Polémia