22 iunie 2010
Sunt tâmpiţi, sau ce ?!
Trei (încă) parlamentari PDL s-au "rătăcit" la o şustă PSDNL, cu ocazia creată de "lansarea primei ediţii din Cartea Blogurilor Politice - Machiavelli.ro".
Este vorba de Dumitru Oprea, Nicuşor Păduraru şi Marius Spînu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
..pentru care este bine că nu avem la guvernare coaliţia roşie PSDNL : Ion Iliescu : Eu aş fi împotrivă Iliescu a fost întrebat cum c...
-
"Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !" Zvon, nezvon, se cam coace o alianţă cu acte-n regulă PSD-PNL-(PC)...
-
La Poiana Brașov, are loc Colegiul Director al PDL. În aceeași stațiune are loc Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai PNL. Să sperăm că nu v...
-
"Extremism" - cuvântul-clişeu folosit de stânga pentru a defini ideile de dreapta. Next time Dem...
-
Hey lucky people, North and South This is your leader, I'm called "the mouth" We're gonna play a game that's funny ...
-
De ceva vreme a început o campanie mediatică pentru susţinerea lui Marius Oprea, directorul IICCR (Institutul pentru Investigarea Crimelor C...
-
Premierul Emil Boc demontează speculaţiile media privind noua lege a pensiilor, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. În interviu ma...
-
"Sanieee, cu zurgălăăăăiii...vine reforma peste noi !" Tupeul acestui individ este din ce în ce mai enervant. Dup...
5 comentarii :
nu l'ai avut si tu in blogroll ?
ca parca la tine il vazusem...
O perioada scurtă, pân ce am observat c apar acolo toate gunoaiele blogosferice PSDNLPC.
Am aflat asta de curând, după ce am văzut ştirea şi am dat un search pe "Cezar Caluschi". :)
Bănuieli, însă, am avut când am văzut proporţia dintre blogurile decente şi celelalte.
Machiavelli.ro, unul din saiturile care a răspîndit "O dezinformare electorală: Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană" http://wp.me/pjejF-XY
@Marius Mioc: A intrat comentariul, dar blogul dă mesajul
Ne pare rău, dar nu putem să vă îndeplinim cererea.
Atunci când raportaţi această eroare la Asistenţă Blogger sau la Grupul Ajutor Blogger, vă rugăm să:
* Descrieţi ce anume făceaţi când aţi primit această eroare.
* Furnizaţi următorul cod de eroare şi următoarele informaţii suplimentare.
bX-o3qgph
Aşa că îl postez cu copy/paste:
mariusmioc (http://mariusmioc.wordpress.com/) a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Sunt tâmpiţi, sau ce ?!":
Machiavelli.ro, unul din saiturile care a răspîndit "O dezinformare electorală: Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană" http://wp.me/pjejF-XY
Răspuns:
Multe dezinformări pe Machiavelli.ro, unele mascate dibaci, invizibile pt. cei neatenţi.
Trimiteți un comentariu