Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Iulian Capsali , pe (noul) său cont Facebook : Un amestec de slugărnicie și arivism, tipic pentru politicianul român, penibilul pesedist ...
-
"Obiectivul meu nu mai este legat de procentele PDL-ului în 2012, obiectivul meu este ieşirea României din criză şi trecerea pe creşter...
-
Marea Spovedanie (I) 11 mai 2014 D upă postarea din 9 mai am primit multe mesaje, și pro, și contra.Cel mai frecvent a fost "re...
-
Lech Kaczynski a rostit un discurs televizat, pe 17 martie 2008, în legătură cu negocierea şi ratificarea tratatului de la Lisabona: ...
-
Înlocuiţi cuvântul "preşedinte" cu "premier". Şi Lupu cu Negoiţă. Pe siteul UNIMEDIA : Vladimir Voronin: Gat...
-
Focus Energetic Datoria totală a României, adică banii pe care îi au de dat înapoi atât firmele, cât şi statul, a ajuns la 99 m...
-
Timpul nu mai avea răbdare... (Marin Preda, Moromeţii , volumul I) Eu încă nu-mi dau seama pe ce se bazează ăştia crezând că s-ar gă...
-
Când asemenea idei nu vă aparţin, dar vă folosiţi de poziţia oficială pentru a le promova în spaţiul comunicării publice internaţionale, se ...
-
O analiză pe siteul Transitions Online : Politics by Other Means by Marius Dragomir 14 December 2009 As the presidential electio...
-
Liderul deputaților PP-DD, Daniel Fenechiu a anunțat, marți, retragerea grupurilor parlamentare ale PP-DD de la prezentarea susținută de p...
7 comentarii :
Eu am intrat deja in depresie ca de altfel si :
http://badeadan.blogspot.com/2010/05/plec-pe-marte.html
O sa dau link la articolul asta la patrupezi.Imi tot cereau acum cateva zile sa le dau exemple de "babuini" din PE.
In clipul asta vor vedea :"plenty of"
Nu-i bine, trebuie acum îndârjire, nu depresie.
Link-ul mai complet este
http://www.youtube.com/profile_videos?user=EUXTV
EUXTV - canal Youtube cu chestiuni de la UE.
Merci frumos pentru link
Ma uit mai tarziu !
Cu plăcere !
Link direct la EUXTV apare şi pe blog (partea dreaptă, în ordine alfabetică, de sus în jos).
Super ! De cand cautam un link direct !
ce scirbos e baroso asta. ma ia cu ameteala ca atunci cind il vad pe iliescu
Răspund acum, că am fost plecat.
Se cam nasoleşte treaba cu UE, vine momentul adevărului.
Trimiteți un comentariu