03 noiembrie 2017

Tăriceanu "nu ştie"

"Vă promit, domnule președinte, că, în ciuda faptului că nu fac bine politicii promovate de dvs.*, mă voi lupta în continuare împreună cu toți oamenii de bună credință pentru demantelarea 'statului paralel', pentru aflarea adevărului despre mecanismele acestui sistem și a participanților la uzurparea puterii alese democratic la alegeri."
 * Ce faaa-cee?! Se autocontrazice...

Tăriceanu i-a scris lui Iohannis un cearceaf (din care am dat citatul cel mai relevant), omologându-l drept tartor al Sistemului, şi pe sine drept opozant. Că, deh, nu mai e Băsescu-n capu' mesei, nu-i mai poţi zice Sistemului Colonial - "Sistem băsist".

Omul crescut în casa masonului Dan Amedeo Lazarescu (tatăl vitreg) şi care ca premier a admis intrarea în UE şi ratificarea Tratatului de la Lisabona, în ambele cazuri fără referendum, a girat privatizări frauduloase ale unor active strategice, a cedat resursele din platoul continental al Mării Negre şi Patrimoniul Gojdu de la Budapesta, acum e mare opozant şi te pomeneşti c-o deveni viitorul candidat prezidenţial PSD-ALDE.

Nici măcar cât Udrea n-are curaj. Ne bate el nouă geamparaua - "nu ştie" cine-i statul paralel...

(Udrea: "Cred că are legătură cu ce vedem că se întâmplă acum în America şi este un plan care, în ceea ce ne priveşte pe noi, a fost influenţat şi implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI, relaţiilor pe care le aveau domnul Coldea, domnul Maior în Statele Unite. A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări.")

Un comentariu :

Riddick spunea...

Cum ziceam aici:

Mă întreb cât mai ţine la public cioaca asta cu "nu ne lasă băsiştii", după două rânduri de alegeri câştigate de forţe "antibăsiste", şi la cinci ani jumate de când a fost dat jos "ultimul guvern băsist" (repus cu Cioloş, 2015-2016). Dar chiar ţinta desemnată este falsă: "băsismul" a fost un eufemism, spre a deturna atenţia de la amestecul extern şi a da vina pe ceva "disposable".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: