Postări
Naivilor care cred că "s-a schimbat ceva la PSD (odată cu plecarea lui Ponta şi stimulat de victoria lui Trump)" le recomand să fie mai circumspecţi şi să se întrebe, de exemplu, cum se face că guvernul GrindeAnus i-a atribuit globalistei Bitchall puteri extraordinare în formularea şi susţinerea mandatelor "de negociere" în cadrul UE, trecând peste MAE. Ana Birchall este un exemplu tipic de agent activist progresist, globalist. Recrutat, format şi apoi folosit, cu conexiuni multiple în Sistemul Global, şi care conduce o fundaţie din reţeaua de ong-uri coordonată de Soros Hillary Clinton. Cu puţin timp înainte de vizita lui la Trump, Dragnea anunţase "reactivarea" lui Mircea Geoană ("Este păcat să se piardă o asemenea expertiză precum cea a lui Mircea Geoană"). Dar Geoană este preşedintele Aspen Institute Romania, parte a reţelei Aspen, think-tank al Partidului Democrat din SUA. PSD a trimis un om în stafful electoral al lui Hillary Clinton, şi tot Dragnea era preşedintele de partid.
Eh... cu Ponta: de când cu puciul eşuat din Turcia, nu-l mai vedem/auzim bântuind prin preajma lui Erdogan. Fiindcă fusese plantat acolo, şi ăla s-a prins, între timp.
Cotidianul:
Mârlănia unui golan politic
Bălăngănindu-se fără rost pe la televiziuni, unde are grijă să ne spună că merge „mai mult prin Europa“, Victor Ponta face pe marele guru al politicii, dând sfaturi, emiţând judecăţi, persiflând în dreapta şi-n stânga, având aerul unui galactic venit să ne explice misterele lumii în care trăim.
Acest personaj are acum oarece cotă de încredere pentru că s-a sucit exact ca Băsescu, cu 180 de grade, faţă de tot ceea ce susţinea până ieri. După ce ani în şir a făcut sluj pe la Bruxelles, acum ciupeşte coarda naţionalistă, ce începe să dea bine la un popor care s-a trezit peste el cu nişte tehnocraţi veniți de nicăieri şi pleacând spre niciunde.
Cât a fost prim-ministru n-a luat o singură măsură şi n-a scos o vorbă despre demnitatea naţională, pe care acum o molfăie ca pe o gumă de mestecat. S-a pus bine către toate azimuturile, crezând că-şi asigură o carieră blindată de peste tot.
Acum, imberbul, sperând că-şi mai albeşte dosarul, întoarce spatele şi istoriei partidului, scriind el, pafaristul care pe-atunci dormea prin parcurile şi gările pariziene, despre ce crede el că era cu FSN-ul în anii ‘90. Acest personaj îşi permite să dea cu tifla la lucruri despre care habar n-are şi vorbeşte despre oameni care au făcut istorie în ţara asta ca despre nişte şosete murdare pe care le schimba el prin vestiarele de baschet ale lui Ghiţă.
Este în plină desfăşurare demolarea ultimei redute care mai ţine de demnitatea românilor – Revoluţia. Încă n-au reuşit s-o bage în vreun MCV şi p-asta… Pentru a fi îngenuncheaţi cu totul, musai trebuie să ni se arate că n-a fost nicio revoluţie, pentru că, nu-i aşa, revolta unui popor de mămăligari nu putea prăbuşi ditamai comunismul. Demolarea este în plină desfăşurare, pe toate părţile, iar Ponta – simţind dincotro bate vântul şi sperând că-şi salvează pielea – a şi pus mâna pe târnăcop…
Având o cultură aproximativă, neputând să ducă o frază până la capăt pentru că nu cred că a citit vreodată vreo carte până la final, Ponta încurcă termenii, speculează fapte de istorie, intră în plasa prostiei cu ştaif şi crede că obţine capital politic înjurându-i pe Iliescu, Roman şi pe ceilalţi cărora el le datorează indirect gloria şi îmbuibarea la care a ajuns acum.
Având în sânge ADN-ul carierismului, Ponta umbla în anii aceia din uşă-n uşă, pe la partide, să-şi caute un loc şi-un scaun, îşi pregătea pixul să semneze pentru PNŢCD-ul de la Buftea, când, deşi n-avea nici caşul şters la gură, marele inspirat Adrian Năstase l-a chemat să-l pună direct şefuleţ prin Guvern. Când şi-a comandat costumele pentru Palatul Victoria, revoluţionara lui mamă, mare om, mare caracter şi ea, l-a întrebat mirată: „Cum, maică, te duci taman la Iliescu, care ne-a bătut în Piaţa Universităţii?“. „Ăştia mi-au dat o şansă, mamă!“, răspundea el, punându-şi papionul la gât…
Pentru el, munca de partid a însemnat clevetirea pe la televiziuni, declaraţiile pe holuri, ubicuitatea prezenţei oriunde se aflau câţiva ziarişti. Produs politic al platourilor de televiziune, Ponta a trecut prin lume ca-n scena cu barca de la inundaţii, plutind fără să înţeleagă despre ce este vorba. Era cu urechile ciulite, ochii mari şi nările dilatate doar la orice adiere care-i putea aduce miros de glorie, imagine şi putere. Carierismul lui devastatator este plămădit din vorbe, din obrăznicii de rating aruncate de prin studiourile TV, în care apărea cu „prietenul Cristi Boureanu“, „reprezentanţii tinerilor“, „noua clasă politică“… Pentru că, în acei ani, încă dădea bine să spui că ai fost ba la Baricadă pe 21, ba la CC pe 22, oportuniştii noii clase politice nu uitau să mintă cum puneau ei garoafe în ţeava de la tancuri la Revoluţie şi cum demonstrau ei în Piaţa Universităţii, pe sub corturi!…
Indiferent de procesele sale penale, acest Ponta rămâne o excrescenţă nefericită apărută pe trunchiul unui partid ce putea avea alt destin fără zguduirile la care l-au supus mai întâi Geoană şi, mai apoi, el. S-a cocoţat în fruntea PSD având în spate o falangă de tineri adunaţi de prin taberele de vară, cu care-l şantaja public pe Adrian Năstase să le facă locuri pe liste la alegerile din 2004. În Parlament a dat mereu din coate, să fie vice – de grup, de Cameră, de popor, de partid… I-a declarat război lui Geoană chiar în dimineaţa de luni de după alegerile prezidenţiale din 2009, deşi îi fusese mâna dreaptă până cu o noapte înainte. Spre uimirea întregii lumi şi mai ales a partidului, Ponta a anunţat că „maşinăria de furtişaguri a lui Băsescu a funcţionat mai bine decât a PSD“. Şi-a băgat în cap, el sau alţii, să pună mâna pe partid. Ezitările lui Năstase din 2009 (ca şi din 2005, când i-a făcut pârtie lui Geoană) l-au adus în situaţia să fie candidatul favorit în faţa unui Geoană care era făcut pilaf după înfrângerea în faţa lui Băsescu. Până la urmă a ajuns să fie „plin“, şi la Partid, şi la Guvern. Armata de sicofanţi cu tuleie, pe care şi-o adunase de pe te miri unde, l-a susţinut, în schimbul promisiunii că vor fi aduşi, toţi grămadă, la caşcaval. Ceea ce s-a şi întâmplat. Pohta ce-a pohtit şi-a îndeplinit-o îmbrăţişându-se cu marele caracter cumătru Oprea, care făcuse cel mai mare rău PSD, trădându-l şi deschizând calea spre guvernare lui Boc I, Boc II ş.a.m.d. N-a contat demnitatea jignită a unui întreg partid, a contat că putea să ajungă el premier cu 7 luni mai devreme.
Şi-a bătut joc de tot ce însemna fibra ideologică a partidului, de criteriile de profesie şi de umanitate, de colegialitatea care domina atmosfera iniţială din partid. A întors pe dos partidul, sub aspectul oamenilor, valorilor, comportamentului. S-a înconjurat de lingăii noi, care-i înlocuiau pe cei ai lui Geoană. Acesta distribuia favorurile la vedere pe diferite „inele“ de servilism, ajunsese să primească bani în birou, la lumina zilei, contra trecerii pe liste, cum arăta o înregistrare care a făcut carieră pe Youtube, în care o vajnică militantă avea grijă să înregistreze scena de pomină, cu o cameră video prinsă la sutien.
A defilat cu tineretul în sus şi-n jos, a făcut apologia juventuţii, a întors spatele fondatorilor partidului, a fracturat generaţiile în partid, a înlocuit colaborarea în sălile de şedinţă cu coteriile de prin cârciumi. Cinismul i-a mers până acolo încât s-a înhăitat la ordin cu un personaj care îl înregistra pe Adrian Năstase cu tehnică montată pe sub haină şi la firma căruia mergea pentru „training în economie“. A numit procurori prin podgorii, şi-a făcut caii senatori, a plantat în vârful partidului şi al instituţiilor guvernamentale personaje şterse, insipide, găunoase, care fac şi azi agenda zilei. A infestat partidul cu acoperiţii ochilor albaştri, a transformat serviciile secrete în Direcţia de Cadre a partidului.
A torpilat interesele partidului şi ale ţării, dându-i un bodicek lui Crin Antonescu din USL, refuzând numirea lui Iohannis ca vicepremier, preluând ca un chelner lista cu comanda de la Barroso, semnând pactul ruşinii politice cu Băsescu. Acesta, după ce fusese scuipat între ochi de un popor întreg la referendum, s-a dus zâmbitor la Bruxelles, mai curat şi mai uscat, dându-i lui Schultz, chiar pe podium, la poza de familie, în văzul întregii lumi, documentul salvării sale.
Văzându-se sus de tot, se bătea pe burtă, râgâind a satisfacţie lăuntrică, şi socotea adesea cu voce tare câte decenii de politică la vârf mai are el în faţă, comparându-şi vârsta cu a lui Iliescu… A făcut pact vizibil şi invizibil cu Binomul, pe care l-a alimentat cu bani şi ordonanţe ale puterii, a triplat salariile procurorilor, a băgat SRI-işti la ANAF şi DIGIPI, s-a încuscrit cu Sistemul, i-a avut naşi ba pe Maior, ba pe Oprea, s-a recăsătorit cu o stea al cărei tată strălucea pe cerul politicii. Şi-a făcut o megalomanică lansare de campanie chiar de ziua sa de naştere, se credea învingător pe timp de decenii la conducerea ţării, cu tot pământul aşternut la picioare.
Guvernarea lui s-a hrănit şi a trăit exclusiv din osânza de idei şi proiecte adusă de profesorul Florin Georgescu, numit vicepremier tocmai pentru a nu lăsa şandramaua din Palatul Victoria la îndemâna şmecherilor. Omul cu idei şi cu viziune lucra – la fel ca şi la BNR – în sala maşinilor, lăsând caroseriile luxoase să-şi facă mendrele prin faţa camerelor de luat vederi.
Dar, destul de repede, dl Ponta, din vânător a devenit vânat, pentru că Sistemul abia aşteaptă să devoreze asemenea prăzi uşoare, precum acest personaj mistuit de viciul puterii şi al carierismului.
Exponent strălucit al unei generaţii veroase şi carieriste, în căutare febrilă de funcţii tot mai înalte, punându-şi pe CV-uri tot felul de firme luminoase peste rafturi goale, Ponta reprezintă unul dintre acele eşecuri pe care viaţa le transformă în proverbe. Nu-l băgam în seamă, mai ales că niciodată n-am lovit în oamenii căzuţi. Dar el nu este un căzut. Sau se face că nu este căzut. Însă mârlăniile pe care le debitează la adresa unor vremuri pe care nu le înţelege şi a unor oameni pe care nu este educat să-i aprecieze m-au determinat să iau atitudine.
Nevoia de atitudine nu este prescrisă pentru nimeni. Şi să nu conteze nimeni, niciodată, pe laşitatea tuturor…
Eh... cu Ponta: de când cu puciul eşuat din Turcia, nu-l mai vedem/auzim bântuind prin preajma lui Erdogan. Fiindcă fusese plantat acolo, şi ăla s-a prins, între timp.
Cotidianul:
Mârlănia unui golan politic
Bălăngănindu-se fără rost pe la televiziuni, unde are grijă să ne spună că merge „mai mult prin Europa“, Victor Ponta face pe marele guru al politicii, dând sfaturi, emiţând judecăţi, persiflând în dreapta şi-n stânga, având aerul unui galactic venit să ne explice misterele lumii în care trăim.
Acest personaj are acum oarece cotă de încredere pentru că s-a sucit exact ca Băsescu, cu 180 de grade, faţă de tot ceea ce susţinea până ieri. După ce ani în şir a făcut sluj pe la Bruxelles, acum ciupeşte coarda naţionalistă, ce începe să dea bine la un popor care s-a trezit peste el cu nişte tehnocraţi veniți de nicăieri şi pleacând spre niciunde.
Cât a fost prim-ministru n-a luat o singură măsură şi n-a scos o vorbă despre demnitatea naţională, pe care acum o molfăie ca pe o gumă de mestecat. S-a pus bine către toate azimuturile, crezând că-şi asigură o carieră blindată de peste tot.
Acum, imberbul, sperând că-şi mai albeşte dosarul, întoarce spatele şi istoriei partidului, scriind el, pafaristul care pe-atunci dormea prin parcurile şi gările pariziene, despre ce crede el că era cu FSN-ul în anii ‘90. Acest personaj îşi permite să dea cu tifla la lucruri despre care habar n-are şi vorbeşte despre oameni care au făcut istorie în ţara asta ca despre nişte şosete murdare pe care le schimba el prin vestiarele de baschet ale lui Ghiţă.
Este în plină desfăşurare demolarea ultimei redute care mai ţine de demnitatea românilor – Revoluţia. Încă n-au reuşit s-o bage în vreun MCV şi p-asta… Pentru a fi îngenuncheaţi cu totul, musai trebuie să ni se arate că n-a fost nicio revoluţie, pentru că, nu-i aşa, revolta unui popor de mămăligari nu putea prăbuşi ditamai comunismul. Demolarea este în plină desfăşurare, pe toate părţile, iar Ponta – simţind dincotro bate vântul şi sperând că-şi salvează pielea – a şi pus mâna pe târnăcop…
Având o cultură aproximativă, neputând să ducă o frază până la capăt pentru că nu cred că a citit vreodată vreo carte până la final, Ponta încurcă termenii, speculează fapte de istorie, intră în plasa prostiei cu ştaif şi crede că obţine capital politic înjurându-i pe Iliescu, Roman şi pe ceilalţi cărora el le datorează indirect gloria şi îmbuibarea la care a ajuns acum.
Având în sânge ADN-ul carierismului, Ponta umbla în anii aceia din uşă-n uşă, pe la partide, să-şi caute un loc şi-un scaun, îşi pregătea pixul să semneze pentru PNŢCD-ul de la Buftea, când, deşi n-avea nici caşul şters la gură, marele inspirat Adrian Năstase l-a chemat să-l pună direct şefuleţ prin Guvern. Când şi-a comandat costumele pentru Palatul Victoria, revoluţionara lui mamă, mare om, mare caracter şi ea, l-a întrebat mirată: „Cum, maică, te duci taman la Iliescu, care ne-a bătut în Piaţa Universităţii?“. „Ăştia mi-au dat o şansă, mamă!“, răspundea el, punându-şi papionul la gât…
Pentru el, munca de partid a însemnat clevetirea pe la televiziuni, declaraţiile pe holuri, ubicuitatea prezenţei oriunde se aflau câţiva ziarişti. Produs politic al platourilor de televiziune, Ponta a trecut prin lume ca-n scena cu barca de la inundaţii, plutind fără să înţeleagă despre ce este vorba. Era cu urechile ciulite, ochii mari şi nările dilatate doar la orice adiere care-i putea aduce miros de glorie, imagine şi putere. Carierismul lui devastatator este plămădit din vorbe, din obrăznicii de rating aruncate de prin studiourile TV, în care apărea cu „prietenul Cristi Boureanu“, „reprezentanţii tinerilor“, „noua clasă politică“… Pentru că, în acei ani, încă dădea bine să spui că ai fost ba la Baricadă pe 21, ba la CC pe 22, oportuniştii noii clase politice nu uitau să mintă cum puneau ei garoafe în ţeava de la tancuri la Revoluţie şi cum demonstrau ei în Piaţa Universităţii, pe sub corturi!…
Indiferent de procesele sale penale, acest Ponta rămâne o excrescenţă nefericită apărută pe trunchiul unui partid ce putea avea alt destin fără zguduirile la care l-au supus mai întâi Geoană şi, mai apoi, el. S-a cocoţat în fruntea PSD având în spate o falangă de tineri adunaţi de prin taberele de vară, cu care-l şantaja public pe Adrian Năstase să le facă locuri pe liste la alegerile din 2004. În Parlament a dat mereu din coate, să fie vice – de grup, de Cameră, de popor, de partid… I-a declarat război lui Geoană chiar în dimineaţa de luni de după alegerile prezidenţiale din 2009, deşi îi fusese mâna dreaptă până cu o noapte înainte. Spre uimirea întregii lumi şi mai ales a partidului, Ponta a anunţat că „maşinăria de furtişaguri a lui Băsescu a funcţionat mai bine decât a PSD“. Şi-a băgat în cap, el sau alţii, să pună mâna pe partid. Ezitările lui Năstase din 2009 (ca şi din 2005, când i-a făcut pârtie lui Geoană) l-au adus în situaţia să fie candidatul favorit în faţa unui Geoană care era făcut pilaf după înfrângerea în faţa lui Băsescu. Până la urmă a ajuns să fie „plin“, şi la Partid, şi la Guvern. Armata de sicofanţi cu tuleie, pe care şi-o adunase de pe te miri unde, l-a susţinut, în schimbul promisiunii că vor fi aduşi, toţi grămadă, la caşcaval. Ceea ce s-a şi întâmplat. Pohta ce-a pohtit şi-a îndeplinit-o îmbrăţişându-se cu marele caracter cumătru Oprea, care făcuse cel mai mare rău PSD, trădându-l şi deschizând calea spre guvernare lui Boc I, Boc II ş.a.m.d. N-a contat demnitatea jignită a unui întreg partid, a contat că putea să ajungă el premier cu 7 luni mai devreme.
Şi-a bătut joc de tot ce însemna fibra ideologică a partidului, de criteriile de profesie şi de umanitate, de colegialitatea care domina atmosfera iniţială din partid. A întors pe dos partidul, sub aspectul oamenilor, valorilor, comportamentului. S-a înconjurat de lingăii noi, care-i înlocuiau pe cei ai lui Geoană. Acesta distribuia favorurile la vedere pe diferite „inele“ de servilism, ajunsese să primească bani în birou, la lumina zilei, contra trecerii pe liste, cum arăta o înregistrare care a făcut carieră pe Youtube, în care o vajnică militantă avea grijă să înregistreze scena de pomină, cu o cameră video prinsă la sutien.
A defilat cu tineretul în sus şi-n jos, a făcut apologia juventuţii, a întors spatele fondatorilor partidului, a fracturat generaţiile în partid, a înlocuit colaborarea în sălile de şedinţă cu coteriile de prin cârciumi. Cinismul i-a mers până acolo încât s-a înhăitat la ordin cu un personaj care îl înregistra pe Adrian Năstase cu tehnică montată pe sub haină şi la firma căruia mergea pentru „training în economie“. A numit procurori prin podgorii, şi-a făcut caii senatori, a plantat în vârful partidului şi al instituţiilor guvernamentale personaje şterse, insipide, găunoase, care fac şi azi agenda zilei. A infestat partidul cu acoperiţii ochilor albaştri, a transformat serviciile secrete în Direcţia de Cadre a partidului.
A torpilat interesele partidului şi ale ţării, dându-i un bodicek lui Crin Antonescu din USL, refuzând numirea lui Iohannis ca vicepremier, preluând ca un chelner lista cu comanda de la Barroso, semnând pactul ruşinii politice cu Băsescu. Acesta, după ce fusese scuipat între ochi de un popor întreg la referendum, s-a dus zâmbitor la Bruxelles, mai curat şi mai uscat, dându-i lui Schultz, chiar pe podium, la poza de familie, în văzul întregii lumi, documentul salvării sale.
Văzându-se sus de tot, se bătea pe burtă, râgâind a satisfacţie lăuntrică, şi socotea adesea cu voce tare câte decenii de politică la vârf mai are el în faţă, comparându-şi vârsta cu a lui Iliescu… A făcut pact vizibil şi invizibil cu Binomul, pe care l-a alimentat cu bani şi ordonanţe ale puterii, a triplat salariile procurorilor, a băgat SRI-işti la ANAF şi DIGIPI, s-a încuscrit cu Sistemul, i-a avut naşi ba pe Maior, ba pe Oprea, s-a recăsătorit cu o stea al cărei tată strălucea pe cerul politicii. Şi-a făcut o megalomanică lansare de campanie chiar de ziua sa de naştere, se credea învingător pe timp de decenii la conducerea ţării, cu tot pământul aşternut la picioare.
Guvernarea lui s-a hrănit şi a trăit exclusiv din osânza de idei şi proiecte adusă de profesorul Florin Georgescu, numit vicepremier tocmai pentru a nu lăsa şandramaua din Palatul Victoria la îndemâna şmecherilor. Omul cu idei şi cu viziune lucra – la fel ca şi la BNR – în sala maşinilor, lăsând caroseriile luxoase să-şi facă mendrele prin faţa camerelor de luat vederi.
Dar, destul de repede, dl Ponta, din vânător a devenit vânat, pentru că Sistemul abia aşteaptă să devoreze asemenea prăzi uşoare, precum acest personaj mistuit de viciul puterii şi al carierismului.
Exponent strălucit al unei generaţii veroase şi carieriste, în căutare febrilă de funcţii tot mai înalte, punându-şi pe CV-uri tot felul de firme luminoase peste rafturi goale, Ponta reprezintă unul dintre acele eşecuri pe care viaţa le transformă în proverbe. Nu-l băgam în seamă, mai ales că niciodată n-am lovit în oamenii căzuţi. Dar el nu este un căzut. Sau se face că nu este căzut. Însă mârlăniile pe care le debitează la adresa unor vremuri pe care nu le înţelege şi a unor oameni pe care nu este educat să-i aprecieze m-au determinat să iau atitudine.
Nevoia de atitudine nu este prescrisă pentru nimeni. Şi să nu conteze nimeni, niciodată, pe laşitatea tuturor…
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu