06 mai 2015

Adoptarea euro, un pas spre înstrăinarea resurselor strategice


Cu euro adoptat România va depinde de banii pompați de BCE. BNR nu va mai putea oferi linii nelimitate de credit băncilor locale, în ideea că acestea vor împrumuta la rândul lor statul cumparandu-i ceritificatele de trezorerie, ci băncile vor trebui să întindă mâna la BCE pentru a primi noi credite. Iar dacă parametri macro nu arată bine, dacă există deficite cam mari, ei bine, atunci România va trebui să facă niște reforme pentru a le îmbunătăți, niște privatizări și vânzări prin bursă, contați pe FMI pentru asta.
Cotidianul: 

La ce bun mai ai politică fiscală când ți-ai pierdut dreptul să faci propria politică economică și monetară ?
Odată cu aderarea la UE România a pierdut dreptul la o politică economică proprie. Vezi cât de greu s-au acceptat derogări pentru populație la calendarul liberalizării prețurilor la gaze, creșterea cotei de energie verde care ne-a umflat facturile la electricitate, cum mor încet-încet rămășițele industriei românești pentru că autoritățile n-au voie să umble la ajutoarele de stat. Oricum, naționalismul economic e ceva rău ne avertizează prompt cerberii media. Ne rămăsese politca monetară-mulțumită căreia în timpul crizei am putut să mai reglăm câte ceva cu ajutorul cursului nelăsând totul pe seama reducerilor de salarii și pensii și creșterii impozitelor ca în Grecia și politica fiscală-pe care oricum am folosit-o până acum mai mult în folosul intereselor corporatiste (vezi redevențele minuscule la petrol și gaze, cota unică, preconizata renunțare la taxa pe stâlp și impozitul pe dividende) decât în favoarea cetățeanului.

Ei bine, în curând vom rămâne doar cu politica fiscală, cea monetară urmând să devină amintire odată cu adoptarea euro. România a trasmis Comisiei Europene programul de convergență la euro, cu 2019 bătut în cuie (vezi aici) iar Mugur Isărescu, deși mimează fariseic prin discursuri necesitatea obținerii consensului politic, anunța răspicat reducerea rezervelor minime obligatorii la 2%, ca în uniunea monetară, în următorul an și jumătate, deși până în 2019 e ceva mai mult. În paranteză fie spus, scăderea la 2% a RMO (de la 14% la valută și 10% la lei în prezent), încheie apoteotic bula creditului încurajată discret de BNR în 2007 prin creșterea raportului rată/venituri la peste 100%. Cum se vede, blocarea unor sume mai mari în RMO-uri n-avea de ce să descurajeze prea mult bancherii în a oferi credite îndoielnice de vreme ce aderarea apropiată la euro urma să le ofere banii înapoi relativ repede.

Ce legătură este însă între adoptarea euro și renunțarea la resursele pe care statul le mai deține și mă refer aici la gaze (Romgaz), hidrocentrale (Hidroelectrica), cărbune (CN Oltenia) dar și la pachetele de control din Transelectrica, Electrica și Transgaz? Păi, să ne uităm din nou la Grecia. Va amintiți cum i se sugerase Atenei pe vârful crizei financiare să privatizeze niște insule? Cam așa se întâmplă când statul e dator, are nevoie de surse noi de finanțare iar FMI vine să sugereze măsuri de “creștere a eficienței” în economie.

Cu euro adoptat România va depinde de banii pompați de BCE. BNR nu va mai putea oferi linii nelimitate de credit băncilor locale, în ideea că acestea vor împrumuta la rândul lor statul cumparandu-i ceritificatele de trezorerie, ci băncile vor trebui să întindă mâna la BCE pentru a primi noi credite. Iar dacă parametri macro nu arată bine, dacă există deficite cam mari, ei bine, atunci România va trebui să facă niște reforme pentru a le îmbunătăți, niște privatizări și vânzări prin bursă, contați pe FMI pentru asta.

Și ce privatizări și vânzări prin bursă ne-au mai rămas? Păi, Hidroelectrica, CN Oltenia, Cuprumin, eventual CFR Marfă, plus pachete adiționale la Romgaz, Electrica, Transgaz, Translectrica-deja listate-până statul pierde controlul și devine acționar decorativ cum este în prezent la SNP Petrom. Sigur, nu ne vom limita la nevoie doar la decizii economice, probabil vom puncta și la capitolul decizii militare în apropiatul conflict din Ucraina, la o eventuală ofensivă a armatelor ucrainiene eliberatoare a Donbasului și Crimeii. Doar suntem parteneri strategici de nădejde, nu?

2 comentarii :

Anonim G spunea...

http://news.russiatoday.ro/acest-articol-nu-ar-fi-trebuit-sa-apara-pe-russiatoday-ro/

Clar, nu ???

Riddick spunea...

Unele-s clare, altele - nu. Articolul are "şopârle", cea mai flagrantă fiind atacul la Viktor Orban. Nu că ungurii sau Orban n-ar vrea Transilvania, dar sunt prea încolţiţi de alte probleme ca să încerce ceva acum sau în viitorul apropiat. Îşi apără - deocamdată - propria poziţie de putere, atacată de "anumite forţe".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):