10 ianuarie 2015

"Pe mine nu mă cheamă Charlie; sunt înarmat"


Dintre cei 12 morţi de la Charlie Hebdo nu erau înarmaţi decât doi. Ambii, poliţişti, şi numai unul avea acolo misiune permanentă, ca bodyguard al unuia dintre redactori. După incendierea fostului sediu (2011) şi numeroasele ameninţări, se poate spune că şi legislaţia draconică (franceză şi UEistă) în domeniul armelor de foc a contribuit la măcar o parte din numărul de morţi. Presupunând că li s-ar fi refuzat autorizarea de a purta arme, sau că n-ar fi întreprins demersuri în acest sens ştiind ce dificultăţi sunt la aprobare.
 


Din State, treaba e văzută exact aşa cum este:

2 comentarii :

Riddick spunea...

Yeah, About That "You'd Stand No Chance" Line...

Really? [More]

Why do you think they so desperately want us disarmed?

Armed citizens protective of their rights scare the crap out of totalitarians who know exactly what they're doing. That Prozi comment trolls seem to believe otherwise is more a testament to their profound ignorance than anything, and they're not the ones who matter.

http://waronguns.blogspot.ro/2015/01/yeah-about-that-youd-stand-no-chance.html

Riddick spunea...


Abordarea franceză: "Je suis CHARLOT".

http://riddickro.blogspot.ro/2015/01/je-suis-charlot.html

http://www.laplumeagratter.fr/2015/01/10/coiffee-au-poteau-par-la-belle-altana-la-plume-un-peu-charlot-garde-le-sourire/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: