Cum de am ajuns ca nici măcar gratis leul să nu mai valoreze nimic?

Ziarul Financiar:

„Este foarte frumos proiectul dumneavoastră, dar am o întrebare. De ce evaluaţi companiile în euro şi nu în lei, nu suntem în România?“, i-a spus Jacek Rostowski, invitatul special al Galei ZF, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, unuia dintre invitaţi.

Rostowski, fost ministru de finanţe al Poloniei în perioada 2007-2013, omul care a asigurat finanţele acestei ţări astfel încât a rămas continuu pe creştere economică, chiar şi în criză, a văzut „ciudăţenia“ pe care noi, obişnuiţi zi de zi să ne măsurăm performanţele cu rigle străine, nu o vedeam.

Cum să vorbeşti despre un proiect „România 5% creştere economică“, cum să fii un ziar care îşi poartă de 16 ani în logo-ul său leul, dacă în „produsul-far“, şi anume ZF Topul celor mai valoroase companii din România, publicat în fiecare an în noiembrie, la aniversarea înfiinţării ziarului, valorile sunt în euro?

Ziarul Financiar îşi asumă de 1 decembrie 2014 un obiectiv pentru ţară: trecerea completă la leu. De astăzi vom publica rezultate financiare ale companiilor din România numai în lei

„Eşti român, plăteşti în lei şi te exprimi în lei.“ De ce noi ne-am învăţat să nu avem încredere în propria monedă, de ce oare ne este atât de greu să vorbim despre rezultatele unei companii în lei şi ne este atât de uşor să ne raportăm la monede străine precum dolarul până în 2000 şi euro de atunci încoace?

Şi nici măcar de la introducerea aşa-numitului „leu greu“ în 2005 - iată, în iulie 2015 vor fi 10 ani de la „Noaptea Leului Greu“ - leul românesc nu a reuşit să se impună ca unică monedă de referinţă şi reper de preţ în toate sectoarele economice din România.

Poate ar fi explicabil la case sau maşini - deşi în Ungaria sau Polonia preţurile la Logan sunt în forinţi şi zloţi, numai în România, locul de producţie al maşinii, sunt în euro! - dar cum de acceptăm zi de zi preţuri la telecom sau diverse servicii în euro?

S-a ajuns până acolo încât nici măcar când oferta este de 0 să nu fie exprimată în lei, ci tot în euro, adică nici măcar gratis leul nu mai valorează nimic, după cum se vede în pagina 19 de astăzi a Ziarului Financiar.

Nu este vina lor că ne pun preţuri în euro, ci a noastră că le acceptăm în România şi a faptului că nimeni, nici de la Banca Naţională - ca părinte al leului românesc -, nici de la Autoritatea de Protecţie a Consumatorului, nu îşi pune problema de ce se afişează astfel de preţuri.

Este adevărat că, aşa după cum chiar operatorii telecom explică, dat fiind că în toată economia costurile sunt exprimate în euro, mai puţin cele salariale, exprimarea preţurilor în euro ar avea o justificare.

Dar de undeva trebuie început. Este problema companiilor să îşi optimizeze achiziţiile şi să administreze fluctuaţiile de curs, şi nu a consumatorului român.

Cum ar fi dacă un exportator de mere din Polonia şi-ar fixa preţul la mere în România în zloţi, pentru că toate preţurile sale sunt în zloţi?

Este o slăbiciune a liderilor noştri că acceptă această situaţie. Atâta timp cât 99% dintre români câştigă în lei, de ce să fie ei nevoiţi să îşi calculeze tot timpul preţurile la telecom, la maşină sau la servicii turistice în funcţie de fluctuaţia leu/euro, care în niciun caz nu este sub controlul lor?
La ce bun o Bancă Naţională şi un leu naţional dacă nu îl folosim şi nu avem încredere în el zi de zi?

Mai ales că din 2005 încoace leul se învârte faţă de euro într-o bandă de plus-minus 20%, dobânzile de politică monetară şi inflaţia au ajuns la niveluri occidentale, iar creditele în lei încep să fie preferate celor în euro.

Chiar dacă ne asumăm ca obiectiv, şi trebuie să ne asumăm, trecerea la euro cât mai rapidă, folosirea leului este un semnal de încredere în instituţiile noastre vitale, cum ar fi Banca Naţională, şi până la urmă un indicator al încrederii în noi înşine, de care avem de fapt cea mai mare nevoie.