29 noiembrie 2014

România se învarte în gol în jurul soarelui. Cine este soarele?



Băi, bizonilor... Chiar nu v-au ajuns 25 de ani în care v-au păcălit ca pe nişte copii handicapaţi, de i-aţi rotit la putere pe aceiaşi ?!

Naţional:

Departati-va un pic. Doi pasi in spate, sa vedeti in ansamblu. Suntem blocati. Stam proptiti si ridicoli. Am discreditat si prabusirea. Nimic nu ne mai misca. De ridicat, nu se mai ridica nimeni. Dar atarnam frumos. E ceremonie!

Presa tabloida se zbate gratios, pe viata si pe moarte. De vreo trei-patru ani, n-au mai iesit din trei-patru subiecte. Si mai nou, doi manelisti. Televiziuni, zeci de emisiuni, trei sau patru ziare, practic sute de oameni, traind din trei sau patru gagicute. Si ele, din trei sau patru idei. Le pun acolo, le iau de dincolo, le invart, le zapacesc. Lumea casca gura! Vast program! Trecem la fotbal. L-a rezolvat justitia. Sase canale sport. 100 de analisti. Zeci de prezentatori. Trei ziare, patru site-uri. Toate vorbind despre doua-trei echipe, ale caror meciuri nu le vede nimeni. Rasul de pe lume. Mari comici, mici ecrane. Sau invers! Politica. Jocuri de putere si sinteza zilei. Patru televiziuni. Sute de prezentatori. O mie de analisti, plus Mugur Ciuvica. Toti gestionand cu seriozitate, trei probleme: justitia si inca una. Nu mai stiu care. Romania se invarte in gol in jurul soarelui. Cine este soarele? Aici e intrebarea. Cine este soarele? Ca il vedem si nu e. Lasati, ca va fi bine!

4 comentarii :

Anonim G spunea...

Halal cap !!!
Oul lui Columb !
Or fi mai multi de astia, ca sa stim daca mai trebuie sa speram ?!

Riddick spunea...

Ce să mai sperăm ?! Ne-am băgat capu'-n laţ şi ne rugăm de trecători să-mpingă scăunelul...

Riddick spunea...

A români sau de ce-a ales I.L. Caragiale să-şi proptească ultimii şapte ani prin Berlin

Românirea dospeşte istoric. Si isteric.

Exilat de băşcălia miştoului şi a şmecheriei în chiar ţara unde ele înseamnă stil, părintele dialogurilor absurde a fost trenul de aterizare al avionului cu care speriam, noi, norii. De unde încă aşteptăm să plouă-apă, ca s-avem d-ale gurii. Nu el este actual. Noi suntem neschimbaţii. Mitică a murit de mult. N-a apucat boarea sovietelor. Îl vedeaţi respirând cu torţionarii ori cu Periclele carpatin împleticit în limba română? Bulă n-a fost decât un biet Hopa-Mitică. În ton cu vremurile. Avea ştiinţa supravieţuirii. Epigonii lui au năpădit locul. Suntem – prea mulţi dintre noi - d-ai lu’ Nimică. Mârlani de toate sudorile se înghesuie la taraba mâinilor întinse, doar-doar. Românirea dospeşte istoric. si isteric. Am trecut, ca gâsca prin baltă, de la trib la norod. Chiar dacă ne lipsea idealul. Aidoma norocoşilor puradei care-şi sorb nasul. Popor n-am ajuns a fi. Dar la ce foloseşte, când toţi ceilalţi cred că da?! Preaiubim adunătura de tip „La Moşi“. Ne ţinem bine de gaşcă.

N-avem cuvânt. Patria nu ne este cetate, ci pubelă. Omul bidimensional care suntem nu are nici cultura întrebării, nici cultul dialogului. El ştie. Regula e „Lasă!“. Tinerii n-au aflat de Capra cu trei iezi. Nu e corectă politic. Ei sunt ca iedul cu trei capre. A rămâne indiferent nu îngroapă vreun baci mioritic, dar nici nu salvează Ane. Ce ridicăm azi oricum cade mâine. Altfel, mâinele ne-ar fi străin. Sacrificiul e bun de predat altora, nu de încercat pe piele proprie. Nevoia de libertate se traduce prin nevoia de securitate. N-avem idei, ci doar ticuri verbale. Se poate rezista cu neruşinea câinilor vagabonzi – mascota RO -, îmbârligaţi în lene şi laşitate. Secundele demnităţii noastre au durat cât cioara-n par. Avem trufia abisală de a crede că nu-i la nimeni ca la noi. Cu apa murdară, n-am aruncat doar copilul, ci şi copaia. Aici s-a revărsat norocul, ca mana, şi l-am vânturat ca pleava. Minciunile celor care ne-au şi ne conduc îmbracă o tandră candoare când ies, ca domnişoarele de pension, în public. Locul excitaţiilor noastre a devenit mall-ul. Mârlanul apocaliptic e astăzi computaţional şi se asmute către orice dâră de bun-gust. Timpul nostru a amuţit şi a amorţit. Grotescul şi ridicolul nu dor. Sărăcia ar fi de tratat, nu de apărat. Ar trebui coborât din spatele mâţei pe care-o călărim, trăgând-o de coadă. Am ridicat compromiterea, de sine şi de celălalt, la rang de artă.

[...]

Riddick spunea...

continuare:

Hămesenia se asortează cu mândria. Fără căinţă. Ne place foartebinele, fără a şti cum e binele. Valorile trebuie, degrabă, stuchite. Trăim în ţara lui pe (din) dos. Fofilatul, păcălitul, fentatul şi mentalitatea de slugă ne vin turnate. Savurăm orgasmul mizeriei, al dispreţului, al ignoranţei. Mahalaua transpiră a cartier-ghenă. Lumea noastră e, mereu, cealaltă. Îndrugăm, pe burta goală, verzi-uscate. Dusul de nas şi reducerea la onomatopee par simpatice. Jucăm tontoroiul pe cel de alături. „A te face că“ e ismeneala besmetică a unora care-şi adoră încurcala. N-avem cheag şi nici caşul nu se face fără. „Ei, aş!“ e alunecarea mirată prin seculi. Învârtitu-n juru-cozii. TARE-le nostru vine de la tară. Avem complexul bănuielii. Sfinţii nu ne clipesc la-njurătură.

Actualitatea nu ne doare. Nici întinsul mâinii. Ne-am condamnat la neisprăvenie. Suntem aburiţi şi abulici. Trăim o Ro-Mânie. O lamentatio in integrum. Valoarea trebuie bagatelizată, nimicul aruncat în ochi. Arătăm ca un Tezeu ale cărui izmene deşirate se fac firul Ariadnei: avem nu soluţii, ci SOLUTIA. Nu contează cât risipim, dacă o facem cu capul plecat. Senin, cu legea pe lege călcând. Iubim codoşenia, şterpelind de unde şi cât să nu se vadă. Îngunoierea grătarelor stârneşte simţurile, nu satură.

Suntem emoţionali ca Zoe şi mitologizăm ca Leonida. Ne-au călcat, mereu, alte şi alte imperii. Ne siluie bunul simţ, respectul, modestia, discreţia, onoarea. Nu mai avem cuvinte, iar fiinţa ne-a căzut ofilită în obosela nefacerii. Cu noi, Dumnezeu pierdea-câştigând pariul Iov. Sisif autohton, Manole are vocaţia verticalităţii. Mitică a murit. Fluturele a redevenit larvă.

P.S.: Ca tot optimistul bine temperat, sper să mai avem unde cădea, s-avem de-nălţare.

http://taranulamar.blogspot.ro/2012/12/a-romani-sau-de-ce-ales-il-caragiale-sa.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ştefan Vlaston, 2013: "Chiar evoluţia spre SUE, Statele Unite ale Europei, cu cedări de suveranitate, este benefică pentru România. Lăsată de capul ei, cu un popor pasiv, care nu ştie să-şi apere democraţia şi statul de drept, se pot întâmpla oricând evenimente precum cele din vara 2012, când justiţia, statul de drept, democraţia, au fost puse într-un imens pericol şi doar intervenţiile UE şi SUA ne-au salvat de la derapajul spre o nouă dictatură, machiată şi fardată ca fiind 'democraţie originală'."


Ştefan Vlaston, 2015 ("Statele Unite ale Europei, acum ori niciodată"): "Este momentul adevărului. Avem nevoie de un nou proiect, un nou tratat, pentru constituirea Statelor Unite ale Europei (SUE). Cu reguli clare, cu avantaje clare pentru cei care aderă la proiect, cu responsabilităţi clare ale guvernelor, cu limitări de suveranitate pntru cei care aderă la Uniune. Fără independenţă economică, dacă independenţa înseamnă să iei bani împrumut, după care să nu-i mai restitui. Un guvern SUE unic, cu prerogative clar delimitate. Un buget al SUE comun, folosit după nevoi, de fiecare ţară, sub control SUE. Ponderea în instituţiile de control să fie dată de nivelul contribuţiei la bugetul comun, altfel ne întoarcem la evenimente precum cele de azi din Grecia."


Postări populare (nu P.P.E. !):