01 iulie 2014

Canonul stânga/dreapta: ceaţă pentru axa centru-periferie (II)



Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Când stânga din România se plângea că Monica Macovei pâra pe la Bruxelles România în beneficiul dreptei germane, totul se desfăşura de fapt pe axa centru-periferie şi nu cumva pe axa dreapta-stânga. Dna Macovei pâra România la Bruxelles în beneficiul Germaniei. Dreapta germană era doar un vehicul. Când de la Berlin şi Bruxelles a venit decizia de a se arunca la coş votul a 8,5 milioane de români la referendumul din 2012 (ceea ce votaseră era o altă problemă), verdictul a fost dat nu doar de dreapta care se întâmpla a fi la putere, ci de pe aliniamentele centru-periferie. În mod suprasemnificativ, dl Schulz, şeful stângii „europene”, mai întâi neamţ şi apoi de stânga, l-a „sfătuit” atunci pe şeful stângii de la Bucureşti, dl Ponta, să se supună necondiţionat ultimatumului formulat de dreapta. Si, vai, există probabil câţiva naivi prin România care credeau că ţara va fi salvată dacă vine stânga la putere pe la Bruxelles. Salvată de la ce?! Din statutul de colonie?! Doamne păzeşte! Nu dreapta sau stânga germană, nu dreapta sau stânga franceză, nu dreapta sau stânga olandeză, ci Germania, Franţa şi Olanda au barat fără echivoc primirea României în spaţiul Schengen! Nu dreapta sau stânga din aceleaşi tări şi altele asemenea de prin „centrul” vest-european, ci statele respective ne-au pus pe cap jegoşenia de MCV şi ne acuză de toate mizeriile din lume! Statele şi nu dreapta sau stânga – de fapt, mai degrabă spus, statele respective indiferent dacă la putere se află dreapta sau stânga – ne culpabilizează permanent, inclusiv că ne put picioarele dacă nu găsesc altceva, pentru simplul motiv că vinovatul de serviciu nu are drept să spună nimic şi i se poate lua tot din ogradă fără măcar să îndrăznească a crâcni.

O concluzie este clară. Românii – ăia care mai votează! – nu se pot aştepta la vreo schimbare pentru ei indiferent dacă dreapta va rămâne sau, dimpotrivă, stânga îi va lua locul la conducerea UE. Să precizăm că, în şapte ani de apartenenţă la UE – din păcate ani de aprofundare a tipologiei şi mecanismelor centru-periferie în funcţionarea organizaţiei – România s-a ales cu poziţia fără întoarcere a unei colonii în cel mai de jos stadiu, acela de anexă de consum. În opţiunile pentru alegerea conducerii UE, alinierea europarlamentarilor de la periferii ar trebui să se facă nu la aşa-numitele „familii politice”, ci la candidaţii care măcar ar vorbi de programe de ridicare a periferiilor lăsate în subdezvoltare de către comunism sau, mai recent, de către practicile colonialiste ale centrului. Naivii care eventual mai delirează pe la periferii în canoanele dreapta/stânga s-ar cuveni să aibă în vedere înţelegerea dintre stânga şi dreapta din centru, în condiţiile în care niciuna nu deţine majoritatea absolută, pentru a conduce UE. E groasă rău de se aliază mântuirea portocalie cu pericolul roşu! Înseamnă că nu mai poate altfel centrul transpartinic şi transnaţional să secătuiască periferiile bine divizate pe culori politice dar tocmai aşa deznaţionalizate şi mai uşor de prăduit.

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

DEZASTRU !

Riddick spunea...

Trebuie alte partide.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):