Victorie deplină asupra României

Ilie Şerbănescu (la Jurnalul Naţional):

Băncile străine, pe care BNR şi alţi brokeri (guvernamentali sau nu) ai capitalului internaţional le-au adus în ţară pentru a o înstăpâni, au reuşit să ajungă a o face folosind în mod net doar bani din România şi nici un sfanţ din afară. Potrivit unei comunicări oficiale de zilele trecute, după 5 ani de dezangajare – “dezintermediere” în limbajul ipocriziei bancare – activele lor, respectiv creditele acordate, coborând vertiginos, au ajuns la nivelul pasivelor lor, adică al depozitelor. Pentru a se înţelege mai bine atât semnificaţia, cât şi eforturile de obţinere a acestei adevărate victorii, trebuie spus că băncile străine au fost aduse în România cu argumentul că România nu are bani şi că, pentru a se dezvolta, are nevoie să vină bănci străine cu bani.

Au fost necesare niscai cazne, căci s-a văzut repede că povestea cu dezvoltarea României constituia un biet trombon, iar acum, privind retrospectiv după numai câţiva ani, obiectivul urmărit era unul mai mult decât jenant: ca banii din România, ăia insuficienţi, să fie totuşi “intermediaţi”, mai bine zis controlaţi, de bănci străine şi nu cumva de bănci româneşti! Oricum nu era vorba de a se aduce din afară un surplus de bănet bancar cu care să fie ajutată dezvoltarea României! Ceva cazne nu puteau fi însă evitate pentru că iniţial chiar a fost nevoie de nişte bani din afară, întrucât nu avea cum să fie confiscat dintr-o dată spre intermediere de către băncile străine tot banul din România! Cu o injecţie de bani străini se puteau da pasager mai multe credite decât depozitele constituite (stocul creditelor faţă de depozite ajungând la un moment dat chiar la 140%), după care urma replierea. Atenţie, esenţial!, creditele aveau să fie acordate nu pentru investiţii şi locuri de muncă, ci pentru consum – adică pentru o falsă prosperitate pe termen scurt, dar secătuire pe termen lung! – condiţii în care, după maximum 4-5 ani, toţi banii româneşti de pe piaţă, mulţi puţini câţi erau, aveau să fie mobilizaţi pentru rambursări, fără ca vreo acumulare pentru dezvoltare să fi fost constituită, şi tot cheagul din puţinul strâns în timp într-o ţară săracă avea să fie epuizat. Ceea ce s-a şi întâmplat! Băncile străine însele au sistat aportul de bani din afară, creditarea s-a prăbuşit şi ordinul expres al staffurilor lor din străinătate a fost să se “descurce” doar cu bani locali, să amputeze drastic “expunerea” pe România! În 5 ani, expunerea lor pe România a scăzut cu 20% şi creditele acordate au coborât la nivelul depozitelor, adică finanţarea de către ele a pieţei româneşti se face de-acum numai cu bani culeşi de pe această piaţă. Ce alt rost mai au de-acum băncile străine decât acela de a ne secătui împrumutând pieţei româneşti cu cele mai înalte marje de dobânzi din lume banii strânşi chiar de pe piaţa românească?! În caz că ar fi vorba de bani aduşi de ele din afară, bravo lor, dacă, desigur, ar găsi proşti să se împrumute la ele. Dar e vorba în mod net doar de bani din România. Proştii nu sunt proşti pentru că aşa au ales, ci pentru că sunt obligaţi. Si aici este rolul BNR!