21 mai 2014

Papuaşi, avioane şi politica găurii de la covrig



BURSA :

    
Vice-preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, se află la Bucureşti: agitaţie mare printre papuaşii politicii noastre! "Zeul" însuşi coboară dintr-un avion care seamănă leit cu cel înjghebat de ei din crengi şi frunze de palmier! Aşa ceva nu s-a mai văzut decît în vremea Marilor Strămoşi! Iniţial, antropologii au crezut că transformarea avionului într-un obiect central de cult al unei civilizaţii de tip tribal trebuie să aibă ca rădăcină încărcătura uriaşă de miraculos asociată de băştinaşi cu apariţia unui aparat de zbor capabil să poarte oameni în pîntecul lui! Ipoteza s-a dovedit greşită şi cercetările ulterioare au scos la iveală fenomenul numit de Marvin Bird, "cargo cult". Societăţile tribale indigene ale Malaysiei erau bazate pe un sistem de distribuţie a prestigiului şi puterii rezultat din "schimbul de daruri". Cu cît cineva era în măsură să distribuie mai multă bogăţie, prin darurile sale, cu atît îi îndatora mai mult pe cei care-i primeau darurile, dar care nu aveau cum să întoarcă favorurile respective. O complexă reţea de fidelităţi, obedienţe şi putere se năştea şi era întreţinută, astfel. Mecanismul a funcţionat, însă, în defavoarea acestor culturi tribale, cînd ele au venit în contact cu reprezentanţii civilizaţiei occidentale, cu care au pus în aplicare sistemul lor, cel al darurilor. Aparent, străinii dispuneau de resurse inepuizabile de a face daruri preţioase. Ca urmare, localnicii au devenit supuşi ai "străinilor", lucru cu care, mai ales elitele locale de putere, nu s-au împăcat uşor. Aşa au ajuns să presupună că, în spatele acestei puteri neobişnuite, se află forţe spirituale care le-au fost furate lor, indigenilor. În consecinţă, au încercat să copieze "ritualurile" şi "obiectele" cele mai de preţ ale străinilor, în speranţa că vor recupera, în favoarea lor, capacitatea de a beneficia în mod nelimitat de bunurile pe care le rîvneau şi de care aveau nevoie.
     Politica din România generează, exact ca şi triburile malaysiene, un tip asemănător de reacţie şi de relaţii în raport cu reprezentanţii marilor puteri care au ajuns să ne "viziteze" în timpurile moderne. Fie că a fost vorba despre Franţa, Marea Britanie, URSS, iar astăzi Statele Unite, istoric vorbind, complexele noastre provinciale, cultivate cu neobosită osîrdie, au generat mereu reacţiile tipice sindromului "cargo cult".
     Un înalt oficial american la Bucureşti, e drept, nu e chiar un eveniment de toate zilele. Lectura lui lucidă, însă, nu are nimic de a face cu ritualurile de putere în care se întrec politicienii locali, intraţi deja în transa alegerilor pentru prezidenţialele din toamnă. Direct, sau prin intermediul trompetelor de presă de care dispun, politicienii României încearcă cu disperare să tragă spuza, fiecare pe turta lui. Mă mir că nu i-a trecut încă niciunuia prin cap să lege această vizită şi de alegerile euro-parlamentare; dar nici departe nu sunt! Prima observaţie de bun simţ, pe care o poate face oricine evaluează evenimentul, este că "deranjul" vice-preşedintelui american are de a face 99,9% cu situaţia internaţională creată de acţiunile Rusiei în Ucraina şi posibilele pericole ale unui derapaj major, care ar putea avea loc, pe acest fond, în relaţiile dintre Moscova şi Washington. Doar restul de 0,1% are ceva de a face cu dinamica politică internă a României! Să-l pui pe omul nr. 2 al Americii să spună că vine la Bucureşti pentru că vrea să-i convingă pe localnici de consecinţele dezastruoase ale lipsei unui stat de drept consolidat şi ale omniprezenţei corupţiei în sfera politicii şi administraţiei publice este o probă de ridicol care cu greu poate fi susţinută chiar şi de Departamentul de Stat. Puteau găsi o formulă mai elegantă şi mai simplă de a spune că vizita înaltului oficial american are totul de a face cu situaţia internaţională din zonă şi nimic de a face cu cea politică, internă, din România. Era mai credibil şi mai eficient, ca impact asupra populaţiei! Folosindu-se de prezenţa la Bucureşti a înaltului oficial american, politicienii noştri încearcă să măsluiască ruleta alegerilor cu care vor fi confruntaţi. Unii pentru a se acredita în postura de "king-makers", alţii pentru a se plasa în postura de "aleşi între aleşi" sau "deţinători ai firmanului". Orice oportunitate va fi folosită ca "să se pozeze" alături de el şi să dea de înţeles că poza are "înţelesuri" foarte adînci!!!! Celălalt unghi eronat de abordare promovează cu insistenţă ideea "mecanicii schimburilor", tipică cultului cargo: au venit americanii (au nevoie de noi acum!!!), ei bine, ce le dăm noi ca ei să fie şi mai mulţumiţi şi ce primim noi, ca să fim şi mai plini de daruri!!! În realitate, ca orice fată frumoasă, nici Statele Unite nu pot da mai mult decît ceea ce au! Statele Unite sunt preocupate în aceste zile nu atît de situaţia României şi cu atît mai puţin de cea din România, ci de situaţia Statelor Unite, atît în raporturile cu Moscova, cît şi, mai general, în ecuaţia complicată de putere care se dezvoltă în marea reţea de interacţiune a lumii, unde China, împreună cu diferite alte puteri regionale încep să aibă o capacitate semnificativă de influenţare a dinamicii locale şi globale a evenimentelor, atît pe dimensiunea politică, cît şi pe cea economică, respectiv militară!
     În ciuda unei bogate şi foarte semnificative experienţe istorice, în dispreţul unei expertize diplomatice care chiar contează, atunci cînd este lăsată să joace în planul relaţiilor internaţionale, politicienii României continuă să idolatrizeze avioanele "Marilor vizitatori" şi încearcă să tragă foloase din aceeaşi politică păguboasă a găurii de la covrig, cu care ne alegem întotdeauna de pe urma bolnăviciosului nostru sindrom de "cargo cult".

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):