06 mai 2014

Dacă Rusia ar râvni la economia din România...



Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):

Dl Ponta a declarat că “partenerii occidentali” i-au avertizat pe domnia sa şi pe dl Băsescu, în plină criză ucraineană, “să termine cu prostiile”, pentru că se ţin de certuri interne, în loc să-i mulţumească lui Dumnezeu că se află sub protecţie (se înţelege occidentală) atât din punctul de vedere al securităţii, cât şi din punct de vedere economic. Dl Ponta a mai spus că, tocmai în contextul acestei intervenţii, dl Băsescu ar fi avizat noul guvern şi ar fi renunţat la obiecţiile asupra schimbării reglementărilor privind certificatele verzi. Demersul cancelariilor occidentale este sigur şi conţinutul său din descrierea dlui Ponta este plauzibil. Ridică astfel două întrebări, dincolo de contextul în care a intervenit şi care îl face logic şi potrivit, căci ciondănelile politice interne când la graniţa României se întâmplă ce se întâmplă, reprezintă un fel de “ţara arde şi baba se piaptănă”, justificând expresia folosită de premier că îndemnul a fost “terminaţi cu prostiile”! Cele două întrebări de fond sunt: 1) se află într-adevăr la adăpost România (desigur ca membru NATO şi UE) şi, bineînţeles, la adăpost de cine şi de anume ce?!; 2) să se mulţumească România cu ceea ce i-a mai rămas, chiar dacă este vorba mai de nimic din ceea ce i-a lăsat Dumnezeu?!


1. Adesea în domeniul cu pricina nu se vorbeşte explicit, dar, evident, referirea se face la protecţia faţă de Rusia. Personal, nu cred că vreodată - şi istoria o confirmă – America sau Germania îşi vor strica relaţiile cu Rusia de dragul României! În orice litigiu, cele două puteri vor găsi cu Rusia un compromis favorabil reciproc şi nicicând favorabil României. Alianţele nu pot înlocui o politică inteligentă faţă de Rusia şi, atunci când nici măcar o asemenea politică nu poate face ceva, poţi fi sigur că nici alianţele nu pot face mai mult. Aşa că demersul occidental, perfect logic şi potrivit, este mai mult o cerere de fidelitate decât o prezentare de garanţii.

2. În materie de apartenenţă economică la UE lucrurile sunt încurcate rău. Protecţia de care beneficiază România ca membru al UE este mai mult fără obiect! Nu că UE n-ar avea puţinţa sau dorinţa de a proteja România! Este vorba însă de faptul că România, acea Românie economică din componenţa UE, nu prea mai are nimic românesc care să fie de protejat, căci totul a ajuns la străini, în copioasă majoritate din UE! Dacă, să presupunem, “expansionista” Rusie ar râvni la economia din România, nu românilor ar urma să le smulgă din mână bogăţiile, întrucât au făcut-o alţii deja: ruşii ar trebui să ia petrolul şi gazele româneşti de la austrieci, explorările de gaze de şist de la americani, distribuţiile de energie de la nemţi, francezi şi italieni, băncile de la austrieci şi greci, industria auto de la francezi şi americani, pământurile agricole şi pădurile de la unguri, italieni, danezi şi arabi, iar industria feroaselor şi neferoaselor... chiar de la ruşi! De la români n-ar mai fi cam nimic de luat. Doar datorii şi o administraţie proastă, cvasisimilară cu cea rusească!

(va urma)

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):