16 aprilie 2014

PP-DD sub presiunea lobby-ului PPE. Va urma o scindare ?


PP-DD ezită să se poziţioneze în raport cu grupurile politice de la nivel european. Se fac eforturi de a se împiedica aderarea sa la grupul eurosceptic (EFD), în favoarea PPE. Preşedintele Simona Man agreează aderarea la EFD, vicepreşedintele Daniel Fenechiu pomeneşte de "dreapta populară" şi de luarea unei hotărâri definitive... după alegerile europarlamentare.
Conducerea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) și-a intensificat demersurile pentru aderarea la grupul politic Europa Libertății și Democrației (EFD) din Parlamentul European (PE), în perspectiva alegerilor și începerii unui nou mandat legislativ, potrivit unor surse din interiorul partidului.
Aceste mișcări au adus însă nemulțumiri din partea unor grupuri de putere din PP-DD, întrucât EFD este format din partide de extremă dreapta, cu discursuri agresive, inclusiv împotriva românilor și a liberei circulații a persoanelor în interiorul UE.

Propunerea inițială a fost făcută în februarie de Eduard Dumitrașcu, vicepreședinte al PP-DD și coordonator al Departamentului de Comunicare, într-un material către Comitetul Executiv al partidului.

”Întrucât valorile promovate de PP-DD sunt în concordanță cu valorile pe care le promovează partidele ce formează această familie politică în Parlamentul European, opinăm că ar fi indicată intrarea partidului nostru în această familie”, se arată în propunerea lui Dumitrașcu.

Contactat de Sursa Zilei, Dumitrașcu a afirmat că aderarea la EFD este doar la stadiul de propunere și că PP-DD este ”căutat” și de popularii și de socialiștii europeni – principalele forțe politice din PE.

Această propunere a fost susținută și de Simona Man, actualul președinte al PP-DD, potrivit surselor citate.

Propunerea va fi pusă în discuție într-un Comitet Executiv după alegerile europarlamentare, iar decizia va depinde de scorul realizat și de negocierile de moment, în condițiile în care programul politic al PP-DD conține măsuri din ambele părți ale spectrului ideologic.

Mai mulți membri ai PP-DD sunt nemulțumiți de faptul că apropierea de EFD ar face necredibil discursul partidului de sprijin față de românii din diaspora și față de cetățenii Republicii Moldova în relația cu UE.
Grupul EFD are un program euro-sceptic, având în prim-plan evitarea creării unui ”super-stat european centralizat” și stoparea procesului de integrare europeană.

2 comentarii :

Riddick spunea...

PP-DD, pe cale să-şi alieneze votanţii eurosceptici.

Cine-i crede că vor "hotărî bine"... după alegeri, când vor fi cu sacii-n căruţă ?

Riddick spunea...


Mihai Deaconu, deputat al PP-DD pe colegiul Mioveni şi candidat la europarlamentare a precizat că partidul din care acesta face parte a decis să se alăture grupului europarlamentar EFD (Europe of Freedom and Democracy), deoarece, precizează Deaconu, “ideologia noastră este centru – popular, centru – dreapta şi se axează pe valorile libertăţii şi ale democraţiei, astfel că EFD este ceea ce ni se potriveşte. Am şi stabilit legături cu acest grup“.

http://gazetademioveni.ro/pp-dd-isi-face-temele-pentru-europarlamentare-iata-carui-grup-se-vor-afilia-in-parlamentul-european


Negocieri şi acord încheiat cu Berlusconi (deci, implicit, şi cu PPE !):

http://gazetadebuzau.ro/pp-dd-a-semnat-un-acord-cu-silvio-berlusconi/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: