08 februarie 2014

Ponta a bătut palma cu UDMR

De câţiva ani, chestiunea regionalizării este un punct nevralgic al politicii româneşti, o problemă care a generat tensiuni şi în relaţiile interstatale româno-ungare. Potrivit planurilor iniţiale, se dorea contopirea Ţinutului Secuiesc, cu o populaţie maghiară majoritară, într-o regiune în care românii să fie majoritari. Acum se creionează un compromis. Cele două judeţe secuieşti ar putea constitui o subregiune, rezolvându-se astfel şi problema utilizării simbolurilor. Prin această decizie, premierul Victor Ponta ar putea câştiga susţinerea UDMR.

În România, se pregăteşte modificarea Constituţiei, iar potrivit planurilor populaţia îşi va exprima votul asupra noii legi fundamentale pe 25 mai, în cadrul unui referendum organizat în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare.
 
În sesiunea parlamentară de primăvară, care a început în această săptămână, partidele coaliţiei social liberale aflate la guvernare au definitivat proiectul de modificare a constituţiei, în care, la propunerea UDMR, a fost cuprinsă prevederea potrivit căreia în cadrul viitoarelor regiuni se pot constitui subunităţi administrativ teritoriale. Opoziţia de centru dreapta, printre care fostul, dar şi actualul partid al preşedintelui Traian Băsescu, care se declarau prieteni ai maghiarilor, au părăsit şedinţa comisiei. Cu toate că Ţinutul Secuiesc va putea deveni numai o subregiune, proiectul noii constituţii este acceptabil şi pentru UDMR, deoarece în acest proiect a fost inclusă o prevedere care face posibil ca printr-o lege organică Parlamentul să recunoască "constituirea regiunilor tradiţionale în subunităţi administrative", în cadrul viitoarelor regiuni administrative.

Pe lângă acestea, a mai fost adoptată o prevedere potrivit căreia minorităţile naţionale pot utiliza liber în domeniul public şi privat simbolurile naţionale care ţin de limba, religia şi identitatea lor, contrar propunerii Consiliului Legislativ de a şterge această prevedere. [...]

[...] Deputatul de Cluj a adăugat că având în vedere că odată cu modificarea Constituţiei va reveni în actualitate şi tema reorganizării regionale a României, UDMR susţine în continuare propunerile sale privind organizarea pe regiuni cu statut special, respectiv subregiuni.

'Uniunea Democrată Maghiară din România acordă o importanţă deosebită proiectului legii autonomiei şi avem speranţa că grupul de specialişti va finaliza în decursul acestei luni pregătirea proiectului legislativ. În momentul în care va fi elaborat şi textul final al acestuia, vom iniţia o serie de consultări şi dezbateri, nu doar la nivel politic, ci ne dorim să prezentăm conţinutul proiectului nostru întregii societăţi româneşti, urmând ca la finalul acestui proces să iniţiem legea şi în Parlament', a subliniat Mate.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor a adăugat, totodată, că formaţiunea sa vă continua să militeze prin toate instrumentele aflate la dispoziţie pentru posibilitatea folosirii limbii materne în domeniul sănătăţii şi justiţiei. De asemenea, deputaţii UDMR vor continua să urgenteze în Parlament adoptarea legii statutului minorităţilor, proiect aflat de câţiva ani pe masa Camerei Deputaţilor. [...]

3 comentarii :

Anonim spunea...

E bine asa. In acest fel PSD se indreapta navalnic spre disparitia de pe scena politica.
Mai rau este ca, in acest fel face loc altora care , pozitionindu-se opus(din opportunism), vor reveni nemeritat in prim-plan.
Ponta si dementii din PSD nu se pot juca asa usor cu integritatea Tarii.
Abia acum se vede , crud de adevarat, ca este absolut o urgenta de gradul zero ca aceasta modificare a Constitutiei sa nu treaca de popor.
Orice presiuni ae face Merkel, Moscova sa dracu stie cine.
Sa vina arogantii si infatuatii astia, de la toate gastile, sa SPUNA CINE NE IMPUNE ACEASTA MIZERIE SI CARE SINT TERMENII SANTAJULUI. ASA CUM A FACUT ANTONESCU CIND CU SUSPENDAREA.
SA JUDECE OAMENII CE E DE FACUT SI NU SLEAHTA HIENELOR RAPACE.
Azi e 8 februarie....
http://stareanatiunii.com/8-februarie-protest-pentru-viitorul-romaniei.html

Riddick spunea...

N-aş fi asa de optimist cu dispariţia PSD-ului.

În 2012, la 95 de ani de la începutul bătăliei de la Mărăşesti (în aceeaşi zi), Ponta mergea-n "secuime" să promită regionalizare. Nu s-a organizat nimic cu ocazia celei de-a 95-a aniversări a bătăliei.

Crystal Clear spunea...

Şisto-dacii..


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: