Drepturile Omului, doar pentru nemţi

Ca să menţină Uniunea Europeană (care nu este un scop, ci un mijloc), Uniunea Europeană sacrifică Drepturile Omului (a căror respectare nu este un mijloc, ci un scop). 

Să nu ne încurcăm în consideraţii savante: "bail-in"-ul şi taxa excepţională pe avere nu sunt decât acţiuni de natura bolşevismului terorist, îndreptate împotriva cetăţenilor europeni.

BURSA:

TAXA PE AVERE: JAF DIRECT

Drepturile Omului, doar pentru nemţi

     *  Oportunitatea pe care o vom rata
     *  Schema Ponzi mondială
         Doi bărbaţi şi o femeie, cu toţii eleganţi, într-un birou luxos, de la etajul treisprezece, al unei clădiri din sticlă:
       - OK, spargerea puşculiţelor din bănci are un plan bun, pe ore, minute şi secunde, este pusă la punct, spune primul, într-o engleză de macaronar.
       - Nu, aţi trăncănit prea mult, hahalerelor, lumea a aflat, îl întrerupe nervos femeia, cu un pronunţat accent franţuzesc.
       - Das is richtig, când va avea loc hold-up-ul, ne vom alege cu firimituri, completează celălalt bărbat.
       Cei trei poartă ochelari fumurii; se lasă tăcerea şi este greu de spus cine se uită la cine; sunt nemişcaţi.
       Primul se scutură:
       - Ma bene!, unde să se ducă cu banii?!, n-avem decât să le spargem casele...
       - Das ist! La asta mă gândeam şi eu. Îi alegem pe cei bogaţi şi le dăm spargeri acasă.
       - Mais s'il vous plaît, de data asta, va trebui să o faceţi cu bruscheţe, să n-aibă timp nici să suspine, stabileşte femeia, cu o politeţe ameninţătoare.
       Cine sunt personajele acestei discuţii?
       Este un film despre criminali cu gulere albe?
       Este scena întâlnirii dintre Naşul Mafiei siciliene, şeful Filierei franţuzeşti şi complicele lor neamţ?
       Aşa pare.
       Dar nu este.

       Cei trei sunt reprezentanţii Băncii Centrale Europene, ai FMI şi ai Bundesbank.
       În Raportul său pe ianuarie, făcut public acum două săptămâni, Bundesbank lansează explicit ideea să fie taxaţi cetăţenii înstăriţi, ca să fie salvate ţările aflate în pragul falimentului.
       Ideea este preluată de la FMI şi vine după ce Uniunea Europeană a stabilit, în decembrie, calendarul măsurilor de confiscare a depozitelor bancare (bail-in), aşa cum s-a petrecut în Cipru.
       Ambele măsuri încalcă dreptul de proprietate privată şi atentează la Drepturile Omului.
       Cu atenţia concentrată să ghicim caracterul oribil al regimului politic pe care îl prefigurează autorităţile Uniunii Europene, pentru întreg Continentul, ar putea să ne scape un aspect interesant: scopurile pentru care este constituită Uniunea Europeană numără libertatea şi prosperitatea cetăţenilor săi, dar, după cum se vede, autorităţile Europei confundă scopurile cu mijloacele.
       Ca să menţină Uniunea Europeană (care nu este un scop, ci un mijloc), Uniunea Europeană sacrifică Drepturile Omului (a căror respectare nu este un mijloc, ci un scop).
       Să nu ne încurcăm în consideraţii savante: "bail-in"-ul şi taxa excepţională pe avere nu sunt decât acţiuni de natura bolşevismului terorist, îndreptate împotriva cetăţenilor europeni.

       Banca Centrală a Germaniei a propus o extensie a operaţiunii de "bail-in" la nivelul statelor europene confruntate cu falimentul: o taxă pe averea cetăţenilor mai înstăriţi, aplicată o singură dată, cu caracter de excepţie, ar trebui să preceadă solicitarea de ajutor european ("bail-out") formulată de un guvern aflat în insolvenţă.
     Ideea pare de bun simţ - "Ajută-te singur, înainte să ceri ajutorul altora".
     Ideea nu este doar o simplă idee, ci exprimă exasperarea statelor nordice ale Uniunii Europene, mai echilibrate bugetar, în faţa faptului că banii contribuabililor lor sunt folosiţi la salvarea statelor din sudul Uniunii, aflate în încetare de plăţi sau în pragul incapacităţii de plată.
     Astfel de programe de salvare au avut loc pentru Irlanda, Portugalia, Grecia, Cipru şi parţial, în Spania (dar şi intervenţii ale Băncii Centrale Europene, pe piaţa obligaţiunilor, pentru, de exemplu, Italia), iar nemţii s-au săturat să-i mai salveze pe ceilalţi, pe banii lor (desigur, aceasta este o meschinărie de la nivelul simţului comun, care nu ţine seama nici de felul în care moneda Euro favorizează Germania şi defavorizează economiile din sudul Europei - subiect controversat - şi nici de faptul că fondurile de salvare sunt constituite prin contribuţiile tuturor şi destinate sprijinului oricăruia).
     *  UNIUNEA MAHALAGIILOR CU IPOCRIŢII ŞI EVAZIONIŞTII
     Un studiu din aprilie al Băncii Centrale Europene a legitimat mahalagismul nemţesc, evidenţiind că avuţia gospodăriilor din sudul Continentului este mai ridicată de câteva ori decât avuţia celor din nord (de exemplu, gospodăriile italienilor ar fi mai valoroase decât ale nemţilor, iar totalul lor ar întrece de patru ori valoarea datoriei suverane italiene).
     Indisciplina caracteristică europenilor din sud este privită cu mânie de ceilalţi, cărora le este proprie respectarea regulilor: "Nu este admisibil să se ceară solidaritatea plătitorilor de impozite din Uniunea Europeană, atâta timp cât grecii bogaţi nu sunt câtuşi de puţin solidari", exclama, în 2011, politicianul francez Pascal Canfin, confruntat cu faptul că depozitele din (doar) băncile elveţiene ale cetăţenilor greci aproximau 200 miliarde de euro - adică echivalentul produsului intern brut anual al statului elen, sau două treimi din datoriile acestuia, la acea dată.
     Deşi nici Franţa lui Canfin nu este un exemplu de echilibru bugetar, să ne amintim, totuşi, că, pe timpul preşedintelui Nicolas Sarkozy, unii francezi şi-ar fi dorit să-l înlocuiască cu... Angela Merkel şi, deci, francezii, chiar dacă ei înşişi sunt indisciplinaţi, totuşi admiră disciplina (proverbiala disciplină nemţească devine şi ea, însă, relativă, când privim la dezechilibrele de la nivelul landurilor).
     Şi să ne mai amintim că, din prima tranşă de 13 miliarde de euro, primită în cadrul programului de bail-out, Grecia a achiziţionat tancuri franţuzeşti de 5 miliarde de euro (Statul Elen contează drept una dintre remarcabilele puteri militare ale Europei, rezultat al relaţiilor sale tensionate cu Turcia).
     Prin urmare, există unele temeiuri serioase pentru lipsa de solidaritate a grecilor cu guvernul lor şi unele motive solide pentru ostilitatea cu care îşi privesc statutul de stat membru al Uniunii Europene.
     Dar Regele Solomon ar zice că şi ceilalţi au dreptate.
     *  GUVERNELE VOR SĂ-ŞI LEGALIZEZE (ŞI) HOŢIA DIRECTĂ
     Deşi taxa pe avuţie are precedente în istorie (în Italia se tot vorbeşte de ea, de vreo trei ani), totuşi guvernele statelor cu regim aşa-zis "democratic", de regulă, s-au limitat să-şi fure cetăţenii (cu caracter sistematic), doar indirect, prin inflaţie, plătindu-le produsele şi serviciile la o valoare de cumpărare mai coborâtă decât fuseseră avansate.
     De aceea, Bundesbank insistă că jefuirea populaţiei în mod direct, prin taxa pe avere, să fie prezentată drept o măsură "de excepţie", care are loc o singură dată.
     Că, adică, acest al doilea tip de furt nu face parte din "sistem".
     În realitate, necesitatea jefuirii cetăţenilor decurge din "sistem": Uniunea Europeană şi-a impus deficit bugetar scăzut concomitent cu un nivel coborât al inflaţiei, iar acum, ţările din sud, care, în goana unui standard administrativ peste puteri, nu au respectat prima exigenţă şi neavând monedă proprie, nu mai pot manevra din inflaţie, sunt silite să facă rost, de undeva, de banii cu care s-au îndatorat iresponsabil.
     De unde să facă rost de bani şi cum?
     Normal, de la populaţie, ca întotdeauna.
     Şi dacă nu prin inflaţie, atunci prin jaf direct - "taxa excepţională pe avere".
     FMI calculase, anul trecut, că o taxă de 10% asupra averii cetăţenilor mai înstăriţi, în cincisprezece ţări din Zona Euro, ar putea să le readucă datoriile la nivelul sfârşitului de an 2007.
     *  IMPRECIZIA CONTABILĂ SPECIFICĂ FURTULUI
     Dacă chiar vrem să luăm în serios ipotezele cifrice, totul devine discutabil.
     În primul rând, este vag termenul de "cetăţean înstărit", o noţiune care are un alt înţeles în Anglia, de pildă, (unde o persoană din cinci pare să fie milionară în pounds), faţă de, să zicem, în România, unde vreo 18 milioane de cetăţeni cheltuie mai puţin de patru euro pe zi, fiecare (pentru că atât au, nu că ar fi zgârciţi).
     De aceea, valoarea de 250 de mii de euro a averii unui cetăţean (un prag al avuţiei - case, maşini, bani în cont, acţiuni, alte afaceri, colecţii etc. - care a început să fie vehiculat drept caracteristic pentru averea care ar urma să fie supusă "taxei excepţionale") devine extrem de ridicată, în România (şi nu ar avea vreun efect semnificativ pentru alimentarea bugetului, pentru că ar exclude de la taxare copleşitoarea majoritate a populaţiei), în schimb tinde să fie general aplicabilă în Anglia.
     În al doilea rând, averea clasei mijlocii - cea care este principalul subiect al "taxei pe avere" - este neclar la ce nivel se mai situează, după toţi aceşti ani de eroziune generată de criză şi după ameninţarea, de la sfârşitul anului trecut, cu confiscarea banilor din băncile europene.
     De pildă (pentru că tot am vorbit de italieni), în Raportul său semestrial asupra averii gospodăriilor, dat recent publicităţii, Banca Italiei constata o deteriorare de 6,9% a avuţiei generale, în 2012, faţă de 2010, în timp ce avuţia mediană a coborât un procentaj dublu (bogaţii sărăcesc mai puţin decât săracii).
     Care vor fi fiind cifrele actuale?
     Nimeni nu dispune de ele.
     În al treilea rând, noţiunea de "datorie suverană din anul 2007" este ea însăşi vagă: de pildă, în Grecia, despre care datorie vorbim, despre cea mistificată cu ajutorul băncii americane de investiţii Goldman Sachs?; iar datoria actuală luată în calcul este cea umflată de pachetele de ajutor ulterioare?
     Dispunem de un "ceas al datoriilor" care indică, la secundă, creşterea datoriilor publice mondiale, dar mai crede cineva în corectitudinea statisticilor?
     După ce Uniunea Europeană s-a încruntat la agenţiile de rating, iar Statele Unite chiar au mers în instanţă să se judece cu auditul, de ce ar trebui să mai acordăm încredere spuselor FMI, Băncii Mondiale şi Băncii Centrale Europene?!
     Cât este datoria planetară?
     Ştie cineva?
     Că FMI nu ştie.
     Unii spun că Planeta Pământ îşi datorează 370 de trilioane de dolari; dar alţii susţin că este vorba de 1,16 cvadrilioane.
     Pe ce se bazează FMI când spune că 21 de trilioane de euro, colectate de la cetăţenii din ţările dezvoltate, ar fi de ajuns?!
     De ajuns să ce?
     Să o luăm de la început?!
     De ce am mai finanţa guverne care s-au dovedit şi corupte şi incompetente?!
     *  HOŢII ŞI VARDIŞTII: TAXA TREBUIE SĂ FIE FULGERĂTOARE!
     FMI a observat că experienţa trecută a aplicării "taxei pe avere" a fost ineficientă, pentru că operaţiunea a fost lentă: "Experienţele din Germania şi Japonia, după cel de-al Doilea Război Mondial, au sugerat că principala problemă cu taxa pe avere a constituit-o tărăgănarea introducerii, ceea ce a lăsat spaţiu pentru o extinsă evitare a ei şi pentru migrarea capitalurilor, în schimb, stimulând inflaţia".
     Desigur, pentru FMI, asta nu înseamnă că victima a încercat să scape de tâlhar, ci se numeşte "evaziune fiscală".
     Tot aşa, Bundesbank notează că "pentru a evita evaziunea fiscală, guvernele trebuie să acţioneze rapid".
     Parcă ne-am juca "Hoţii şi vardiştii", la nivel Continental.
     Dar vardiştii sunt hoţii.
     *  NEMŢII - CETĂŢENI EUROPENI DE RANGUL ÎNTÂI
     Bundesbank nu are nici o timiditate să noteze: "În Germania nu va fi implementată taxa pe avere, pentru că ar dăuna creşterii economice".
     Cine spunea că nemţii n-ar avea umor?!
     Adică, sigur că ştim că taxa pe avere loveşte în creşterea economică, dar voi trebuie să vi-o loviţi, nu şi noi.
     "Riscul unei taxe pe avere poate fi chiar mult mai dăunător", a notat, în noiembrie, directorul adjunct al Departamentului Fiscal din FMI, "descurajând economisirea şi investiţiile care generează valorile viitoare".
     Odată ce a venit vorba despre "taxa pe avere", măsura pare că dispune de un înalt grad de certitudine să fie introdusă.
     Tot aşa, confiscarea depozitelor bancare din Cipru a fost prezentată, iniţial, drept o măsură locală, autorităţile europene ne-au asigurat că ea nu va fi generalizată în Uniunea Europeană.
     După care, cu completa nesimţire (ca să nu mai vorbim de prostie), au generalizat-o.
     Ei bine, probabil că şi această "taxă pe avere", doar sugerată acum, va deveni realitate (de altfel, nu există alte resurse).
     Haideţi să ne imaginăm Europa, după adoptarea "taxei pe avere", ca regulă pentru statele falimentare: Uniunea Europeană va fi împărţită în două - de o parte, cetăţenii înspăimântaţi că le va fi confiscată o parte din avere, de cealaltă parte, nemţii.
     Nemţii vor avea Drepturile Omului.
     Ceilalţi, nu.
     *  OPORTUNITATEA PE CARE O VOM RATA
     Noi avem oportunitatea să scăpăm de netrebniciile europene: nu facem parte din Zona Euro, avem o monedă proprie şi încă mai putem salva aparenţele unui stat democratic, jefuind doar indirect, prin inflaţie; şi nu suntem membri ai Uniunii Bancare, aşa că putem să nu adoptăm "bail-in"-ul (măsura confiscării depunerilor din bănci).
     Dar preşedintele Traian Băsescu este un suporter înfocat al Uniunii Europene - totemul care l-a salvat la Referendum.
     El ne-a informat, cu vreo câteva zile în urmă, că viitorul numără două obiective, pentru noi:
     Unul mai îndepărtat, adoptarea monedei Euro (dis¬pune Preşedinţia de studiul de impact pe care-l va avea manevra?);
     Altul mai apropiat, aderarea la Uniunea Bancară.
     Preşedintele a precizat că acest obiectiv din viitorul apropiat, este foarte apropiat, posibil în martie-aprilie.
     Prin urmare, Preşedintele se grăbeşte să dea posibilitatea băncilor din România să le confişte banii deponenţilor - să-i sărăcească pe puţinii cetăţeni care economisesc, dar, mai important, să falimenteze companiile româneşti, în favoarea băncilor (şi să nu uităm, Preşedintele agreează fuga, din băncile noastre, a capitalurilor companiilor prudente).
     Pentru că bancile de aici vor primi aceste drepturi de confiscare, deîndată ce vom adera la Uniunea Bancară.
     Cunoscând faptul că peste 90% din capitalul sistemului nostru bancar este străin, să tragem concluzia: Preşedintele României Traian Băsescu acceptă entuziast ca băncile străine să-şi poată însuşi economiile cetăţenilor români şi să distrugă afacerile româneşti.
     Evident, bugetul de stat va suferi daune enorme şi, prin urmare, vom adopta "taxa pe avere", ca să-l alimentăm.
     Ziariştii noştri plătiţi să îl urască pe Băsescu nu sunt în stare să priceapă decât "ţigancă împuţită", "nici cu pumnul, nici cu palma" şi "Udrea şi Cocoş"; dacă ar lua aminte la ce înseamnă solidaritatea lui prostească faţă de liderii Uniunii Europene, atunci s-ar cutremura şi nu ar mai avea nevoie să fie plătiţi.
     Dacă am gândi pe dos, atunci am observa că acesta este un moment de mare oportunitate pentru noi.
     Este de ajuns să refuzăm, în clar, să aderăm la Uniunea Bancară, pentru ca România să devină o beneficiară a migraţiei capitalurilor europene, căutătoare de refugii, în faţa pericolului de confiscare prin "bail-in".
     Nu am deveni un "paradis fiscal", ci doar ne-am menţine normalitatea, în contrast cu Zona Euro.
     Desigur, înţelepciunea şi curajul autorităţilor noastre nu-i decât o ipoteză nerealistă; de curând, Guvernul a anunţat că vrea să micşoreze plafonul de casă al întreprinderilor, înjumătăţindu-l.
     În felul acesta, nu doar că "a oferit avantaje nemeritate băncilor", cum s-au exprimat unele voci, publicate în BURSA, ci le-a pus la dispoziţie mai mulţi bani pentru eventualele confiscări.
     *  SCHEMA PONZI MONDIALĂ
     O aşa-zisă "schemă Ponzi" este un mecanism financiar vicios, în care noii investitori îi plătesc pe cei vechi (o afacere care nu se bazează pe valorificarea capitalului colectat, prin investiţii profitabile, ci pe "iei de-aci şi dai dincolo", ca la Caritas).
     Am pomenit, în acest articol, de ideea de "datorie planetară" şi la orice nivel de aproximare se ridică evaluarea sa, ea este, oricum, măcar de cinci ori mai ridicată decât valoarea Produsului Intern Brut al planetei Pământ.
     Şi atunci, cum de ne funcţionează economia globală?
     Numai şi numai pe principiul "iei de-aci şi dai dincolo".
     Ne aflăm într-o schemă Ponzi mondială, promovată de sistemul financiar-bancar şi legalizată de autorităţi.
     Jefuirea directă a cetăţenilor, la care se îndeamnă Uniunea Europeană, prin confiscarea depozitelor bancare ale cetăţenilor şi prin "taxa pe avere", sunt semnele că schema Ponzi mondială a depăşit limitele de elasticitate ale sistemului în care trăim.
     Ca la orice Caritas, urmează scandalul.
     Îl putem amâna, dacă găsim nişte extratereştri care să ne finanţeze schema.

MAKE

     Dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu, menţionat în "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", asumată de Organizaţia Naţiunilor Unite, la 10 decembrie 1948.
     Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene, consolidate prin adoptarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care a fost proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa.
     Recent, un profesor de drept european de la Universitatea din Bremen, pe numele său Andreas Fischer-Lescano, a conchis, în urma unui studiu comandat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, că o serie de măsuri de austeritate, prevăzute drept condiţii pentru acordarea de ajutoare prin "bail-out"-uri, sunt contestabile în instanţă, fiind opuse Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
     Andreas Fischer-Lescano a afirmat: "UE ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru aceste măsuri. Ei spun mereu că responsabilitatea pentru adoptarea şi aplicarea lor revine statelor membre. Dar dacă statele nu ar fi fost de acord cu condiţiile, atunci nu le-ar fi acordat împrumuturile."
     Faptul că autorităţile europene îşi încalcă legile, distrugând scopurile pentru care a fost creată Uniunea, nu este o constatare nouă: însuşi Consiliul Europei a constatat încălcări ale prevederilor Cartei Sociale Europene, care vizează în special salariile şi asigurările sociale, în ţările care au primit împrumuturi de urgenţă de tip "bail-out".