Postări
A vorbi despre "reţele naţionale" la Bruxelles are sens doar dacă cei care le compun sunt numiţi de guverne care urmează linia naţională (sau măcar pe cea a oligarhiei naţionale), şi nu de guverne-marionetă care urmează linia UE.
Un articol de europropagandă al unui trepăduş de Bruxelles al PSD, Radu Magdin (Europa Rețelelor: Influența națională la Bruxelles):
Acest articol este dedicat influentei nationale la Bruxelles, dorindu-se a fi o harta succinta a marilor retele nationale din oras, care stiu sa isi faca lobby la momentul oportun, atunci cand interesele lor sunt in joc. Harta aceasta poate fi de folos oricui interesat de afacerile europene, cu atat mai mult cu cat in 2019 vine momentul cand Romania va putea sa isi arate forta - sau lipsa ei, depinde de noi - in jocul european.
Articolul are in vedere retelele germane, franceze, britanice, italiene, spaniole si poloneze, ca provenind din primele sase state ca marime din Uniunea Europeana. Noi suntem al saptelea stat, iar dupa noi urmeaza un stat cu un lobby national foarte eficient, Olanda. [...]
Ce reţea naţională să aibă România, când un eurocrat precum preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, s-a simţit obligat să dea o "directivă de triere" partidelor din România (îl citează Adrian Cioroianu - PnL):
"În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect."
5 comentarii :
Pentru Romania este greu de facut o evaluare, caci am cunoscut doar un an de “prosperitate” a Uniunii, si nu prea avem cum compara actiunea noastra “inainte si dupa” criza. Cert e ca invatam si, vorba dumei, incepem sa “ne organizam, caci asa nu mai merge”. Ce e insa relevant, la capitolul invatare si apoi mobilizare, e ca, indiferent de modificarile de influenta in timp, e util de vazut cum se misca lucrurile cand un interes national este in joc; avem de invatat din felul in care se mobilizeaza diversele “retele nationale”, exercitandu-si influenta. Aici, sunt mai multe paliere.
In primul rand, cine defineste interesul national de aparat la Bruxelles.
In al doilea rand, cine exact e reteaua nationala, si cum isi dau componentele ei mana pentru atingerea scopului dorit.
In primul rand, interesul national poate fi definit de clasa politica, de sfera administrativa sau de sectorul privat, care se consulta intre ele (de preferinta), cu privire la directiile strategice de urmat in plan european. Nu de altceva, dar putine lucruri mari se decid in capitalele nationale (70% din legislatia “nationala” vine de la Bruxelles) deci felul cum “jucam la UE” e foarte important. Cine sesizeaza primul pe cine, depinde de la caz la caz. City-ul britanic avertizeaza guvernul de la Londra, agricultorii spanioli executivul de la Madrid, industria carbunelui premierul polonez, dar cateodata Guvernul intelege un joc strategic si il protejeaza (Franta si cazul energiei nucleare).
In al doilea rand, cine exact e reteaua nationala. E vorba de toti cei activi in Bruxelles – si aflati in coordonare- (o retea necoordonata nu e o retea, e o adunatura simpatica si atat), fie permanent aflati in institutiile Uniunii fie ca “prelungiri” periodice in oras pentru interesele nationale. Aici includem Reprezentanta permanenta, europarlamentarii si comisarul, cabinetele lor, alti cetateni aflati in pozitii cheie in institutii, reprezentante ale unor asociatii, federatii, patronate, mari companii, municipii, judete etc. De aici si deducem un lobby national, local, industrial, s.a.m.d., care se poate coaliza sau nu in functie de importanta si relevanta dosarului aflat pe agenda institutiilor europene.
Daca in majoritatea cazurilor, mobilizarea este punctuala, mai exista si batalii periodice date de retelele nationale, fiind vorba prioritar de bataliile pentru putere si bani (desi, puterea de multe ori inseamna si bani). Concret, ne referim la ocuparea de pozitii cheie in institutiile europene (comisarul european, pozitii de directori in Consiliu, Comisie si Parlament, dar si pozitii politice precum presedintia sau vicepresedintia unei Comisii cheie din Parlamentul European) respectiv “castigarea” bataliilor bugetare anuale sau cele pe exercitiile bugetare de mai lunga durata (alocarea de bani de care tara respectiva sa beneficieze, fie in general – “mai multi bani pentru noi”, fie sectorial – “mai multi bani pentru agricultura”, de exemplu).
"Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea." - n-a fost referendum nici la aderare, nici la ratificarea tratatului de la Lisabona. Deci. "nimeni nu poate garanta" care e - dacă e - majoritatea.
Dar nu de incertitudinea rezultată din lipsa referendumului e vorba aici, ci de indicaţia de a tria colaboratorii, pe linie pro-UE: "poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu".
Cata ipocrizie !
"Jocul Europei retelelor este, dupa cum putem observa, mult prea complex pentru a face obiectul detaliat al unui singur articol; insa, esentiala este cunoasterea lui, fie si schematica, imprumutarea modelelor de buna practica, luarea in considerare a specificului national si crearea unui “model romanesc” pe care sa putem conta in bataliile legislative ale anilor care vin.
Trebuie sa ne miscam rapid, cat mai din timp, fara a astepta, pe ultima suta de metri, Presedintia romana a UE, in 2019."
Magdin a lucrat pt. PSD la Bruxelles (lobby, etc.).
De unde deduc că Pöttering se referă la "triere", şi nu-i îngrijorat că nu s-a ţinut referendum: dacă ai incertitudini privind procentul de pro-europeni, zici "poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis CÂŢI cred într-adevăr în Uniune şi CÂŢI nu", în loc de "poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis CINE crede într-adevăr în Uniune şi CINE nu".
Au pus la cale un plan diabolic, ascuns şi au plusat împingându-l fără referendum, fără să informeze corect populaţi . Câtă minciună !
Trimiteți un comentariu