Te pomeneşti că Dragnea o fi comentator politic, nu lider al coaliţiei de guvernare şi lider al PSD. Cea mai recentă zicală de-a sa este despre vaccinare: „Eu am foarte mari rezerve pentru a obliga, pentru a fi o măsură obligatorie. Vă spun sincer, am foarte mari rezerve aici”. Da, teleormane, nu trebuia să repeţi. Matale ai rezerve, da' ministrul sănătăţii merge-nainte cu legea care obligă (!) părinţii să vaccineze copiii, şi GrindeAnus o susţine. Nu mai înşir lista "dezacordurilor" care între timp au trecut de legiferare...

© my angry ants

09 iunie 2013

Este ceva ciudat aici...



PDL (şi Băsescu, Forţa Civică, Mişcarea Populară, etc...) insistă pe o revizuire constituţională care să respecte opţiunea (pro) de la referendumul din 2009, adică parlament unicameral cu maximum 300 de mandate parlamentare. În secundar, cer o regionalizare care ar elimina judeţele, dar aşa ceva nu ar trece de un referendum nefraudat. PDL nu a respins, desigur,
introducerea noţiunii de "regiune" (la comisia de revizuire): "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii", şi nici nu a anunţat o mobilizare la boicot pe tema regionalizării ("menţin judeţele !"). S-a spus ceva de genul "dacă în textul final se păstrează parlamentul bicameral, vom chema la boicotarea referendumului". Mai mult, încă - parlament unicameral şi eliminarea judeţelor nu s-ar putea aplica decât după următoarele alegeri generale (prima chestiune), sau din 2016 (cea de-a doua).

Lăzăroiu (interviu Info Sud-Est):

ISE: Cum previzionați viitoarea balanță de putere în politica românească, pornind de la noile prevederi constituționale? Vom fi guvernați, mai degrabă, de o formațiune politică de stânga, ori de dreapta?
S. L.: După cum merg lucrurile acum nu cred că va exista o revizuire a Constituţiei. Multe din aşa-zisele prevederi constituţionale sunt nişte glumiţe. Esenţialul este în mod voit omis de USL: 300 de parlamentari şi parlament unicameral. Sunt două filtre de care cred că proiectul revizuirii nu va trece: CCR şi referendumul de validare. CCR s-a mai exprimat în privinţa respectării voinţei românilor de la referendumul din 2009. A spus că nu se poate fără. În cazul în care CCR se răzgândeşte, cred că românii nu se vor răzgândi la referendum.

ISE: Cât de curând credeți că se va înfăptui regionalizarea? Credeți că actualele regiuni sunt cele definitive sau mai pot interveni schimbări în ce privește împărțirea județelor?  
S.L.: Ar trebui cât mai curând. Doar că s-a început prost. S-a început cu discuţia despre decuparea regiunilor şi stabilirea capitalelor de regiuni când în fapt esenţa procesului de reorganizare teritorială ar trebui să pornească de la unităţi administrative care să se poată autosusţine şi de la descentralizarea deciziei la nivelul comunităţilor. Degeaba ai regiuni şi capitale de regiuni dacă în continuare ai comune cu sub 1000 de locuitori care stau cu mâna întinsă la Consiliile Judeţene sau la guvern. Degeaba ai regiuni dacă o mulţime de avize sau servicii publice sunt accesate la nivel de judeţ, în loc să le poţi accesa de la primăria localităţii. Deci, aşa cum a început discuţia, sunt sceptic că se va termina în acest an.
Cum ar veni, regionalizarea este o urgenţă, nu şi "revizuirea în această formă". "Filtrul nr.1" (CCR) are de fapt "două trepte": decizia privind constituţionalitatea legii de revizuire (pe textul final aprobat de parlament), şi pronunţarea la contestaţia opoziţiei împotriva reducerii cvorumului de validare la 30%. Băsescu a avut grijă să anunţe în prealabil că "nu este de acord" cu reducerea. Oare ? Nu cumva este o strategie ? Vor urma negocieri înainte de a se prezenta un text final "conform" la Curtea Constituţională, astfel ca electoratul PDL să fie motivat să se prezinte la vot ? Va defecta cineva din majoritatea lui Băsescu de la CCR, acum, în noua componenţă ? Ca apoi să spună "Nu mai am majoritate la CCR, da' eu eram împotriva reducerii cvorumului". Să nu uităm - regionalizarea este un obiectiv comun PDUSL !

De departe, cel mai important este "filtrul nr.2" (electoratul), care nu trebuie să participe la acest referendum. Un vot "contra" este de fapt unul "pro": vor fi oricum mai mulţi "pentru", prezenţa celor "contra" nu ar ajuta decât validării referendumului. Se va falsifica iar cifra de participare, ca în 2003 ? (participare reală în jur de 40%, validare cu "55,7%").


Un comentariu :

Riddick spunea...

http://www.inpolitics.ro/de-ce-zace-moarta-n-fasa-noua-constitutie-art68206.aspx


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Dragoş Paul Aligică, 2013: "Fiţi atenţi aici ce e greu cu adevărat şi ceea ce înseamnă a face politică: E greu să faci reforme şi să construieşti în pofida voinţei populare şi elitei politice. Ăia sunt meseriaşii adevăraţi, ăia merită admiraţia şi respectul. Ăla e leadership adevărat şi ăia sunt politicieni şi strategi adevăraţi. Cei care construiesc în pofida materialului clientului şi valului, nu cei care se dau duşi de val. Cei care iau masa inertă sau recalcitrantă de aici şi o mută dincolo. Aşa se construiesc societăţi, economii, naţiuni."

Postări populare (nu P.P.E. !):