„Unde sunt autostrăzile dacă nu aţi avut niciun război după 1989?“

Ziarul Financiar:

Un om de afaceri din Elveţia, intrat săptămâna trecută în ţară pe la Borş, nedumerit că nu găseşte intrarea pe autostradă spre Braşov după ce a trecut graniţa, i-a întrebat pe vameşi:

„Unde e autostrada?“. Niciun cetăţean din vestul Europei nu poate să-şi imagineze că după 23 de ani de la Revoluţie, România nu are o autostradă care să o traverseze de la vest la est. În 1980, România avea zero km de autostradă, în 1990 avea 115 km, în 2013 are 463 de km de autostradă şi alte 67 km de centură cu profil de autostradă.

Numai în ultimii 10 ani, CNADNR a avut un buget de 17 miliarde de euro, iar anul acesta are la dispoziţie încă 1,5 miliarde de euro. Cu cei 17 mld. euro, la 10 milioane de euro pe km (ceea ce este mult, dar să admitem, pentru „standardele româneşti“) se puteau face 1.700 km. 

„Voi de ce nu aveţi autostradă, dacă nu a fost niciun război? A fost cumva vreun război pe aici, prin România?“, a spus omul de afaceri elveţian vameşilor când a auzit că România nu are autostradă de la Borş la Braşov.

Sârbii, ieşiţi sfârtecaţi dintr-un război, au făcut în ultimii trei ani 350 km de autostradă.

Pe 20 mai va fi deschis primul pod peste Dunăre făcut în ultimii 60 de ani între Bulgaria şi România, un pod despre care jurnaliştii cu state mai vechi în România îşi amintesc că au început să scrie încă din 1991. 16 ani de discuţii, şase ani de construcţie şi în sfârşit un pod.

Preşedintele Băsescu este din 2004 la conducerea ţării şi în 2014 îşi va încheia mandatul, iar mai înainte Ion Iliescu a avut şi el 10 ani. Ce va rămâne după epoca lor?

Nicio autostradă finalizată de la est la vest sau de la nord la sud, nicio trecere pe două benzi a munţilor Carpaţi, niciun pod peste Dunăre în România. Doar acest pod de la Calafat, făcut de fapt de bulgari.

Orice conducător vrea să îşi lege numele de o construcţie pe care să o lase în urma sa. E bine că România a intrat în NATO, în UE în această perioadă, dar era şi mai bine dacă aveam un pod peste Dunăre la Galaţi-Brăila, o trecere peste munţi pe la Sibiu sau pe la Braşov, o autostradă gata de la Borş la Constanţa sau măcar de la Braşov la Borş. Era bine. Drama este că bani sunt. Să nu spună nimeni că nu sunt bani.  

Două nuci tari sunt în România pe care nimeni nu le poate sparge de 20 de ani încoace. Banii de drumuri şi banii din sănătate.

Dacă cineva a vrut să inventeze un mecanism diabolic prin care să-i dai bani unei instituţii care să nu răspundă în faţa nimănui de modul în care îi cheltuie, atunci a reuşit să o facă prin inventarea Companiei Naţionale de Drumuri, aflate teoretic în subordonarea ministrului transporturilor, dar practic cu independenţă bugetară şi decizională faţă de minister.

 La fel şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (4 mld. euro buget în 2012), cu o şi mai mare independenţă faţă de minister, deşi niciun român nu o asimilează ca responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în sănătate, ci tot către minister şi ministru se îndreaptă. 

Ce să-i întrebi pe ministrul transporturilor sau acum ministrul marilor proiecte, unde a trecut CNADNR, sau pe ministrul sănătăţii de modul cum sunt cheltuiţi banii? Ei te vor trimite la Companie, la Casă.

Nu este numai cazul acestor două ministere, dar aici sunt cele mai mari sume la bunul-plac al unor oameni ascunşi precum cârtiţele în muşuroaiele lor de miliarde de euro şi în vilele lor cu garduri de doi metri şi piscine subterane. Îi cunoaşte cineva? 

A auzit cineva de exemplu de Cococi Toma Longin, preşedintele consiliului de administraţie de la Compania de Drumuri, sau de Doru Bădescu, preşedintele Casei de Sănătate? Puţini. Nu că miniştrii care îi conduc ar fi mai buni, dar măcar mişcările şi vorbele lor sunt în lumina reflectoarelor.

Cine a putut inventa acest mecanism perfect de transmitere în exteriorul guvernului a deciziei finanţării? Ce putere mai are un ministru al transporturilor când omul cu banii este în altă parte? Ce putere are un premier asupra unui ministru doar cu numele? Ce putere să ai ca ministru când banii nu sunt la tine?

N-a avut România un război după 1990 şi bine că nu a avut, dar războiul româno-român fără arme şi explozii, purtat între şefimea din CNADNR, din Casa Naţională de Sănătate şi din sute de alte „deconcentrate“, sprijinită 100% politic, cu românii, are consecinţe poate şi mai grave: zeci de miliarde de euro cheltuiţi şi aruncaţi în gropile fără fund ale autostrăzilor şi centurilor ocolitoare de 20, de 40 de milioane de euro pe km, miliarde de euro risipiţi pe medicamente şi echipamente medicale care se pot cumpăra cu preţuri de zeci de ori mai mici. 

Bine că pot sârbii ieşiţi din război să încheie contracte de 642 de milioane de euro pe 140 km, adică 4,6 milioane de euro pe km, cu chinezii (sursa b92.net, 28 decembrie 2012) sau să anuleze contractul cu austriecii de la Alpine care au mai cerut 74 milioane de euro pentru 27 km între Pirot şi Dimitrovgrad după ce contractul iniţial prevedea 60 de milioane de euro (sursa b92.net, 1 februarie 2013). 

Actuala guvernare a venit la putere pe nemulţumirea oamenilor care au sperat că va înceta acest război româno-român. Dar niciunul din şefii mari ai CNADNR din perioada 2000-2012 nu este până azi în anchetă. Au ajuns regii asfaltului să-şi facă bănci cu banii din şosele.

Unde sunt banii? Unde sunt rapoartele Curţii de Conturi cu trimitere directă în anchete? Unde sunt comparaţiile cu standardele de preţ, unde sunt abuzurile scoase la iveală?

Omerta. De fapt, tot mai multe date arată că nu au folosit această nemulţumire decât pentru a-şi pune proprii oameni în funcţii şi pentru a direcţiona fondurile către firmele lor.

Numai dansuri de scenă în care să se scoată în evidenţă că este vorba de un alt tip de politică. Dar sunteţi de un an la putere. Unde sunt rapoartele? Unde sunt anchetele? Unde sunt sumele pe care demonstraţi că le puteţi economisi de la contractele abuziv încheiate anterior? Unde sunt autostrăzile?