Anti-Maidan

24 aprilie 2013

Ilie Şerbănescu : "Pentru deblocarea creşterii economice este nevoie de vreo două decenii de investiţii în producţie"



Jurnalul Naţional :

 Dependenţa PIB-ului de un consum nefinanţabil

Statutul de anexă de consum rezervat României în sistemul centru-periferie de tip colonial pe care îl reprezintă UE se manifestă într-o dependenţă disproporţionată de consum a creşterii economice. Cu o reprezentare de 61-62% a consumului în PIB, creşterea economică, adică a PIB-ului, depinde destabilizator de evoluţia consumului. Este un adevărat cerc vicios! Dacă grosul din PIB, respectiv consumul, nu creşte, evident nu poate creşte ansamblul însuşi! Dacă dimpotrivă consumul creşte, se adâncesc exact dezechilibrele împotriva cărora trebuie luptat, căci, neavând la spate producţie spre a-l acoperi, consumul are nevoie ca să crească de bani din altă sursă: statul este însă ca şi falit, iar băncile (străine) nu mai dau credite. Programul FMI este un program de tăiere a consumului. De aceea, atât timp cât România se află sub program FMI, reluarea creşterii economice este o poveste cu cocoşul roşu! Creşterea economică este de fapt blocată în România. Pentru o deblocare este nevoie de vreo două decenii de investiţii în producţie, cu menţinerea consumului, astfel încât, prin modificarea structurii PIB-ului între producţie şi consum, să se obţină alte posibilităţi în dinamica acestora.

Fiecare din anii din urmă confirmă cercul vicios. În 2010, beneficiind de o conjunctură externă favorabilă, exporturile (generate în proporţie de 60% de companii străine) din România au crescut cu 25%, ceea ce în criză a fost ceva fabulos, dar PIB-ul totuşi a căzut, căci a fost anul în care FMI a obligat la amputarea severă a consumului. În 2011, creşterea economică avea perspective frumoase, nu de alta dar se pornea de la baza scăzută din 2010.Structura PIB-ului s-a opus. Creşterea economică obţinută a fost slabă, cu toate că exporturile au crescut în continuare beneficiind de o conjunctură externă favorabilă în cea mai mare parte a anului. Consumul însă a stagnat şi a influenţat ansamblul. În 2012, bruma de stimulare a consumului prin reîntregirea salariilor a fost hotărâtoare. Consumul a săltat cu 1%, generând o creştere economică de 0,7%, în ciuda scăderii industriei şi prăbuşirii cu peste 20% a agriculturii. O astfel de aiureală nu poate constitui o bază pentru dezvoltare! Dezvoltare care nici nu va veni!

În 2013 există riscul ca totul să se blocheze. Industria va cădea pur şi simplu, căci vor dispărea oricum Oltchim, Arpechim şi cele patru combinate metalurgice ruseşti. Orice revenire ar avea agricultura, impactul asupra ansamblului PIB-ului este redus. În esenţă, PIB-ul stă sub semnul întrebării din cauza consumului. În principiu, acesta ar trebui să crească pentru că programul de reîntregire a salariilor operează întregul an. Numai că este dubitativ dacă guvernul îl va putea finanţa tot anul. Si în plus, liberalizarea preţurilor în energie – de fapt o masivă creştere a preţurilor – va amputa câştigurile reale şi va comprima sever consumul. Cu impactul corespondent asupra creşterii economice!  

2 comentarii :

Gogu spunea...

Cumva alaturi de subiect dat poate fi interesant : http://www.ziaristionline.ro/2013/04/23/hubert-vedrine-ii-taie-nasul-genialissimului-basescu-trebuie-sa-abandonam-ideea-unor-state-unite-ale-europei/

Riddick spunea...

Ei, ştiam de Vedrine mai demult :

Hubert Védrine: "Construirea unui popor european unic din 30 sau 40 de popoare este o viziune himerică"

http://riddickro.blogspot.ro/2011/01/hubert-vedrine-construirea-unui-popor.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):