- Guvernul Ponta se confruntă cu serioase probleme în privinţa finanţării deficitului bugetar. „Pe surse” se vehiculează intens informaţia, despre o remaniere guvernamentală impusă de Comisia Europeană care-l şantajează pe Victor Ponta cu blocarea fondurilor europene. Pentru guvern, crearea unei crize politice ar putea fi un risc inacceptabil. „Problema listelor”. Dacă listele electorale nu sunt modificate, atunci suspendarea nu are sens, deoarece îndeplinirea cvorumului pe listele curente va fi aproape imposibilă.
- Dacă săptămâna trecută la Bucureşti ar fi avut loc o revoluţie anarho-sindicalistă, nimeni de la Brussels nici nu ar fi reacţionat, deoarece toate eforturile erau concentrate asupra problemei supravieţuirii zonei euro. În condiţiile acutizării crizei, birocraţia europeană va fi forţată să acţioneze în regim pompieristic, creând astfel tentaţia de a aplica „strategia faptului împlinit”. Faptul că Hillary Clinton a plecat din poziţia de secretar de stat al SUA constituie un alt element favorabil repetării suspendării.
- „Problema listelor” pare a fi în proces de rezolvare. Surse de la Bucureşti susţin că „actualizarea listelor” va fi pregătită şi finalizată în iunie.
27 martie 2013
"Vocea Rusiei" îi dă un ultimatum voalat lui Ponta
Părerea mea este că se bate la o uşă deschisă, Băsescu însuşi fiind de acord să participe la o nouă cacealma suspendare-demitere, astfel încât cele două referendumuri (de demitere şi de revizuire/regionalizare) să fie în aceeaşi zi, obiectivul real fiind trecerea celui de-al doilea (validarea, adică). Este posibilă chiar şi o demisie, "potrivită" astfel încât alegerile prezidenţiale anticipate să coincidă cu referendumul constituţional. Ca să vină mai multă lume la referendum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Ca să nu mai vorbim despre eurosocialiştii lui Ponta (care nici acum n-au comunicat noile redevenţe pentru OMV-uri , dar le dau la cap m...
-
M-am bucurat foarte când panaramei de M.Dinescu i s-a interzis azi, accesul la microfon, în timpul unui miting electoral al lui Traian Băs...
-
Pe Teodor "Doru" Mărieş l-am observat prima dată la mitingul din Piaţa Universităţii, mai ales spre final, când gruparea sa, ...
-
Purceaua-i moartă, nu-i mai luați pulsul! Am epuizat o generație de politicieni, din care nu mai iese nimic, oricît i-ai stoarce. E timpu...
-
31 august 2010 Jyllands-Posten Aarhus " VKO: alegerile din Suedia trebuie să fie supravegheate" , titrează Jyl...
-
Mişună prin PDL diverşi gicăcontra, care trebuie mătrăşiţi urgent. Teo T. mai este formal membru de partid, ca şi ceilalţi 3-4 ipochimen...
-
PolVoş, hăhăind la congres (o gâdila Paleologu) Vreau să cred că Frunzăverde rămâne în cursa pentru prim-vicepreşedinte ca să nu fie ...
-
( Ăştia cred că-n România sunt mulţi proşti care s-ar găsi să lupte pentru ei. Vor avea o maaaaare dezamăgire într-o situaţie reală . Şi ...
-
AGERPRES: O reflecţie privind sincronizarea calendarelor electorale în statele membre UE ar putea fi o temă fezabilă şi cu efecte de dete...
-
Cu momentul "candidatura EBA" mi-au apărut mie primele dubii mai serioase privind agenda reală a lui EuroBăse. Mă dezmeticisem ...
5 comentarii :
Voalata pe naiba!
E mai CLARA ca ''panseul'' lui Gorbacion impartasit lui nea Nicu in 1989 !
Apoi, mai stim ca dl. Putin a zis ''yessssss'' cind a fost reales dl. Obama ! La fel a zis dl. Lavrov cind a fost inlocuita dna. Clinton de la Departamentul de Stat.
Acum urmeaza ''urmarea'' !
Oricit am vrea geografia nu o poate schimba cineva, asa cum masluiesc istoria si multe altele !
Până acum avem doar o schiţă. "Construcţia" se va face în parlament şi în PSD, de se va face.
Adica in cer asa si pe pamant facase voia lor. Dar tu, dar el, dar noi... unde suntem?
Pe-aci. :)
Ei sunt STAPINI LUMII http://www.youtube.com/watch?v=kR13y76Itks&feature=player_embedded iar noi oropsiti ai vieti planetare.
Trimiteți un comentariu