Václav Klaus - ultimul discurs prezidențial

Ultimul discurs televizat al președintelui

Dragi concetățeni,

În această seară mă adresez dumneavoastră prin televiziune pentru ultima dată în calitate de președinte al Republicii Cehe. Mâine mă va succede în funcţia prezidențială noul preşedinte ales cu peste o lună în urmă, căruia îi doresc, de asemenea, mult succes în activitatea sa complexă pe care o va desfăşura în cea mai înaltă magistratură constituțională. Pentru mine a fost o mare onoare să fi fost în măsură să îndeplinesc această funcție - ca cel de-al zecelea președinte al statului ceh modern.

În cele două mandate ale mele de cinci ani, am încercat

- să contribui la menținerea Republicii Cehe ca un stat suveran și în primul rând responsabil în faţa cetățenilor, care onorează generațiile care l-au creat în trecut și libertatea și democrația și care sunt dispuși să îşi determine propriile lor vieți;

- să nu permit vreo concesie privind punerea în discuţie a ireversibilităţii sistemului postbelic din țara noastră [Decretele Beneš], care este una dintre constantele vieții noastre naționale;

- să protejez democrația noastră politică bazată pe concurența dintre partidele politice, pe rolul-cheie al cetățeanului și pe vocea lui;

- să promovez libertatea umană în sfera publică și în sfera afacerilor, împotriva tuturor presiunilor care o amenință;

- să denunţ puterea în creștere a birocrației și controlul reiterativ din viața noastră, fie ele de origine națională sau europeană;

- să reprezint țara noastră, ca parte a unei Europe încrezătoare şi mature, fără complexul de țară mică împăcată cu faptul că trebuie să îndeplinească dorințele și poruncile acelora mai mari;

- să avertizez, deși mulți nu au vrut să audă, asupra riscurilor modelului actual de integrare europeană;

- să dezvolt relații strânse cu aliații și relații echilibrate și egale cu alte țări ale lumii și să le bazez pe priorități economice și politice ale Republicii Cehe;

- să fiu un șef de stat care nu își petrece timpul în mod exclusiv la Castelul Praga, ci se află în contact permanent cu cetățenii din întreaga țară. În timpul călătoriilor mele regulate și frecvente prin țară m-am bucurat întotdeauna să constat că este o realitate a vieții mult mai pozitivă și mai prietenoasă decât încearcă să sugereze mass-media senzaţionalistă;

- să mențin, să protejez și să dezvolt Castelul Praga, unul dintre cele mai importante simboluri ale națiunii noastre, știind că nu are nevoie de completări noi, moderne, ci mai degrabă o conservare atentă a ceea ce strămoșii noștri ne-au lăsat.

Nu pot spune că am avut succes în tot ceea ce am dorit să realizez și că am explicat cel mai bine ceea ce am aplicat. Nu am reuşit foarte bine aici.

Republica Cehă a avut în ultimii zece ani o evoluție complexă. În prima jumătate a continuat creșterea economică și ridicarea standardelor de viață, în a doua jumătate - în special ca urmare a crizei financiare și economice euro-americane, căreia i-a urmat criza din Europa, din zona euro - economia noastră a intrat în necazuri. Măsurile de austeritate sunt necesare, dar nepopulare, este dificil de argumentat efectul lor pozitiv, iar consecințele lor au în mod inevitabil două tăișuri, aducând țara noastră la o stagnare economică, probabil inutil de mare, în care se pare ca va mai rămâne o vreme.

Chiar evoluţia noastră politică, măsurată prin nivelurile de stabilitate și capacitatea de reacție a guvernelor, a fost calmă și simplă. În unele situaţii riscante am folosit puterea de influență a președinției, în perioada guvernelor social-democrate de la începutul mandatului meu prezidențial şi a guvernelor de coaliție din ultimii ani. Crizele guvernamentale aproape iminente, am reușit să le evit. Deși am avut doar două alegeri pentru Camera Deputaților, a trebuit să numesc 6 guverne noi, şi 32 de remanieri de miniştri. Acum [guvernul] este cu un ministru mai puţin.

În 2009 am avut o intervenţie care într-o democrație nu apare, de obicei. Alegerile parlamentare deja anunțate şi în pregătire au fost oprite de curtea constituțională cu puțin timp înainte ca acestea să aibă loc. Amânarea lor aproape cu un an a schimbat politica noastră. Unii parlamentari au trecut într-un partid politic cu totul nou, care - așa cum s-a dovedit - nu a fost pregătit pentru astfel de rol, şi aceasta se vede până azi.

Complexă s-a dovedit a fi o completare a curții constituționale. Imediat după intrarea mea în funcţie a trebuit să înlocuiesc zece dintre cei cincisprezece membri ai săi. Am sugerat un număr de candidați, dar Senatul i-a respins fără motive serioase, chiar dacă la acea vreme - în contrast cu ziua de azi - era majoritatea senatorilor cea care m-a nominalizat la președinție. Datorită componenței curții constituționale nu am putut avea o influență semnificativă, deși desemnarea membrilor acesteia este pretutindeni o atribuţie prezidenţială importantă. Acest lucru este, de asemenea, motivul pentru care această instanță devine de facto a treia cameră a parlamentului, pe care Constituția noastră a avut-o în vedere. Am remarcat recent o declarație că la completarea curții constituționale, prin cei adăugați de președinte aceasta ar fi devenit monocoloră. A fost altfel. Senatul a vrut o Curte Constituțională monocoloră, astfel sugestiile mele care perturbau unanimitatea au fost respinse în mod repetat.

Aproape tot timpul am încercat să atrag atenția asupra imensei proliferări de legi. Am promulgat un număr incredibil de mare de legi, 1021, ultimele două dintre acestea ieri dimineață. Rareori am procedat la retrimiterea legilor înapoi spre revotare deputaților. În total am returnat - inexact spus "am folosit dreptul de veto" - 63, adică aproximativ 6%. În cele mai multe cazuri, cu toate acestea, am fost contrazis de parlament. Opinia mea a avut câștig de cauză în doar unsprezece cazuri, ceea ce nu este o surpriză. Sistemul nostru este astfel stabilit încât "veto"-ul prezidențial este doar un avertisment mai degrabă simbolic asupra unei probleme, decât o blocare reală a legii.

De aproape 9 ani, asistăm la o tot mai mare centralizare a Uniunii Europene și la o slăbire a statelor membre, ceea ne ce duce la constatarea faptului că am încetat să mai fim o țară pe deplin suverană. Prin toate metodele disponibile pentru mine, am încercat să atrag atenția asupra acestor lucruri, dar adversarii mei din politică și din mass-media - de multe ori, fără cel mai mic argument de fond - mi-au respins opiniile. Cele mai multe dintre temerile mele sunt, din păcate, confirmate, iar acum chiar mulți dintre foștii mei adversari recunosc că este o problemă serioasă. Integrarea politică a Europei a ajuns la o astfel de profunzime încât țara noastră nu mai dispune aproape deloc de mijloace de a se proteja împotriva unor acțiuni ori proiecte nedorite.

Trebuie să menționez, de asemenea, amnistia parțială, pe care am dat-o în prima zi a acestui an, la a 20-a aniversare a Republicii Cehe. Mass-media i-a caricaturizat într-un mod fără precedent sensul, conținutul și consecințele, bazată pe ideea că o minciună repetată de o sută de ori devine adevăr, cu un singur scop: de a defăima președinția mea. Amnistia propriu-zisă nu este aproape de loc subiectul acestor critici. Eram pregătit pentru așa ceva, dar atacurile adversarilor mei politici mi-au depășit așteptările. Punctul culminant a fost votul care a avut loc cu câteva zile în urmă, în Senat [acuzarea de înaltă trădare]. Acuzația că o parte a amnistiei - referindu-se la cazurile pe care justiția nu a fost în măsură să le închidă timp de ani de zile, de multe ori pentru mai mult de un deceniu - ar fi fost un "ajutor" dat de mine infractorilor este una dintre cele mai grave calomnii cu care m-am întâlnit în cariera mea politică.

Cu toate acestea, chiar și după această experiență, aș declara din nou amnistia. Aduce o reconciliere și o iertare, permite un nou început, pentru a da a doua șansă în cadrul democrației noastre. Nu este rolul judecătorilor și procurorilor, dintre care unii au redus acum criteriile de amnistie, atât de abrupt și atât de eronat evaluate. Și pentru ei a fost un semnal pe care - după cum se arată - nu vor să-l audă. Amnistia am simțit-o ca pe o obligație care a trebuit să fie îndeplinită.

Mai confortabil şi mai sigur ar fi fost să nu fi făcut nimic. Aş fi putut să renunţ la politică încă din noiembrie 1989, dar de aproape un sfert de secol sunt implicat. Victoria o dată și pentru totdeauna în această competiţie inegală este imposibilă. Cu toate acestea, încă mai cred în mod optimist că sunt "doar" un individ pierdut în lupta nesfârşită pentru libertatea cetățeanului suveran, pentru organizarea democratică standard a statului, pentru identitate națională, tradiții și valori. Cred în mod optimist - și sunt gata să fac orice pentru asta - că astfel de intervenții de tip iacobin, precum cea care a avut loc la începutul acestei săptămâni, nu vor mai putea fi repetate. Aceasta ar trebuie să fie în măsură să-i trezească pe cei încă tăcuți, dar cel mai bine ar fi ca să nu mai existe.

Să acordăm o mare atenție dictatelor corectitudinii politice, pentru că fără nicio opoziţie contra lor, ar apărea ca moralizatoare. Din nou, noi - sub lozinci diferite și sub mai multe înfățișări - am fi atraşi într-o dispută interminabilă despre cum trebuie îmbunătățită societatea noastră și relațiile din ea.

Pe de o parte sunt cei dintre noi care sunt realişti și suficient de modeşti, care știm că orice schimbare în comportamentul oamenilor într-un sistem democratic necesită un termen lung, în urma unui proces evolutiv, și că este sarcina noastră de a proteja cu atenție și de a îmbunătăți comportamentul nostru şi condițiile în care are loc luarea deciziilor. Pe de cealaltă parte sunt cei care ni se opun, moralizează, îi învață pe ceilalţi că ei sunt cei care știu cum să îmbunătățească rapid și ușor lumea și vieţile noastre. Cei mai mulţi, din păcate, se autoreprezintă, pe ei și obiectivele lor politice personale, cu care lozincile afişate nu prea au nimic în comun.

Este atât de mult discutată astăzi, dar în mod eronat, problema creată de corupție. Hai să facem ceva pentru a combate această discordie, dar mai presus de toate să încercăm să reducem domeniul de aplicare al corupției, reducând rolul statului și al sectorului public în general, și al redistribuirii, nu doar acasă, ci şi la nivelul Uniunii Europene. De acolo vine problema. Există un teren propice pentru corupție. Reducerea rolului statului o putem face, dacă dorim. Cu toate acestea astăzi mulţi plâng după el.

Dar să nu fim pesimiști. În ciuda tuturor dificultăților și complicațiilor - ale noastre proprii și cele care provin din afara granițelor - avem un viitor bun. Ca o mică părticică din echipa de zece milioane a cetățenilor Republicii Cehe, voi continua să depun eforturi pentru a contribui la un viitor mai bun. Doresc ca ei să fie prietenoşi unii cu alţii, să poată comunica între ei și să abordeze problemele cu care ne confruntăm, să accepte provocările care vor veni. Să păstreze - cu respectarea deplină a individualității fiecăruia - unitatea noastră națională şi statală.

Vă mulţumesc tuturor celor care mi-au fost susținători, în mandatele mele de președinte, care nu au fost înşelaţi de campaniile repetate ale adversarilor mei puternici și ale rivalilor politici. Mă bazez pe ei pentru a continua. Și ei se pot baza pe mine. Pentru toți cei care nu sunt indiferenți la ceea ce se întâmplă acum în țara noastră, vreau să spun că nici eu nu sunt şi nici nu voi fi. Nu am de gând să fiu un simplu spectator atunci când vine vorba de atât de mulți.

Vreau să le mulțumesc celor apropiați și mai îndepărtaţi. Vreau să-i mulțumesc soției mele, care a reuşit cu succes rolul dificil de Primă Doamnă. Vreau să mulțumesc familiei mele, colegilor mei apropiați, prietenilor mei. Vreau să îmi exprim respectul faţă de cei care au văzut o mulțime de lucruri în mod diferit decât mine.

Vreau să vă mulțumesc tuturor, dragi concetățeni. La revedere tuturor, şi numai bine în noua eră a frumoasei noastre Republici Cehe.

Václav Klaus, Televiziunea Cehă , 7. 3. 2013

http://www.klaus.cz/clanky/3317

• Václav Klaus - texte traduse

• Începuturile carierei politice (1991)