06 martie 2013

Despre averea statului sau despre funie în casa spânzuratului



Articol de Ilie Şerbănescu în Jurnalul Naţional

Guvernul Ponta a iniţiat, întreprins şi comunicat public o evaluare a averii statului român. Sau, mai bine zis, a ceea ce a mai rămas din aceasta. Ar fi vorba, la finalul lui septembrie 2012, de active în valoare de 806 miliarde lei (echivalentul a 185 miliarde euro), din care vreo 600 sunt active nefinanciare (terenuri, clădiri, stocuri de materii prime şi materiale ale instituţiilor publice şi locale), iar puţin peste 200 miliarde lei sunt active financiare (disponibilităţi, creanţe şi titluri de participaţie la companii de stat sau private).

Dl Voinea, ministrul care a prezentat public evaluarea, după ce a subliniat că este prima după 22 de ani, a ţinut – nu se ştie dacă cu titlu personal sau oficial – să spună că evaluarea ar fi necesară pentru a determina cât de eficient este valorificată această avere a statului, subînţelegându-se că, din motive manageriale, eficienţa valorificării în domeniu ar lăsa de dorit.

A vorbi însă despre eficienţă în cazul averii statului român, acum şi în întreaga perioadă postdecembristă, înseamnă a vorbi de funie în casa spânzuratului. Gestiunea averii statului n-are nicio legătură cu eficienţa, ci doar cu prăduirea! Din care cea să-i spunem ilegală este numai o părticică, întrucât grosul prăduirii a fost şi este legal, prin subevaluarea activelor statului când acestea este vânzător (privatizări, lichidări) şi, dimpotrivă, prin supraevaluarea activelor statului când acesta este cumpărător (achiziţii publice). În ambele cazuri are loc o devalizare cu acte în regulă a averii statului.


Aceasta a fost regula postdecembristă în toate activităţile în care au fost implicate statul român şi îndeosebi societăţile cu capital de stat. Formula „statul cel mai prost administrator” este o mască a devalizării statului. În atâtea activităţi de utilitate publică ce au un caracter monopolist nu pot exista, în mod obiectiv, pierderi şi cu atât mai puţin falimente: dacă totuşi există, nu slaba performanţă managerială este cauza, ci prăduirea în favoarea cuiva – un factor privat, format cel mai adesea dintr-o societate privată în cârdăşie cu administratorul activelor de stat. „Statul cel mai prost administrator” este de fapt paravanul pentru transferarea către privaţi a activelor de stat performante. Nu se analizează niciodată ce ascunde de fapt neperformanţa de la stat: cât este prăduială în favoarea unor privaţi, cât este eventuală protecţie socială sau a economiei prin preţul de livrare reglementat şi cât este lipsă de pricepere managerială.

Prăduiala statului este sursa minunatelor performanţe ale celor mai minunate societăţi private, care nu întâmplător sunt tocmai cele care au relaţii cu statul! Inutil aproape să subliniem reversul medaliei: sistemul privat românesc, ale cărui societăţi-fanion trăiesc pe seama statului, nu are cum, în mod obiectiv, să fie altfel decât slab şi puţin competitiv, o frunză în vânt în bătaia capitalului străin. Cum să construiască un asemenea capital capitalismul? Poate doar capitalismul (pardon, socialismul) „multilateral dezvoltat”!

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Marius Stoian, 2013: Regionalizarea - "un episod al Marelui Proiect European, care, într-un ciclu de câteva secole va dezmembra pentru a recompune o altă realitate antropo-geografică în termenii, acum futurişti, ai unei naţiuni europene cu 'dialecte' naţionale de muzeu etnografic".

Postări populare (nu P.P.E. !):